Dincolo de nori… e lumea mea!

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 29 ianuarie-5 februarie 2009]

 

Îmi amintesc cu mult drag de anii ’90. Deşi eram prea mică să înţeleg lumea aşa cum e ea, ştiam să mă bucuram din orice. La fel ca şi acum, muzica era pentru mine ca o oază de linişte şi bucurie. Nu pot uita că în 1994, băieţii de la Holograf şi piesa „Dincolo de nori” au reprezentat pentru prima dată România la EUROVISION, în capitala Irlandei, Dublin. Atunci, demult, nu puteam înţelege de ce „dincolo de nori e lumea mea”. Acum ştiu la ce se referă. E de fapt lumea privită  de la înălţime. La propriu. La începutului lunii ianuarie mi-am început ziua printre nori. Eram în avion. Din senin, am început să  fredonez, în şoaptă, piesa lui Bittman.

Era pentru prima dată când găseam un rost cuvintelor sale. Priveam în stânga şi în dreapta mea. Doar nori albi, mari şi pufoşi, alături de un soare cald şi prietenos, care printre obloanele mici încearca să-mi lumineze şi încălzească faţa. Orice văzusem până în acel moment nu a fost niciodată mai fascinant decât imaginea pe care o aveam în faţa ochilor. În avion linişte. Mai toţi dormeau. Pe alocuri, câte un pasager era şi el uimit de privilegiul oferit de mama natură, într-o zi de luni. Din când în când, printre norii mari se ivea câte un oraş, atât de mic, precum cartierele în miniatură de la expoziţiile de construcţii. Trecuse mai bine de o oră în lumea de dincolo de nori, timp în care am străbătut peste 1000 de kilometri. Brusc, am fost anunţaţi că ne apropiem de aeroportul destinaţie. Era momentul în care trebuia să îmi iau rămas bun de la lumea mea de dincolo de nori. Cu greu conştientizam ceea ce mi se întâmplă. Momentul în care trebuia să revin cu picioarele pe Pământ era mai aproape ca niciodată. Dar nu-l doream. Am coborât, totuşi, din avionul gri şi am fost conduşi spre autobuzul care ne-a lăsat în aeroport. De acolo, un alt microbuz m-a condus spre Oradea. În doar trei ore eram din nou acasă. Însă mintea îmi rămase doar la lumea de dincolo de nori, la o altă lume, acea lume care mi-a redat o altă viziune asupra dimineţilor urâte de luni. Totul s-a petrecut atât de repede, încât mă mai întreb dacă nu cumva a fost doar un vis frumos.