[articol publicat în nr. 16 al revistei AEPADO din Bucureşti]
În contextul crizei economice cu care se confruntă atât România, cât şi lumea întreagă, angajatorii devin preocupaţi, mai mult decât niciodată, de soarta afacerii lor, şi ca atare uită de oricare din drepturile pe care le au angajaţii lor, incluzând aici şi drepturile lor salariale. La rândul lor, angajaţii fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi păstra locul de muncă chiar şi cu preţul sănătăţii sau, mai grav, al vieţii lor. Apar din ce în ce mai mult cazuri de decese provocate tocmai de stresul excesiv, de orele suplimentare, de grija zilei de mâine sau a pierderii locului de muncă. În plus, cei care sunt în căutarea unui post, ar face tot ce le stă în putinţă pentru a-şi câstiga existenţa, chiar dacă asta ar însemna o mulţime de compromisuri.
Se spune că, în general, criza scoate tot ce este mai bun din oameni. Angajatorii profită pe seama acestei situaţii, in sensul in care angajeaza mana de munca de foarte buna calitate, pe bani putini si mai mult, ii folosesc in diverse scopuri mult peste cele prevazute in fisa postului. Si toate acestea, pentru reducerea costurilor si eficienta maxima. Dar cum oamenii cauta orice oportunitate de a-si castiga existenta, „vanzandu-se” mult sub valoarea lor, vor accepta orice alternativa ce le este oferita. Desigur, aici intervin compromisurile si adesea, frustrarile.
Volumul de munca a crescut, salariile au ramas aceleasi
Oamenii, din dorinta disperata de a-si plati toate darile aferente sau a-si intretine familia, sunt nevoiti sa munceasca mult peste puterea lor, si ca atare cazurile nefericite nu mai inceteaza sa apara.
Se trec cu vederea peste o multime de aspecte, peste o sumedenie de drepturi pe care teoretic le detinem, doar pentru ca trebuie sa ne conformam cerintelor angajatorilor nostri, fara sa mai gandim prea mult la consecintele nefaste ale deciziilor noastre. Fie te multumesti cu ceea ce ti se da si implicit cu orele suplimentare neplatite, fie vei fi nevoit sa iti cauti un alt loc de munca (poate si mai prost platit sau in conditii mult mai grele), fie, mai rau, treci in somaj. Alte posibilitati nu prea exista in contextul actual. In consecinta, volumul de munca a crescut, dar salariile au ramas aceleasi, ba mai mult, in unele cazuri chiar s-au diminuat.
Si date fiind toate aceste situatii, aici teoretic intra drepturile omului care din pacate se fac tot mai putin simtite. Ele exista in teorie, dar in practica lipsesc cu desavarsire. Dreptul la o viata sanatoasa, la un program care nu depaseste 8 ore de munca sau in cazul in care numarul de ore lucrate intr-o zi depaseste aceasta valoare, acestea sa fie platite corespunzator, dreptul la libera exprimare, dreptul la odihna si multe altele. Problema este ca acestea sunt uitate, pe drum.
Continue reading →
