Stuck in the moment

A mai rămas foarte puţin până când voi avea şansa de a vedea un concert adevărat, cu una din acele formaţii care mi-au marcat existenţa: U2.

Ştiu că am scris de câteva ori despre concertul pe care îl voi vedea, dar emoţia şi nerăbdarea îşi spun cuvântul. Nu e o chestiune de fiţă, nici măcar de laudă, e doar pur şi simplu un lucru perfect normal pentru un om pasionat de muzică. Sunt sigură că oricine care ştie ce înseamnă muzica bună, ar face orice să participe la un concert de această amploare.

Ţin minte că în timp ce alţi copii se jucau cu maşinuţe şi păpuşele, eu, la doar 6 ani, vizionam toate festivalele de muzică: de la Cerbul de Aur, Mamaia, Callatis sau Festivalul de la San Remo şi îmi doream ca măcar o dată să ajung să la vreunul din ele. Din păcate, am rămas doar cu privitul la televizor. Dar, iată că, după 25 de ani, am şansa de a face un pas mare pentru mine ca un mare pasionat al muzicii ce sunt.

Aştept să îi văd, să îi ascult şi … să scriu despre ei! Unde? Cum? Când? Toate la timpul lor.

Până atunci, stuck in the moment.