Asa cum menţionat deja, sunteţi asteptaţi miercuri, 18 noiembrie 2009, de la ora 20.00 în Discoteca No Problem la cea mai mare petrecere studenţească a acestei toamne: BALUL BALURILOR.
Pentru cei care au crezut că ASUO nu mai are activitate, pot fi convinşi că ASUO va exista atâta timp cât vom exista noi, fie că suntem membrii ALUMI, fie că sunt membrii activi.
De asemenea, ASUO va începe o promovare puternică a acestui eveniment în randul mass-mediei locale.
Cel puţin în campus, avem afişat deja bannerul şi afisele sunt deja acolo. De notat este faptul că, până în acest moment, avem un sprijin consistent şi va chiar şi mai bine până la data manifestării. Dintre partenerii noştri amintim: KISS FM, Zile şi Nopţi, Visual Art Media, Benvenutti, VODAFONE şi BCRS.
Totodată, graţie ASUO, în săptămâna 16–22 noiembrie 2009 – o dată cu UNIFEST: Festivalul Studenţilor din România – studenţii, pe bază de legitimaţie de student, vor avea acces liber la următoarele piese de teatru:
Marţi, 17 noiembrie 2009, ora 18.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
„CHIRIŢA EUROPARLAMENTARĂ” adaptare după Vasile Alecsandri, regia artistică Ion Sapdaru
Miercuri, 18 noiembrie 2009, ora 18.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
„TOT MORT, TOT MORT?” de Mark Twain, adaptarea scenică de David Ives,
regia artistică Petre Bokor
Joi, 19 noiembrie 2009, ora 18.00 – Sala Studio
„CERERE ÎN CĂSĂTORIE”, de A.P. Cehov, regia artistică Petre Panait
Vineri, 20 noiembrie 2009, ora 18.00– Casa de Cultură a Sindicatelor
„MENAJERIA DE STICLĂ”, de Tennessee Williams, regia artistică Chris Nedeea