[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 20-26 iunie 2008]
De Alina Gâdoiu
E iunie, e bucurie. A venit vara. O dată cu ea, aduce generaţii de noi absolvenţi. În timp ce o parte din elevi au intrat deja în vacanţă, alţii sunt doar cu gândul la ea … Şi asta pentru aceia, care tocmai au încheiat nişte cicluri şcolare: elevii claselor a VIII-a, a XII-a, respectiv proaspeţii ingineri, economişti, jurnalişti sau politicieni, care pun punct unor perioade frumoase, fiind pregătiţi să păşească într-o nouă etapă din viaţa lor. E momentul când trebuie să facă faţă examenelor ce bat la uşă. Alături de ei, suntem şi noi, studenţii sau masteranzii, ce ne aflăm în plină sesiune. Recunosc, anul acesta a fost ceva mai diferit. Stres mai puţin privind examenele, dar proiecte au fost mai multe. Spre surprinderea mea şi a multora, un master la o facultate orădeană, deşi te face să scoţi bani frumoşi din buzunar (asta dacă ai nenorocul de fi la forma cu taxă), te cam lasă cu ochii în soare. Profesori neplătiţi şi studenţi nedumeriţi, cam aşa se descrie atmosfera atunci când decizi să îţi prelungeşti studiile în Oradea. Important e că pretenţii sunt, aşteptări mari din partea ambelor părţi sunt şi ele, însă ce ne facem atunci când „lasăm să te las” îşi spune cuvântul? E trist, dar caraghios în acelaşi timp … Dar chiar se întâmplă. În sfârşit, ideea e că e vară din nou şi asta ar trebui să ne dea mai mult de gândit. Oferte tot mai interesante pe litoraluri străine sau vecine atrag anual mii de români. Unii elevi sau studenţi decid să îşi petreacă sfârşitul de an şcolar, în detrimentul unor banchete, în locuri care mai de care. Pentru un sejur de 3 zile în Bulgaria, un tânăr plăteşte până la 130 de euro/persoană, la fel de mult cât o petrecere într-un restaurant românesc (aici intră şi protocoale pentru profesori şi diverse astfel de „adăugiri”)., Nimic nu poate fi mai plăcut decât nişte zile călduroase pe malul unei ape la sfârşit de an şcolar, pe un nisip … ca de aur. În plus, riscul de a fi înţepat cu un „ac narcomanic” aruncat pe plajă este redus la zero…
daca nici commentul asta nu il voi putea publica, te impusc 🙂
simt un aer de… dezamagire produnfa in acest posa 🙂
important e ca ai bilet la tabara si din ala de presa pentru care te invidiez enorm 🙂
in porice caz, mult realism si… frumos scris 🙂