[articol publicat în 24FUN, săptămâna 2-8 mai 2008]
De Alina Gâdoiu
Din ciclul “Bucureşti, Bucureşti cât de drag îmi eşti”, voi continua pelerinajul prin capitala noastră. De fiecare dată când ajung pe acolo, mă ia cu ameţeli şi dureri de cap. Şi spun asta dintr-un motiv arhicunoscut deja: aglomeraţia. Fie că străbaţi drumurile cu mijloace de transport în comun: tramvai, autobuz sau metrou, fie că alegi o modalitate mai comodă (oarecum) sau mai elegantă, şi aici mă refer la maşina proprie sau taxi, distanţele îţi par câteodată kilometri greu de străbătut şi ore pierdute aiurea în trafic. Mi s-a întâmplat zilele trecute (chiar cu o oră înaintea debutului meciului Steaua – Poli Timişoara) ca traseul liniei 41 (Stadionul Ghencea – Piaţa Presei Libere), pe care îl parcurgeam de obicei în maxim 15 minute, să dureze o oră jumătate. Chicoteli, înghionteli ale pasagerilor sau înjurături la adresa vatmanului sunt doar câteva dintre caracteristicile experienţei mele în tramvaiul bucureştean. Trebuia să o văd şi pe asta … Practic, ăsta e mersul “firesc” al lucrurilor prin Bucureşti de fiecare dată când plouă şi în paralel au loc evenimente sau meciuri importante: aglomeraţie şi nervi încordaţi la maxim.
M-am întors acasă, mulţumindu-i Celui de Sus că Oradea noastră nu a ajuns încă în acest hal. Nici nu apuc bine să pun punct frazei mele, că şi dau ochii cu celebrul tramvai Siemens. Abia lansat în circuit, era deja supraaglomerat. Motivul este unul de la sine înţeles: toată săptămâna trecută locuitorii urbei noastre au avut şansa de a circula gratuit cu nouă achiziţie, în valoare de aproape 3 milioane de euro. Am urcat şi eu, în ciuda aglomeraţiei, dorindu-mi doar un singur lucru şi amintindu-mi de celebrele versuri: “du-mă acasă măi tramvai / du-mă acasă, ce mai stai / du-mă la căsuţa mea / cu portiţă şi cişmea”…
În final, bucuroasă că ajunsesem întreagă la destinaţia dorită, mi-am promis să evit pentru o bună perioadă mersul cu tramvaiul, fie şi el tramvai vienez şi să practic mersul pe jos, dacă tot face piciorul frumos!
