Posted in Relatari

Welcome in his paradise

[articol publicat în revista 24FUN online, săptămâna 29 mai – 4 iunie]

Recunosc că mi-a fost greu să mă decid asupra temei acestui post. Aveam câteva idei în minte, dar îmi doream ceva de actualitate. Aşa că am ales să scriu despre o poveste. Despre o experienţă pe care nu am trăit-o eu, ci altcineva. Se spune că adesea învăţăm din greşelile sau experienţelor altora, nu doar din ale noastre.

Mă voi referi la o carte care a fost lansată recent de către un cunoscut jurnalist orădean, şi anume Lucian Cremeneanu. Nu va fi nicidecum o recenzie, de asta se ocupă criticii de literatură. Şi oricum, cine aş fi eu să fac asta? Însă pot spune cu certitudine că este genul de carte care îţi captează atenţia de la început până la sfârşit, trecând prin toate etapele: de la râs în hohote şi până la constatări triste că „tot ce este frumos în viaţă trece repede”.

În „Welcome to my paradise”, autorul şi-a descris experienţa în insula Bali, loc în care a ajuns în urma unei invitaţii primite de la un prieten de al său, managerul unui hotel de acolo. Timp de trei săptămâni – perioada cât durează întreaga călătorie – sau mai bine spus timp de 4 ore de lectură, cititorul este purtat prin aeroporturi şi apoi în locuri de vis atât din insulă, cât şi din Malaezia.

Ce o face aparte pe această carte este tocmai faptul că toate experienţele trăite în acele ţinuturi magice sunt asociate cu amintirile din copilărie şi cu tinereţea petrecută fie în oraşul natal, Beiuş, fie din Oradea. Dacă într-adevăr aceste coincidenţe chiar au existat, atunci e clar: nimic nu e întâmplător în viaţă! De multe ori, în timpul lecturii, am avut senzaţia că recitesc „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă, dar în varianta reloaded 2009.

Deşi se doreşte a fi un jurnal de călătorie este în fapt o frumoasă poveste de iubire. Iar cititorul nu poate decât să spere că această poveste va continua, măcar de dragul scriitorului …  Nu voi mai intra în alte detalii, pentru a nu spulbera misterul întregii poveşti. Mai ştiu însă că merită citită şi nu spun acest lucru pentru a-i face reclamă, ci pentru că te binedispune şi în acelaşi timp te pune pe gânduri. În acest context, chiar nu mai sunt plauzibile motivele de genul „Nu mai am timp să citesc”.

Cert este că, din păcate, timpul ne este adesea un mare rival şi încercăm mereu să ne stabilim alte prorităţi, omiţându-le pe cele care realmente contează. Dar cititul face atât de bine! Cu atât mai mult cu cât ai parte şi de o carte bună. Aşa că nu ne mai rămâne decât să invadăm paradisul său!

Timpul nostru este mereu prea scurt. Librăriile abundă de cărţi care mai de care, anticariatele şi bibliotecile la fel. Scriitorii continuă să scrie, cititori tot se vor mai găsi. Florin Ardelean spunea o dată, în  cadrul lansării volumului „Insectar”: „Cărţile nu sunt mărţişoare”, şi când făcea această afirmaţie se referea la faptul că munca de scriitor, dar şi cea de artist trebuie răsplătită, deoarece creatorul a depus un efort considerabil pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. Prin urmare, orice strop de sudoare trebuie recompensat pe măsura. Să ai propria carte (şi vorbesc din experienţă proprie) îţi conferă un sentiment ce nu poate fi descris în cuvinte. E precum naşterea unui copil, ar spune Florin Budea. Eşti învăluit de emoţii, o întorci pe faţă şi pe dos, o admiri şi încerci să te ciupeşti dorindu-ţi să nu fie doar un vis frumos. Să scrii o carte pe care apoi să o dăruieşti, este un lucru deosebit. Însă mai cred că totul trebuie apreciat. Pentru că nu eşti doar tu cel care asistă la „naşterea” cărţii tale. În spatele ei stau mulţi alţi oameni, care trebuie recomensaţi pe lângă tine, protagonistul.

Am intrat în emisfera creaţiei şi aproape că uitasem care este motivul real pentru care am scris aceste rânduri. Şi nu pentru a-i face reclamă cărţii sau autorului, deşi dacă tot s-a întâmplat, îi doresc să se bucure din plin de de succes şi, mai mult, să fiu fericită că mi-a dat o temă de gândire şi respectiv de articol, ci pentru că am înţeles din întreaga sa experienţă că o simplă călătorie – deşi nu a fost atât de simplă – poate însemna mai mult decât atât. Faptul că personajul principal a găsit ceea ce nu mai spera să găsească vreodată, adică iubirea adevarată şi mai mult să facă tot posibilul să lupte pentru ea, m-a bucurat nespus. Iar dacă într-adevăr simţi că pluteşti sau zbori, atunci trebuie să-ţi menţii aripile şi să zbori şi în continuare. Să lupţi pentru ce îţi doreşti şi crezi că merită cu adevărat!

Povestea merge mai departe …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s