Mă pregătesc de plecare

Posted on

Sincer, încă nu îmi vine să cred. Chiar s-a întâmplat. Rezultatul pe care nu l-am aşteptat, a apărut. Încă 5 ani …

O previziune sumbră spune că România nu va adopta moneda euro în următorii 10 ani! Eu cred că ne merităm soarta. Doar circa 60% dintre cetăţenii cu domiciliul în România şi drept de vot, s-au prezentat la alegeri. Restul de 40% au preferat ca din diverse motive să nu îşi spună cuvântul în privinţa viitorului ţării. I-au lăsat pe restul ca mai apoi să se plângă de milă pentru următorii ani. Putem să emigrăm, aş zice. Să mergem acolo unde să avem puterea să decidem pentru românii din România, aşa cum au făcut co-naţionalii noştri din toate ţările lumii în care trăiesc.

Totuşi, din toată campania asta, un lucru îmi este neclar: cum în ciuda unei alianţe atât de puternice, nu au reuşit să îl bată pe Traian? Pesemne numele îi este predestinat pentru luptător. Şi totuşi şi Mircea este un nume cu rezonanţă în istorie … Îmi pare rău pentru rezultat. Şi refuz să cred că Geoană ca preşedinte ne-ar fi amintit de comunism, mai degrabă Băsescu ne va evidenţia dictatura.

Cred că mă apuc să îmi fac valiza. Mă pregătesc de plecare …

Advertisements

6 thoughts on “Mă pregătesc de plecare

    balauru84 said:
    8 December 2009 at 09:09

    Ce este trist Alina, e faptul ca tinerii cu varsta intre 18-34 ani au mers cu marinarul.
    Si poate mai trist ca diaspora a decis soarta cetatii. Uite ce inseamna o campanie pe OTV, TARAF si ETNO. Sunt cele mai ascultate, vizionate posturi tv in tari ca si Spania Italia Anglia etc.etc.
    Frumoasa tara frumos popor. Si eu ma gandesc din ce in ce mai serios la stabilirea pe alte meleaguri avand in vedere ca romania a devenit un trib si nu un stat democratic

      Alina Gâdoiu responded:
      8 December 2009 at 09:27

      Eu asa ma vad in 2010. Cu valiza dupa mine …

    dennis said:
    8 December 2009 at 10:56

    cat de prost poti sa fii sa te proclami presedinte dupa anuntul exit-pollurilor avand in vedere ca cea mai optimista clasare pt Geoana il dadea in marja de eroare a sondajelor. prin topaiala si unele declaratii ale dansului de dupa, a demonstrat ca multi romani nu au de ce sa regrete ca nu s-au prezentat la vot sau ca au ales impotriva acestuia

    daca te hotarasti sa pleci, iti doresc (pe bune) sa ai parte numai de bine.

    p.s. sincer nu cred ca te-ai risca sa-ti doresti sa ai parte dincolo, de binele pe care ti-l oferea geoana

      Alina Gâdoiu responded:
      8 December 2009 at 11:28

      Fie ca voi fi turist, fie ca voi fi intr-o continua cautare a locului potrivit pentru mine, sper ca 2010 sa fie asa cum imi doresc.

      Sa fie bine pentru toata lumea!

    dennis said:
    9 December 2009 at 10:08

    sa fie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s