Posted in Relatari

Despre traininguri

Două vorbe spun aşa: “Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple” sau “Never say never”.

Pornind de la aceste premise scriu acest post după câteva zile de inactivitate. A fost o perioadă ceva mai plină, însă asta nu înseamnă că nu va fi aşa şi în următoarea. Oricum, încet-încet devin membru simplu AIESEC (azi am dat testul şi sper să îl iau), iar pe sâmbătă  (de la ora 11.00 la Universitate) voi susţine pentru ei primul meu TRAINING DE PR şi COMUNICARE. Am studiat aseară o mulţime de traininguri de PR (un clip haios despre PR este prezentat mai jos) şi vreau să îl fac cât mai atractiv şi accesibil pentru ei. Le-am pregătit nu doar noţiuni teoretice şi teste, ci şi o simulare de conferinţă de presă şi multe premii.

Cred că în adâncul sufletului meu mi-am dorit dintotdeauna să fiu profesor sau trainer. Acum, după peste 3 ani de experienţă în comunicare, cred că pot veni cu nişte sugestii pentru studenţi (targetul meu preferat).

Şi că tot a venit vorba de traininguri la care am participat, trebuie să mai spun că tot azi am luat parte la un training organizat de Jurnalul Bihorean de prezentare a unui soft numit “Envolver” cu ajutorul căruia persoanele fizice şi juridice pot posta diverse anunţuri (în varianta online sau tipărită), fie de acasă, fie de la birou. Primiţi în final un mail de confirmare că anunţul a fost acceptat.

De asemenea, în urmă cu o săptămână, am luat parte la un training de Protecţia Mărcii, în care am învăţat diverse noţiuni pentru a-ţi proteja drepturile de autor atât ca firmă, cât şi ca persoană fizică. Adevărul e că îmi plac mult trainingurile, cursurile … să învăţ şi să mă implic.

Dădeam cele două citate de mai sus doar pentru a sublinia faptul că nu am vrut niciodată să fiu parte a altei organizaţii decât ASUO şi iată cum mă prind de AIESEC. Am ales să mă implic în acest ONG fiindcă este foarte apropiat de domeniul în care muncesc (marketing, HR şi PR) şi am de la cine învăţă. Fac lucruri minunate şi mă bucur să văd atâţia oameni plini de iniţiativă. Dacă stau să mă gândesc bine, în fapt, în anul acesta am făcut multe lucruri despre care cândva credeam că nu am să mă apropiu de ele.

 Finalul de an e tot mai aproape de noi şi dacă este să fac o retrospectivă a lui s-au întâmplat multe lucruri frumoase, în ciuda aşa-zisului “an de criză”. Despre tot ce mi s-a întâmplat special în 2009, într-un post viitor.

4 thoughts on “Despre traininguri

  1. Numa’ membri AIESEC pot participa la curs? :p

    Pare interesant si mai ales clipul care l-ai postat se pliaza perfect pentru tema aleasa de mine ca prezentare la examenul de TOT: “Social Media 4 Businesses”…

  2. Felicitări şi baftă multă pe viitor. P.s. Da a trebuit sa-ţi cumperi trening nou pt training ? P.s. după P.s. Dacă iese totul bine cititorii ăşteaptă măcar o bere la 0,33 :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s