Despre pizza şi recomandări de pizzerii, am scris în repetate rânduri, graţie colaborării mele cu revista Zile şi Nopţi.
Am fost prima care a scris în online despre Pizzeria Old Mill, pentru care am avut o mulţime de căutări şi ulterior, comentarii de tot felul, atât pozitive, cât şi negative. Am mai scris despre pizzeria Monte Cristo, despre Pizza e Vino, despre pizzeria Capriciosa, dar şi despre pizzeria Lucapiero. Le-am tot lăudat pentru că fiecare este specială în felul ei, dar nu am povestit niciodată despre întâmplări hazlii pe care le-am întâmpinat de-a lungul timpul.
Adevărul este că am o mulţime de amintiri legate de întâlnirile la pizza şi pentru că îmi doresc să câştig concursul iniţiat de Laurenţiu şi Ciprian, voi povesti câteva dintre acestea.
Povestea 1 – Pizza la Atena
În primul rând, nu am să uit niciodată experienţa ateniană, când tânjeam după o pizza, care în fapt, cea mai ieftină, era „doar” 10 euro, şi nu avea mai nimic decât un simplu aluat şi un sos de ketchup. Preţul creştea consistent pe măsură ce numărul de ingrediente erau adăugate în compoziţia acesteia. Aşa că timp de 3 luni, speram doar ca la cantină să prind o felie (căci acolo masa ne era asigurată gratuit) şi tot timpul se făcea că atunci când mergeam eu, aveam parte doar de fructe de mare, lasagna şi alte „delicatese” greceşti. Da, recunosc, sunt destul de econoamă, asta în contextul în care bursa pe care am obţinut-o acoperea doar parţial cheltuielile de şedere în marele oraş. Totuşi, minunea a făcut ca, dorindu-mi atât de mult această minune culinară, să am parte de ea, din partea unui coleg din grupul de studenţi români din care făceam parte, ce mi-a adus-o (o felie) tocmai de la cantina universităţii. Cu toate acestea, timp de 3 luni am stat mult cu gândul la ea. În final, m-am bucurat de gustul ei grecesco-italian atât de gustos!
Ca o paranteză, cea mai scumpă pizza pe care am mâncat-o vreodată a costat 20 de euro, în anul 2003, la Stuttgart, la invitaţia unor prieteni ai neamurilor mele din Germania.
Povestea 2 – Pizza a la Alina
Într-o bună zi, m-am gândit să pregătesc o pizza. Se întâmpla acum vreo 8-9 ani. Ştiam exact cum vreau să fie, ce vreau să conţină. Am pregătit aluatul şi ingredientele. Totul părea perfect. Am pus pizza la cuptor şi aşteptam să se coacă şi să devină o mare delicatesă. Prima mea pizza! Urmăream în mod frecvent ce se întâmplă în cuptor şi mă tot întrebam de ce nu se mai umflă, de ce nu se măreşte … ci din contră se micşorează? Am crezut că aşa trebuie să se întâmple până când ochii îmi cad pe cutia de drojdie, ce stătea frumos neatinsă de nimeni! Desigur, uitasem să pun drojdie în pizza şi astfel, pizza în loc să se mărească, să dospească, să fie frumoasă …era o nimurică! Totuşi, a fost bună. Doar tata m-a întrebat de ce este atât de mică … Am dres eu cumva răspunsul! (probabil acum va afla ce s-a întâmplat după ce-mi va citi acest post).
Povestea 3 – Cât să aştept după o pizza?
Din nefericire, unul dintre acele locuri, care mi-au plăcut din prima clipă, dar am ajuns să nu le mai calc pragul, ceva vreme mai târziu, este Pizzeria Old Mill. Dacă la început, stăteam până la maxim 30 de minute după ea, acum, la un şi un pic de la succesul fulminant al preţului de 9,9 RON, a ajuns acel local în care trebuie să aştept chiar şi două ore după o pizza. Spre exemplu, în urmă cu aproximativ trei luni de zile, am fost invitată acolo la o zi de naştere. Ştiind că voi servi pizza, am hotărât să nu mănânc mai nimic până la ora evenimentului. Practic, am răbdat foamea, convinsă fiind că mi-o voi stinge la faţa locului. Partea proastă a fost că speranţa mi-a murit înainte de a-mi ajunge comanda, căci am aşteptat nu mai puţin de 2 ore până a ajuns în faţa mea. În tot acest timp, mi-am umplut stomacul cu multă apă, astfel că ajunsesem să fiu îndestulată şi să mi-o doresc … deloc. Am gustat un pic din ea şi restul am luat-o acasă pentru a o mânca la serviciu. De atunci, încerc să evit această pizzerie, descoperind apoi altele mult mai bune, mai primitoare, unde aşteptam doar un sfert de oră.
Povestea 4 – O ciorbă de burtă … şi o pizza
În urmă cu aproximativ 5 ani de zile, un prieten din Arad a trecut prin Oradea, pentru a-mi face o vizită. Fiindu-i foame, am hotărât să mergem la Crinul Alb. Era vară, vreme frumoasă, şi aveam nevoie de o terasă şi de o mâncare bună. A comandat o ciorbă de burtă şi o … pizza, evident.
Ciorba părea delicioasă şi el, încântat de ea. Toate bune şi frumoase până când în ciorbă apăruse subit un fir de păr, care nu era nici al lui, nici al meu. Din nefericire, toată pofta de mâncare ni se tăiase. Chelnerul a fost înţelegător şi ne-a făcut discount la consumaţie. Era şi cazul, ne strângea stomacul …
Acestea sunt doar câteva dintre poveştirile care fac referire la pizza. Desigur că sunt şi altele. Cert este că cele mai bune pizzerii din oraş sunt, fără îndoială: Lucapiero, Crinul Alb, Pizza e Vino, Monte Cristo, Capriciosa, Gustosa, Emporium şi Queens. Restul e tăcere.
