[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 11-25 septembrie 2009]
De Ioana Dumitrăchescu
Chiar la început de toamnă, am avut onoarea să particip la un eveniment monden de primă clasă. Este vorba despre lansarea colecţiei toamnă – iarnă intitulată „Eternity 2180” a creatoarei de modă orădene Ioana Silaghi.
Atmosfera a fost cât se poate de primitoare, caldă şi de o frumuseţe rară. Atât spectatorii (peste 50), cat şi modelele s-au lăsat puţin aşteptaţi, evenimentul începând cu o mică întarziere. Hotelul Terra a fost gazda prezentarii de modă, ce a avut loc, marţi, 1 septembrie.
Spectatorii au urmărit o colecţie de excepţie, fiind trimişi în viitor pentru a descoperi „femeia science fiction”. Rând pe rând, s-au perindat in faţa noastră, modele care de care mai frumoase şi mai strălucitoare, ale agenţiei Amalia Judea Art, ce au atras privirile celor aflaţi la faţa locului prin hainele excentrice pe care le-au purtat.

Fiind mereu pasionată de ţinutele de epocă, Ioana Silaghi a luat anumite detalii pe care le-a stilizat ajungând astfel la viitor. Aşadar cea mai mare parte a inspiraţiei este arta futuristă. Imaginându-şi o lume, un viitor plin de imperfecţiuni, a încercat să o încadreze pe femeia Sf în mediul văzut şi ştiut doar de artist.
Pentru a contura cât mai bine ideile şi formele, a folosit material cu texture matelica, metal propriu-zis, lanţuri, o multitudine de nasturi, astfel încât fiecare detaliu să accentueze cât mai bine femeia viitorului văzută prin ochii tânărului designer.
O colecţie extravagantă, aş putea spune, care ar lăsa uimit orice creator celebru. Nuanţele predominante au fost gri şi albastru, dându-ţi impresia că eşti în spaţiu, şi nu pe pământ.
Pot spune că a fost, fără îndoială, o călătorie care m-a surprins şi m-a facut să mă gândesc la cărţile de science-fiction şi filmele de genul Star Trek, citite şi vizionate in copilărie.
Partenerii media ai show-ului au fost KissFM şi Zile şi Nopţi.
Despre Ioana Silaghi
Ioana Silaghi, la doar 24 de ani, este o talentată creatoare de modă din Oradea. Colecţia „Eternity 2180” este a doua din acest an, prima a fost denumită „Transparenţă, mister, lux” şi a avut loc în primăvara, care s-a adresat femeii puternice, elegante, rafinate şi foarte feminine. Culorile predominante au fost movul, albastrul şi negrul, în alternanţă cu roşul.

De remarcat este faptul că anul trecut, Ioana a participat la Festivalul Studenţesc de Modă de la Piteşti „Culorile Toamnei” având colecţia „Dansul Siluetelor”, care i-a adus locul întai. De asemenea, ea a mai luat parte şi la diverse festivaluri de modă din Bucureşti, Iaşi, Oradea. În Bucureşti a avut două prezentări: la Club Bellagio şi cea de-a doua în cadrul primei ediţii a Festivalului „Life Style Academy” ce a avut loc în Grand Rin Hotel, unde ia întâlnit pe Aurelian Temişan şi pe Adrian Enache. A fost o prezentare de modă, la care una din modele a fost Laura Petrescu (Wassabi), iar ţinuta ei a fost inspirată din viaţa de student.
Ioana va urma să încânte privirile la Festivalul „Valea Prahovei 2009”, care se va desfăşura în perioada 9-19 septembrie 2009.
Cine nu a văzut o lansare semnată Ioana Silaghi, îi recomand să o facă. E precum un răsărit de soare, e un must see. Ceea ce veţi vedea e mai mult decât o strălucire a unei raze fierbinţi în toiul verii!









Ce tare nu stiam ca Ioana o sa prezinte o creatie de ai ei o stiu pe Ioana si ma bucur pt. ea
…
E extrem de talentata si din fericire mai are si alte colectii la activ. Acum e la Miss World Romania si se ocupa de vestimentatia concurentelor.
Pingback: Ioana Silaghi, locul III la Iaşi « EFEMERIDE