Există clipe în viaţa noastră când ne dorim mai mult de la viaţa noastră, de la noi înşine. Vrem să facem ceva diferit, ceva ce să ne scoată puţin din monotonie sau, chiar, din mulţime.
Astfel, căutăm diverse oportunităţi, ne legăm de diverse situaţii şi sperăm că va fi şansa noastră. Şi încercăm, perseverăm, continuăm. Luptăm pentru a avea ceva mai bun. Şi sperăm, sperăm, sperăm … şi aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm … doar-doar va apărea şi minunea. Dar minunea nu mai apare sau dacă apare nu este nicidecum ceea ce ne doream noi să fie … Dezamăgiţi, credem că este finalul lumii şi că nimic nu ne mai poate consola şi continua.
Este povestea mea, povestea oricui. Cu toţii visăm. Cu toţii ne dorim ceva pentru noi şi viitorul nostru. Însă uneori ceea ce ne dorim nu este întotdeauna ceea ce ni potriveşte. Nu înţelegem asta de la început, însă timpul va stabili ce este bine, ce este rău. Important este să sperăm şi să ne dorim … ceva. Acel ceva.
Chiar dacă nu am reuşit să îmi îndeplinesc aceste doleanţă, în Sfântă Săptămână precedentă Paştelui, pot spune, cu mâna pe suflet, că sunt mulţumită cu ce am. Apoi, totul vine de la sine …
Intr-adevar, mie, cel putin, mi se intampla destul de des sa-mi doresc ceva/pe cineva despre care stiu ca numai bine nu mi-ar face.
Ma gandeam ca sunt eu o ciudatenie. Dar se pare ca simtamintele o iau inaintea ratiunii… si ne lasam purtati de val. “Fuck Love” as spune… dar are si Ea farmecul ei. Nu, n-am gresit cand am scris cu litera mare Ea… chiar o consider sacra…
Eu consider ca l-am gasit pe acel CINEVA. Cu acel CEVA mai am inca probleme … parca niciodata nu e suficient.