O vorbă din popor spune că „Orice nu te doboară, te întăreşte”. Dintotdeauna mi-au plăcut genul acesta de zicale, fiind convinsă, de altfel, că toate îşi găsesc provenienţa din realitatea vieţii.
Sortiţi să trecem în viaţă prin momente frumoase, dar şi mai puţin plăcute, experienţele acumulate ne întăresc tot mai mult până când, o dată umplut paharul, să nu mai putem găsi loc pentru nimic şi tot ce dă pe din afară să se metamorfozeze în acea stare pe care cu toţii o numim: imunitate.
Să devenim imuni la tot ce se întâmplă în jurul nostru şi, mai mult, să ajungem acel personaj despre care Mihai Eminescu spune simplu, în poezia Glossă:
„Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”
Aş vrea să scriu în acest post despre o mulţime de gânduri, de sentimente şi de oameni, despre toate amintirile pe care mi le-au răscolit aceste sărbători.
Au trecut şi Sărbătorile de Paşte. Pentru cei mai mulţi sunt prilej de bucurie, pentru alţii sunt găuri în bugetul familiei, iar o mică parte sunt aceia pentru care toate aceste motive de sărbătoare sunt, mai degrabă, motive de meditaţie asupra lumii, vieţii, a prietenilor şi celor dragi.
Ai vrea să te ştii împăcat cu tine, cu cei din jurul tău, cu familia şi cu prietenii, să uiţi de resentimente, de ranchiună şi să primeşti în suflet Lumina Sfântă. Şi unii chiar nu pot …
Nu pot să îi omit pe cei mai mulţi dintre noi, care prin această Sărbătoare, îşi umplu mesele cu fel de fel de bucate, care mai de care … Să vadă lumea că avem!
Îmi amintesc că în urmă cu doi ani de zile mă aflam în marea capitală greceasă, acolo unde de Sfintele Sărbători, am avut parte de o masă nici foarte bogată, nici foarte săracă, atât cât ne puteam permite noi ca studente ERASMUS (cu o bursă, a cărui cuantum era de 475 de euro/lună, într-o capitală precum Atena, şi unde numai chiria era de 200/persoană – un apartament cu o cameră unde locuiam 3 fete, adică o chirie de 600 de euro/lună – nu era tocmai o sumă mare), cu toate acestea am avut parte de o sărbătoare specială. Adică nu am mâncat foarte mult, dar ne-am bucurat cu adevărat de Sfintele Paşte. Am luat lumină chiar din bisericuţa aflată în cel mai înalt punct al Atenei şi am sărbătorit alături de milioane de ortodocşi Învierea Domnului. Este, fără doar şi poate, o experienţă pe care nu ai cum să o uiţi. O voi păstra mereu în inimă şi o voi căuta-o ori de câte ori voi simţi nevoia …
Pe 21 aprilie 2007, i-am cunoscut pe ei. O familie de români stabiliţi în Atena, o familie de oameni deosebiţi, care mi-au fost şi mie o familie. De la ei am învăţat multe, pe ei nu am cum să îi uit. Le mulţumesc, şi acum, prin intermediul acestor rânduri, pentru toate clipele frumoase pe care mi le-au dăruit.
Aş mai vrea să îi amintesc şi pe acei „prieteni”, care ştiu că nu au puterea să recunoască ceva ce îi frământă şi nu au curajul să spună lucrurilor pe nume. Se lasă purtaţi de val, de influenţa celorlaţi şi, din păcate, nu au capacitatea de a rămâne EI, pur şi simplu.
Toate loviturile şi supărările pe care le primeşti nu fac decât să te transforme într-un imun şi rece. Eu totuşi sper să nu putem afirma, cu adevărat: „Maybe your heart is made of stones …” (aşa cum se numea piesa lui Dave Stewart).
Ar mai fi atâtea de spus şi simt că, cel puţin pentru moment, trebuie să mă opresc aici, dar promit că voi continua. Momentan, trebuie să îmi limpezesc gândurile şi mai apoi să pot să le expun pe foi de Internet …
EFEMERIDE 