În ultima perioadă, blogul meu ia proporţii uriaşe. Şi spun asta chiar dacă nu apuc să scriu mereu. Zilnic, depăşesc 100 de afişări!(numărul de vizitatori nu mi-l afişează wordpress-ul şi nici nu am de gând să îmi instalez programe conexe).
Unul din cele mai citite posturi este cel care face referire la Old Mill. Mă întreb acum, oare câţi din cei care l-au citit au devenit clienţii restaurantului ? Să fiu eu un bun marketer ?
În sfârşit, ideea e că voi mai pregăti multe alte materiale – sper eu interesante – pe blog. Trebuie să anunţ faptul că după interviuri cu Emil Trifa, Flavius Bunoiu, Mihai Dacin, Lucian Cremeanu şi domnul Florin Ardelean, vor urma acum două distinse personaje feminine, care au ceva de spus. Amândouă au experimentat viaţa la Bucureşti, una dintre ele este stabilită acolo. Sunt orădence, frumoase şi puternice. Despre ele, în curând!
EFEMERIDE 
Abia astept:) Meriti sa fii citita pentru ca scrii mereu cate ceva nou si interesant. Pupici:* Spor la scris!:)
Lumea citeşte articolele tale pentru că se gândeşte la tine cu drag. Cine nu se gândeşte la tine, nu te “vizitează”. Vezi şi tu ce zice “andrathoughts” nu ? Dacă nu se gândea cu drag la tine şi la ce scrii tu, nu mai “abia astepta” următoarele tale scrieri. Păstrându-ţi acele elemente pentru care lumea se gândeşte cu drag la tine şi te citeşte tot cu drag, vei fi bună în orice, fie ca marketer, fie ca reporter de week-end, fie ca orice altceva îţi vei dori tu să fii mai departe. Asa cum zicea şi Mirela Vaşadi:
“Cred că e important să găseşti în viaţa poteca potrivită şi să nu te aventurezi în locuri periculoase, dacă nu ai echipamentul de protecţie. Măcar o coardă şi lanterna care să-ţi lumineze drumul.”
Adică să-ţi găseşti domeniul de activitate (sau să-ţi găseşti scopul) pentru care simţi că vibrezi, pentru că aia e poteca potrivită pentru tine, şi orice altceva ai face, orice altă activitate ai desfăşura, ar însemna să te aventurezi în locuri periculoase, pentru că “locuri periculoase” se numesc toate celelalte activităţi pe care le faci, dar simţi că nu vibrezi pentru ele. Ăsta e motivul pentru care făcându-le (pe acele activităţi care simţi că nu te împlinesc) te trezeşti uneori tristă şi fără chef de nimic, şi asta se întâmplă pentru că nici nu ai echipament de protecţie. Nu ai cum să ai echipament de protecţie făcând lucruri care nu te împlinesc. Tocmai pentru că în mod normal nu are sens să faci lucruri care nu te împlinesc (şi nimeni n-ar trebui să le facă), şi neavând rost să le faci, nu are niciun sens să “procuri” echipament de protecţie; pentru că nu mai ai nevoie de el daca te decizi să nu mai faci lucruri care simţi că nu te împlinesc.
“Echipamentul de protecţie” sunt acele elemente (de obicei de stimulare interioara, dar şi exterioara – cum ar fi prietenii incurajatori) care nu te lasă să te laşi atunci când tu ştii că mergi pe poteca potrivită care simţi că te împlineşte. Pentru că şi mergând pe poteca care te împlineşte vei avea parte de necazuri, dar atunci vei avea echipament de protecţie, vei şti că trebuie să mergi mai departe pentru că asta îţi doreşti să faci (şi tocmai asta te va şi stimula, te va face face să poţi merge mai departe – ăsta este echipamentul tău de protecţie, de stimulare interioară), şi mai mult, îi vei avea pe toţi cei care se gândesc la tine cu drag (echipament de protecţie de stimulare exterioară) şi tot cu drag “abia aşteaptă” textele tale, sau orice altceva va mai ieşi “din mâna ta”, ca şi consecinţă a faptului că tu ţi-ai găsit în viaţă poteca potrivită.
