V.I.P.

La ce ne duce cu gândul prescurtarea sau cuvântul VIP?

Varianta 1

În primă instanţă la VIP-uri, adică oameni celebri. De fapt, în România nu există decât două categorii de cetăţeni: VIP sau om obişnuit. Nu mai ştim să facem distincţia între un VIP adevărat şi o persoană publică. La noi, orice persoană care a apăurt o dată la TV e VIP.

Varianta 2

Desigur, studenţii din Bucureşti când zic VIP se gândesc la Asociaţia VIP, adică Asociaţia Voluntari pentru Idei şi Proiecte, un ONG studenţesc care organizează diverse manifestări atât în capitală, cât şi în ţară. Şi ce îi face foarte speciali este concursul “Studentul Anului“, când, an de an caută cei mai buni studenţi din ţară de la specializări precum: medicină, jurnalism, IT, arhitectură sau economie. Cei care îşi doresc o astfel de titulatură trebuie să realizeze un proiect pe domeniul în care studiază şi să ataşeze un CV (de altfel cât mai stufos), pe care să îl trimită apoi organizaţiei prin intermediul mailului. Detalii se găsesc pe site-ul www.studentulanului.ro.

Varianta 3

Însă niciunul din cele două înţelesuri de mai sus nu corespunde cu cel la care mă gândesc eu. Fie că e dimineaţă, fie că e ziua în amiaza mare, taximetriştii de la VIP Taxi protestează în faţa Primăriei Oradea. Au blocat toate locurile de parcare din apropierea clădirii, au afişat tichet de parcare valabil pe o zi (pe care nu uită să îl achiziţioneze zilnic) şi stau la protest, la ţigară, la ce o fi … Şi asta ţine de câteva zile bune! Pe mine nu mă afectează în mod deosebit acest protest al lor. Însă un lucru m-a deranjat azi. Stăteam la STOP-ul din faţa Primăriei, cedând trecerea atât pietonilor, cât şi tramvaiului sau maşinilor care veneau din stânga. şi care aveau prioritate. Deşi eram pe banda a doua şi deci exact lânga linia dublu continuă, am simţit cum din spate mă depăşeşte cineva. Nu pe dreapta, ci pe stânga tăind linia dublă. Ok zic, nu e prima dată. Dar îl urmăresc cu privirea. Era chiar un taximetrist de la VIP. Bun, nici asta nu e o problemă. Însă faptul că a depăşit linia dublă continuă, tâind apoi calea atât a maşinilor, cât şi a tramvaiului care aveau prioritate, după care a intrat pe linia de tramvai (opusă celei pe care se aflătramvaiul), pentru a parca “regulamentar” (fără să se chinuie să străbată întreaga Piaţă a Unirii)  mi se pare că depăşeşte limita bunului simţ!

Mi-a părut rău că nu l-am putut filma şi să trimit imaginile pe site-ul Realitatea www.realitatea.net. De altfel postul de televiziune a şi lansat campania “Combate indiferenţa în trafic”, iar acest şofer chiar îşi merită un loc printre cei de o seamă cu el. Şi din păcate numărul acestor şoferi creşte simţitor de la o zi la alta.

În sfârşit, ca o ultimă constatare, nu pot să nu reamintesc reclama ce o aud la KissFM Oradea făcută de cei de la VIP Taxi! Spre disperarea lor au dat anunţ la radio prin care le cer clienţilor să îşi exprime părerea, la un număr de telefon cu apel gratuit, vizavi de serviciile oferite de ei. Părerea lor poate conta, pentru că de ei depinde dreptul lor de a “profesa”, din nou, pe şoselele Oradiei. Nu am nimic cu VIP Taxi, fiecare trebuie să-şi ducă zilele cum poate, însă nesimţirea din trafic nu ar trebui iertată …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s