Nicolae Dărămuş va susţine o conferinţă la Primăria Oradea

Posted on

Primăria municipiului Oradea şi Fundaţia Academia Civică Bihor vă invită să participaţi, miercuri, 16 septembrie 2009, ora 18:00, în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei la conferinţa interactivă intitulată „Inocenţii Terrei şi … noi”, susţinută de ecologistul, medic, scriitor, jurnalist: Nicolae Dărămuş.

Basmul aderării la U.E.

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român. (El putea fi deopotrivă bulgar, bosniac, albanez, moldovean sau macedonean, importante fiind, în acest caz, sărăcia şi cinstea). În sătucul sau natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă înstărită, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, fălindu-se cu darurile acesteia. Drept care, într-o bună zi, şi-a luat toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis.
Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsură de ostenit, l-a îmbiat cu o carbogazoasă premium şi o gumă de mestecat.

Primele negocieri şi primele rezultate
Ţăranul a gustat cu măsură din bucate şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: “Mărita Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă pământ bun, ape limpezi, am si păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine-n ţinut, aproape şapte-opt luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sunt desculţ şi mi-e frig. Doar atât îţi cer”.
Doamna Uniune Europeana l-a măsurat din cap până-n picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele acestuia, vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te-nţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană. Ţine de frig, de ploaie…” Omul a luat basca, a oftat dezamăgit, a mulţumit şi a făcut cale-ntoarsă spunându-şi: “Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic”.

Insistenţe diplomatice şi rezultate încurajatoare
A trecut iarna şi, din gerurile sale cumplite, omul a ieşit destul de bine, doar cu un deget – cel mic de la piciorul stâng – degerat. Apoi, vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul vechi: “Sunt desculţ. O pereche de încălţări mi-ar prinde tare bine”. Doamna l-a privit cu înţelegere şi căldura, l-a ospătat cu coniac fin, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, bineinţeles, de firmă. “Dacă-i degeaba, merită s-o iau”, îşi spune la întoarcere ţăranul cel sărac şi cinstit. Iarna a trecut cu chiu, cu vai şi, în afara altui deget de la picior, numai unul, degerat şi amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. Au urmat primăvara, vara şi, pe când frunzele s-au îngălbenit, ţăranul şi-a amintit de Doamna cea darnică, pornind iar spre ea, să-şi încerce norocul. Dinaintea acesteia a băut cu pofta paharul de coniac, ba a mai şi cerut unul, căci începuse să-i placă, dar s-a întors tot cu o bască. Totuşi nu s-a dat bătut. An după an a străbătut calea plin de speranţă, primind cu politeţe ştiutul dar. Până într-o iarnă, când zăpezile şi gerurile au fost mai amarnice ca niciodată. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, s-au cangrenat şi doctorul a trebuit să i le amputeze, spre a-i salva viaţa.

Implementarea “acquis-ului comunitar”
Purtat pe braţe de vecini, omul a bătut iar la poarta palatului. Doamna cea mare l-a privit cu compasiune şi, dându-şi pe loc seama de trebuinţele sale, i-a făcut cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou şi strălucitor, având douăzeci şi una de viteze şi telecomandă. Omul a mulţumit şi, întorcându-se in satul său, a stârnit mari invidii cu maşinăria cea arătoasă. De aici i s-a tras un necaz: într-o noapte a fost călcat de hoţi. Aceştia nu au găsit mare lucru, dar au plecat acasă cu saci întregi de băşti. Oameni cu frică de Dumnezeu, îi lăsaseră, totuşi, căruciorul. În prag de iarnă, ţăranul s-a pomenit astfel fără bască.

Aderare la UE în condiţii multilateral avantajoase
Aşezat comod în căruciorul său silenţios, a pornit iar cale de nouă munţi şi nouă ţări, s-a înfăţişat Doamnei Uniuni şi i-a spus: “Mărită Doamnă, m-au călcat hoţii şi, acum, la căderea zăpezii, sunt cu capul descoperit. Fii bună şi dă-mi o bască, fiindcă ştiu că ai şi poţi”. Doamna l-a măsurat din cap până la brâu (acolo unde începea căruţul) şi gânditoare i-a spus: “Bade dragă, eu te înţeleg… Dar tot ce-ţi pot dărui acum e o pereche de încălţări… Încălţări de firmă… A propos… Aşa cum te văd de schilod, cred că nu poţi munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea sa-ţi cumperi cea mai bună bască”.

Nicolae R. DĂRĂMUŞ – Academia Caţavencu nr. 51-52, 27 decembrie 2006

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Romulus_D%C4%83r%C4%83mu%C5%9F

http://eco-logic.go.ro/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s