Coarda şi lanterna care să-ţi lumineze drumul sunt alte elemente ajutătoare care să te facă să mergi mai departe pe poteca potrivită. Coarda reprezintă totalitatea elementelor din trecut prin care ai trecut si care te-au modelat cumva, şi in funcţie de care, ştii incotro sa-ţi îndrepţi lanterna pe mai departe, pentru a obţine lucruri viitoare. Dar lucruri care să te împlinească şi mai mult atunci când păşeşti pe cărarea pe care ai descoperit-o la un moment dat în trecut. Carare, care, în acel moment dat din trecut, ai ştiut că te va împlini şi pe viitor dacă vei decide să păşeşti pe ea mai departe în direcţia pe care ţi-o indică lanterna. Pentru că poteca potrivită, calea ta, nu este una stabilită dinainte, ea nu există (de-aici şi idea ca nimic nu-ţi este predestinat, pentru ca destinul nu exista, ţi-l faci tu, ţi-l cauţi cu lumânarea, adica cu lanterna 😀 ), ci ţi-o faci tu îndreptând lanterna spre acolo unde vrei să ajungi, dar trebuie să ştii bine unde vrei să ajungi (şi să vrei să ajungi acolo), pentru că doar în felul acesta, lanterna, coarda, echipamentul de protecţie, aventurarea în locuri periculoase şi poteca potrivită, capătă sens, si sunt elemente după care sa-ţi evaluezi împlinirea.
Până să-ţi găseşti poteca potrivită, te aventurezi în toate părţile, uneori chiar şi fără echipament de protecţie, mai cazi, te mai juleşti, mai ai şi experienţe neplăcute, dar până la urmă îţi vei da seama ce vrei să fii şi ce vrei să faci. E doar o chestiune de timp, dar un timp în care nu-ţi este de niciun folos să ai regrete, pentru ca tot ce ţi se întâmpla, ţi se întâmplă pentru ca tu să descoperi ceea ce te face să vibrezi sau “să găseşti în viaţă poteca potrivită”. Asta e motivul pentru care nimic nu e regretabil, pentru ca totul ţi se întâmplă în viaţă pentru ca tu să-ţi dai seama cu adevarat ce anume te face sa vibrezi şi să poţi merge mai departe, indiferent de dificultăţi.
De-aia zicea Mirela: “Ce folos să ai regrete? Îmi asum nesăbuinţa trecutului şi perspectiva viitorului”. Regretele nu-şi au rostul, ţi le asumi pentru ca ştii că fără nesăbuinţele trecutului (adică fără să existe regrete), viitorul nu mai are nicio perspectivă. Dar nu-ţi asumi regretele într-un mod trist având impresia că ele chiar au scopul să te întristeze (pentru că nu ăsta e scopul lor), ci ţi le asumi cu bucurie pentru că ştii că ele, regretele, sunt singurul element care îţi indică ce anume te face să nu te simţi împlinită (adică îţi indică de ce anume să te fereşti). Şi tu atunci, să încerci să faci contrariul a ce simţi că nu te împlineşte. Regretele au scopul sa te facă să fugi de ele (pentru ca nimănui nu-i place să regrete), dar fugind de regrete (în sensul că nu mai vrei să regreţi) vei da din ce în ce mai mult de elemente care nu te vor mai face să regreţi, şi atunci vei şti care-ţi este poteca potrivită. Asta înseamnă să-ţi asumi regretele, să înţelegi că ele există pentru a te ajuta să scapi de ele, şi ele, regretele, exact asta si fac, te ajută să nu le mai întâlneşti niciodată, dar pentru ca ele să-şi îndeplinească funcţia constructivă, tu trebuie să ţi le asumi. 🙂
Noi, te citim mai departe cu drag şi abia aşteptăm să ne mai scrii câte ceva nou şi interesant, dacă asta simţi că te împlineşte. 🙂
Multumesc mult Florin!
Un gand frumos,
Alina