Purple Rain

O piesă adorabilă.

YES

Da. Confirm.

96

(Re)Descoperă Oradea

Aşa se va numi una din secţiunile din revista Zile şi Nopţi, în care debutez pe 11 septembrie. Veţi citi un material despre Biserica Sfântul Ladislau, din faţa Primăriei din Oradea. E cu adevărat minunată şi am aflat lucruri inedite despre ea.

Săptămâna aceasta am să fiu la KissFM pentru a înregistra spoturile publicitare aferente materialelor mele.

Bosnia, mai frumoasă decât credeam

Azi nu voi scrie despre un oraş/ţară pe care am vizitat-o, ci despre Bosnia, pe care a văzut-o Răzvan în concediul său. Sunt surprinsă. Credeam că nu poate fi atât de frumos într-o ţară greu încercată …

Ajută-ţi şi iubeşte-ţi semenul

Spuneam într-un post mai vechi că nu sunt ZÂNA CEA BUNĂ şi continuu să susţin această afirmaţie. De-a lungul timpului am fost mereu condusă de o îndrumare religioasă “Ajută-ţi şi iubeşte-ţi semenul”. Eu mereu am crezut în asta. Am considerat că aşa trebuie, că aşa este normal să fie, că doar aşa, la rândul nostru vom fi ajutaţi.

Biserica ne spune acest lucru de fiecare dată. Chiar şi azi în cadrul slujbei am auzit aceste cuvinte. De fapt, le auzim tot timpul, dar doar unii le şi memorăm, ba mai mult le şi transformăm în fapte. Însă când această bunătate a ta îţi este călcată în picioare, când tot ce oferi nu doar că nu ţi se întoarce, ci şi ţi se cere tot mai mult, priveşti lucrurile dintr-o altă perspectivă. Vei ajunge să îi eviţi pe cei cărora le dai un deget şi ei, de fapt, îţi iau toată mâna.

În jurul meu, s-au adunat dintotdeauna astfel de personaje. Cred că datorită faptului că gândesc astfel. Că mereu vreau să ajut, dacă pot. Şi atunci se adună ca albinele la miere. Şi când chiar s-au înfruptat cât au putut, îşi caută alţi stupi. Li se spune, în popor, şantajişti sentimentali. Cel care fac pe victima pentru a-şi atinge scopul. Şi din păcate, sunt tot mai mulţi … Iar eu nu sunt mama răniţilor (cum îmi zicea cineva) să am grijă de ei, pentru că ei nu au grijă de mine atunci când am nevoie. Aşa că, o atitudine rece de-a mea nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Rămâneţi voi cu lamentările voastre false şi să vă creadă cine va dori. Că eu nu mai pot. Nicăieri în religie nu cred că este menţionat să ajungi profitorii, ci doar să îi ajuţi pe cei care au cu adevărat nevoie. Oricum statuie nu îţi ridică nimeni. Poate doar atunci când vei trece în cealaltă lume, iar în viaţa această vei fi făcut ceva cu adevărat notabil.

Oricât ai fi de credincios, la un moment dat, ţi se acreşte de astfel de oameni. Şi tinzi să îi ajuţi doar pe cei care nu au nicio şansă să supravieţuiască de unii singuri. Dar să poată să facă ceva şi să mai ceară totuşi ajutorul, mi se pare deja deplasat.

Îmi voi focaliza atenţia doar spre cine merită cu adevărat. Îmi doresc ca în timp să pot ajuta cât mai mulţi oameni, care chiar au nevoie.

95

94

trebuia să fie pe 29 august …

Şters. Alb. Zero

De curând descoperisem piesa “Uită de tot, de sentimente … de tot” şi mi-era atât de greu să fac asta. Dar azi, am hotărât să fac acest lucru, motiv pentru care am şi scris postul precedent.

Eu consider drept cea mai bună metodă de a îndepărta pe cineva de tine este de a-i pierde urma. Adică ştergi orice formă de comunicare cu el: de la email, la adresă de messenger şi până la număr de telefon (cel mai periculos mod de a ţine legătura cu el. Parcă atunci vrei să îi scrii mesaje sau să îi dai un telefon să vezi ce mai face).  Iar în cazul în care i l-ai învăţat pe de rost (lucru care mi se întâmplă foarte des. Lumea îmi spune că am memorie de “elefant” căci reţin numere, date etc), fă tot posibilul să îl ştergi şi din memoria ta.

Pe alocuri, au rămas doar câteva din commenturile lui. În rest, totul este şters. Alb. Zero. Start pentru un nou început. Am citit azi un articol foarte drăguţ despre suferinţa după o despărţire şi e mai mult decât real. Citiţi aici. Ideea este că trebuie să te focusezi pe alte activităţi şi mai ales să priveşti cu zâmbetul pe buze spre viitor. La mine, cel puţin pentru moment, viitorul sună bine.

Acum mi-e bine cu adevărat.

Când viitorul nu sună tocmai bine

Cred că toată lumea ştie sloganul cu care se laudă VODAFONE şi anume “Viitorul sună bine”. Cu toţii ne dorim un viitor strălucitor, privim spre viitor cu multă încredere şi speranţă, şi tindem să credem că azi ne e mai bine decât ieri şi mai rău decât mâine. Când însă viitorul nu se arată deloc frumos, lucrurile trebuie schimbate. Iei decizii potrivite pentru a putea privi, din nou, cu emoţie spre viitorul surâzător.

Blogul meu va redeveni unul mai puţin sentimental, ci focalizat pe raţiune şi pe informaţie. Au fost prea multe posturi pline de sentimente şi nu îmi doresc să îl transform într-un astfel de tip de blog, ci mai degrabă într-unul plin de lucruri inedite. Despre locuri frumoase, despre evenimente şi alte informaţii interesante voi încerca să scriu de acum înainte. Raţiunea bate sentimentul.

Mi-am dat seama, după revederea pe care am avut-o joi, forţată de altfel, că nu îşi aveau rostul toate lacrimile şi suferinţa pricinuită. Unii oamenii, pur şi simplu nu merită nici măcar un fir de lacrimă, darmite ploi torenţiale. Viitorul nu suna tocmai bine, motiv pentru care decizia pe care am luat-o a fost, de altfel, cea mai bună. Conştientă fiind de riscurile ce ar apărea pe parcurs, am preferat să nu las lucrurile să continue, ci să găsesc o formă de a le tăia elanul. Lucru care s-a şi întâmplat, iar acum mă felicit pentru asta. Nu merita.

Sunt de părere că o femeie nu trebuie să facă niciun fel de compromis în nicio relaţie. Dacă nu merge, oricât de mult şi-ar dori ca lucrurile să stea altfel, atunci nu merge. Şi PUNCT. Nu trebuie nimic forţat. Trebuie doar avut speranţa că va fi mai bine în viitor. Cu atât mai mult cu cât el te-ar putea trage în jos. În acest context, viitorul nu sună deloc bine. Şi de ce să te chinui, când în tot acest timp ţi-ar putea fi mult mai bine? Eu m-am convins de asta, în timp, iar acum pot uita de compromisuri. Concluzia e simplă până la urmă: pierderea e a lui.

Şi oricum, vorba cântecului “Is it a sin to love again?”. Eu cred că NU.