Jessie Baneş: „Dacă am o emisiune nu înseamnă că nu sunt cu picioarele pe pământ”

Posted on Updated on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, 9-22 octombrie 2009]

 Jessie Baneş este încă un copil. Cu toate acestea, la doar 13 ani este atât producătorul, cât şi prezentatorul unei emisiuni dedicate copiilor. Deşi nu şi-a luat nici măcar buletinul, activităţile sale extraşcolare depăşesc cu mult aşteptările pentru un copil de vârsta ei. Jessie ne povesteşte în numărul curent al revistei Zile şi Nopţi despre emisiunea sa numită „Lumea copiilor” difuzată la Antena 1 Oradea, dar şi despre pasiunile ei.

Jessie Banes

Cine este Jessie Baneş?

Sunt o fetiţă de 13 ani, elevă la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, în clasa a VII-a.

Această „fetiţă” cum spui tu, are o emisiune la Antena 1. Ce ne poţi spune despre emisiune?

Mi-am făcut ucenicia pe lângă fetele de la Observatorul Antenei 1 Oradea, în vacanţa de vară. Am stat şi am văzut cum se face o ştire, am fost împreună cu echipele de ştiri şi în loc să merg în tabără cu colegii, am văzut toate etapele pe care le parcurge o ştire până să apară „pe sticlă”. Trebuie să spun că emisiunea se numeşte „Lumea copiilor” şi se difuzează sâmbăta dimineaţa de la ora 11:45 şi, în reluare, vinerea de la ora 16:10.

Cine sunt oamenii din spatele emisiunii?

În televiziune e o muncă de echipă. Alături de mine am un cameraman, un regizor şi prieteni care îmi montează emisiunea.

Cum îţi alegi invitaţii?

Invitaţi sunt copii care au ceva de „arătat” la televizor, copii care aduc faimă oraşului şi care vin din toate domeniile: dans, muzică, sport, modă etc. Veţi vedea că în fiecare sâmbătă vă aduc în emisiune copii talentaţi, dar pe lângă pasiunile lor sunt, totuşi, copii obişnuiţi, doar că munca face diferenţa.

Ai la activ şi participări la diverse spectacole …  

Da, sunt în clasa de canto a doamnei profesoare Meda Horjan, de aproximativ 6 luni. Muzica e o pasiune mai veche, dar abia acum am ajuns să fac muzică cu adevărat, după ce în prealabil am fost la gimnastică, înot şi modelling pentru copii. Aşa că muzica este pasiunea mea numărul 1, fiindcă tot a doua zi merg la canto şi am piese din ce în ce mai grele. Am început cu Paula Seling, Elena şi acum pot cânta piese de la Christina Aguillera şi Celine Dion.

Lumea ar crede că te consideri o mică vedetă. Tu ce ai de spus în această privinţă ?

Nu sunt o mică vedetă, pentru că dacă am o emisiune nu înseamnă că nu sunt cu picioarele pe pământ. Am terminat anul trecut la şcoală cu media 9,85, dar sunt angrenată în multe activităţi extraşcolare şi încerc să le fac faţă cu brio.

În final, spune-te te rog: ce-ţi doreşti pentru viitor?

Sănătate şi … să scap de aparatul dentar!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s