Monthly Archives: February 2011

Mărţişoare pentru toată lumea!

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 18 februarie - 3 martie 2011]

Debutul primăverii este marcat de apariţia mărţişoarelor

Tip-til, tip-til, repede sau încetişor, ne apropiem de primăvară. Din nou! Ce bucurie! E vremea ghioceilor, a mărţişoarelor, sunt zile dedicate femeilor, iar natura întreagă revine la viaţă. 

Unul dintre cele cunoscute simboluri ale începutului de primăvară este mărţişorul. Şi o dată cu el apar tot felul de comercianţi, care îl creează în diverse maniere, pe care apoi îl pun spre vânzare. De asemenea, se organizează diverse târguri de handmade, dar şi alte evenimente speciale având ca scop a le încanta pe reprezentantele sexului frumos. La fel se întâmplă şi în Oradea, şi numaidecât primăvara îşi poate intra în drepturi.

Istoricul mărţişorului

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Continue reading

Cu toţii la munte!

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 2-17 februarie 2011]

Gânduri de primăvară sau un weekend la schi?

Am intrat (încet, dar sigur) mai cu toţii în spiritul a tot ce înseamnă Social Media. Dacă nu e blogging, atunci sigur este Facebook, Twitter, Youtube sau tot ce ne oferă internetul, atunci când timpul liber ne permite să le accesăm pe toate. Uităm – mai rapid decât am crede – să trăim în lumea reală, creându-ne, chiar şi involuntar, o lume nouă, de posibilităţi nelimitate, de prieteni virtuali, de activităţi virtuale … concret: ne virtualizăm.

Şi iată cum pierdem zile şi nopţi, weekend-uri sau ore libere în faţa unui calculator, şi nu mai ştim să ne bucurăm de frumuseţile naturii, de tot ce ne oferă ea, de prietenii adevăraţi şi de tot ce poate fi frumos în lume. Aşa că, măcar preţ de câteva ore să uităm de Wi-fi, de reţele de socializare, de telefoane mobile, televizor şi alte canale media şi să ne întoarcem înapoi la natură.

Şi chiar dacă este criză, cu siguranţă găsim ceva plăcut şi la preţ bun să ne destindem şi să o putem lua de la capăt la început de săptămână, revigoraţi, cu forţe proaspete. Şi cum încă iarna nu ne-a părăsit şi va mai trece oarece timp până vom vedea primele semne ale naturii revenite la viaţă, un sfârşit de săptămână la munte, la schi, ar putea să ne reamintească faptul că şi iarnă are frumuseţea ei. Asta dacă am omis acest detaliu.

Continue reading