EFEMERIDE

De Alina Gâdoiu

Pentru cei din generaţia de după 1980 încoace, acest titlu poate nu înseamnă mai nimic. Mai mult, pare a avea o rezonanţă comică. Din păcate, documentarul cu acest nume nu este deloc amuzant. Deşi a apărut abia în 2005, regizorul Florin Iepan a reconstituit povestea copiilor comandaţi de Ceauşescu cu mărturii şi imagini din arhiva naţională de film. A rezultat un documentar înspăimântător… „Decreţeii” au fost denumiţi acei copii născuţi după 1966, când preşedintele comunist dădea decretul 770 prin care se interziceau avorturile. Fiecare familie era obligată să aibă minim patru copii. Femeilor le erau interzise orice metode contraceptive sau de întrerupere a sarcinii, fiindu-le permis avortul o dată cu împlinirea vârstei de 40 de ani. În şcoli erau interzise orele de educaţie sexuală. Informaţia nu era la îndemâna nimănui.

Pe termen scurt, s-a obţinut ce s-a dorit. Populaţia ţării a atins pragul de 20 de milioane de locuitori, ceea ce însemna una dintre cele mai mari creşteri demografice din istoria omenirii. Pe termen lung, însă, efectele au fost dezastruoase. La câţiva ani, grădiniţele, şcolile şi implicit dascălii nu mai făceau faţă exodului de copii ce invadau sistemele de învăţământ. Tot ceea ce pentru preşedinte însemna un viitor strălucit, avea să se năruie încet dar sigur.

Nici istoria, nici toate poveştile părinţilor şi bunicilor mei nu mi-au putut oferi mai multe detalii despre ce s-a întâmplat în perioada comunistă, aşa cum mi-a arătat acest documentar. Nu am foarte multe amintiri de pe vremea răposatului. Ţin minte doar câteva pasaje de pe vremea în care eram unul dintre „şoimii patriei”, purtând costumul acela, în combinaţie de portocaliu şi albastru cerneală. Îmi pare rău, eram mult prea mică să înţeleg tot ce se întâmpla în jurul meu. La fel de vagi îmi erau scenele terifiante din decembrie 1989, dar pe care televiziunea naţională mi le-a scos la iveală de-a lungul celor 19 ani.

Am avut şansa, dacă poate fi numită astfel, ca printr-o întâmplare sau nu, să descoper acest documentar, care m-a cutremurat de-a dreptul. E incredibil, cum aceşti decreţei, deveniţi apoi „şoimi şi pioneri” ai patriei, sătui de prea mult spirit PCR-ist, dau jos întregul regimul ceauşist. Nu am povestit toate acestea ca o recomandare de a vedea acest film. Te pune pe gânduri totuşi … Noi, cei din generaţiile de după ’80, nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem. Ar trebui să fim recunoscători pentru vremurile în care trăim, să le mulţumim părinţilor noştri pentru tot efortul lor de a ne oferi tot ceea ce avem nevoie.

În plus, acum, găsim orice, oriunde, oricând. Adio cozi la alimente, adio programe de televizor oferite cu porţia, serbări cu şoimi şi pionieri ai patriei şi cine mai ştie câte altele… E timpul să ne bucurăm din plin de libertate de mişcare şi de exprimare, de ceea ce a fost obţinut după revoluţie: democraţia.