Şters. Alb. Zero

Posted on Updated on

De curând descoperisem piesa “Uită de tot, de sentimente … de tot” şi mi-era atât de greu să fac asta. Dar azi, am hotărât să fac acest lucru, motiv pentru care am şi scris postul precedent.

Eu consider drept cea mai bună metodă de a îndepărta pe cineva de tine este de a-i pierde urma. Adică ştergi orice formă de comunicare cu el: de la email, la adresă de messenger şi până la număr de telefon (cel mai periculos mod de a ţine legătura cu el. Parcă atunci vrei să îi scrii mesaje sau să îi dai un telefon să vezi ce mai face).  Iar în cazul în care i l-ai învăţat pe de rost (lucru care mi se întâmplă foarte des. Lumea îmi spune că am memorie de “elefant” căci reţin numere, date etc), fă tot posibilul să îl ştergi şi din memoria ta.

Pe alocuri, au rămas doar câteva din commenturile lui. În rest, totul este şters. Alb. Zero. Start pentru un nou început. Am citit azi un articol foarte drăguţ despre suferinţa după o despărţire şi e mai mult decât real. Citiţi aici. Ideea este că trebuie să te focusezi pe alte activităţi şi mai ales să priveşti cu zâmbetul pe buze spre viitor. La mine, cel puţin pentru moment, viitorul sună bine.

Acum mi-e bine cu adevărat.

Advertisements

4 thoughts on “Şters. Alb. Zero

    yoana200 said:
    29 August 2009 at 17:39

    Alina,nu are rost sa suferi! Gandeste-te la persoana ta,cel mai mult! Tu contezi cel mai mult,nu altii! Si eu am suferit dar m-am apucat de citit o carte despre cum sa nu mai suferi niciodata din dragoste,e un pdf scris de o tanara psiholog,care m-a ajutat foarte mult sa imi dau seama,ca in viata trebuie sa fii putin egoist si sa te gandesti in primul rand la tine si apoi la ceilalti! Sufletul tau nu vrea ca tu sa suferi,sunt sigura,deci nu mai suferi! Mergi inainte,chiar daca e greu, sau asa cum spune piesa: “Uita de tot,uita de lume,de sentimente,de suflete pereche,fii rece,nu-l lasa pe el sa te intunece!”

      Alina Gâdoiu responded:
      29 August 2009 at 19:46

      Da, asa am sa fac in continuare. O sa te rog sa imi trimiti si mie acel PDF. Succes si tie.
      Te voi adauga la blogroll.

    Lucian Cremeneanu said:
    2 September 2009 at 22:21

    “Lumea îmi spune că am memorie de “elefant” căci reţin numere, date etc…” Permiteţi-mi să vă contrazic!

      Alina Gâdoiu responded:
      2 September 2009 at 23:16

      Ai dreptate. Nu voi uita niciodata cum am putut uita de DIVINA zi de 23 august. Stiu ca nu ai sa mi-o ierti. Dar, dupa cum vezi si in titlul postului, totul a fost sters din memorie :(.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s