[publicat în revista 24FUN, săptămâna 4-10 iulie 2008]
Sentimente şi gânduri …
de Alina Gâdoiu
Totul începe cu un sentiment, care încet-încet se transformă într-o speranţă, ce devine un gând, care lasă în final locul cuvântului spus în momentul oportun. Puterea cuvântului creşte tot mai mult, se aude tot mai tare … E doar un nou începtut, e sentimentul pe care încă nu îl ştie nimeni. Chiar dacă cei din jurul tău nu mai au astfel de simţăminte, nu înseamnă ca le-au uitat. Lumea se schimbă, dar asta nu înseamnă că nu va mai fi ca înainte. Doar pentru că oamenii pe care îi îndrăgeai nu mai sunt acum lângă tine sau pur simplu s-au schimbat, nu înseamnă că totul s-a terminat. Tot ceea ce trebuie să faci e să îţi cunoşti prietenii şi cei apropiaţi foarte bine, să îi accepţi şi să te bucuri de ei aşa cum sunt. Fii fericit, alegându-ţi o stea, cea mai frumoasă de pe cerul întunecat şi urmează-ţi gândul şi dorinţa. Priveşte atent în jurul tău, deschide bine ochii şi dă frâu magiei sentimentelor tale! Aşteaptă să vină apoi clipa aceea, când le vei da voce prin puterea nesfârşită a cuvântului, pentru ca într-un târziu să te bucuri din plin de viaţa ta. Iar pe când anii vor trece, să nu uiţi să îţi păstrezi în minte doar aminitirile frumoase şi să le redescoperi pe toate în momente când viaţa te doboară.
Sunt sentimente şi gânduri, cronici şi trucuri, capitole şi file, toate curg lin în viaţa noastră …





