Noaptea balului

Posted on

Aseară am vizionat la HBO, filmul “Noaptea balului”. Ceea ce trebuia să fie pentru nişte absolvenţi de liceu cea mai frumoasă seară a lor s-a transformat, brusc, într-o noapte de coşmar.

Conform Cinemagia, filmul se descrie astfel:

“Noaptea la care visează fiecare absolventă de liceu se transformă din magie în coşmar pentru Donna Keppel (Brittany Snow), atunci când psihopatul care-i omorâse toată familia scapă din închisoare şi urmăreşte s-o ucidă. Ceea ce trebuia să fie noaptea vieţii ei devine o urmărire mortală, un joc de-a şoarecele cu pisica, în timp ce Donna şi prietenele ei sunt vizate de un ucigaş obsedat, căruia nu-i stă nimic în calea spre victima pe care şi-a ales-o.

Un thriller plin de tensiune, care combină o tânăra distribuţie senzaţionala cu un decor luxos, coloană sonoră modernă şi suspans teribil, Balul absolvenţilor îi prezintă pe Brittany Snow (Hairspray, John Tucker Must Die), Scott Porter (“Friday Night Lights”), Jessica Stroup (The Hills Have Eyes 2), Dana Davis (“Heroes”), Collins Pennie (Half Nelson), Kelly Blatz (The Oakley Seven), James Ransone (“The Wire”), Brianne Davis (Jarhead), Johnathon Schaech (Hush, That Thing You Do!) şi Idris Elba (This Christmas, “The Wire”). Inspirat din clasicul film horror al anilor 1980 cu acelaşi nume, Balul absolvenţilor (Prom Night) este regizat de Nelson McCormick (“CSI: Crime Scene Investigation,” “Prison Break”), după scenariul scris de J.S. Cardone (The Covenant).

Balul absolvenţilor rămâne o seară de neuitat – mai ales pentru Donna Keppel. Pe când se pregăteşte pentru balul care marchează despărţirea sa de liceu, Donna nici nu bănuieşte că psihopatul care-i înjunghiase familia a scăpat din închisoare şi se află în drum spre ea pentru a termina ceea ce începuse.

Cu trei ani în urmă, Donna era unica supravieţuitoare a unui multiplu asasinat comis de Richard Fenton, un profesor obsedat de frumuseţea ei neprihănită. După ce părinţii ei obţinuseră un ordin judecătoresc de interdicţie, pentru a-şi proteja copila, Fenton a pătruns în casa lor şi i-a măcelărit pe toţi, inclusiv pe fratele mai mic al Donnei. Donna a supravieţuit atacului pentru că a reuşit să se ascundă de atacator, iar mărturia sa l-a aruncat pe Fenton într-un azil de maximă securitate pentru criminalii nebuni.

Cu sprijinul mătuşii şi unchiului său, Donna a început cu greu să-şi revină din şocul de nedescris al acelei nopţi. Acum este absolventă de liceu şi a început să uite ororile trecutului, devenind o tânără înfloritoare, cu un viitor plin de făgăduinţe.

În seara balului, Donna şi prietenele ei Lisa (Dana Davis) şi Claire (Jessica Stroup) sunt trei fete frumoase care marchează trecerea lor triumfătoare la statutul de tinere femei. Împreună cu prietenii lor, ele au închiriat un apartament din cochetul hotel unde are loc balul şi plănuiesc să petreacă noaptea sărbătorind şansa lor pentru viitor. Singura lor îngrijorare este legată de titlul de regină a balului, care ar putea să revină prietenei lor Lisa, dar şi lui Crissy, maliţioasa lor rivală.

În timp ce Donna şi colegele ei de clasă petrec, Fenton se strecoară în hotel, punându-şi meticulos în mişcare planul său de a ajunge la tânăra pe care o considera adevărata sa iubire – ucigând pe oricine i-ar sta în cale. Între timp, un detectiv pasionat (Idris Elba) se luptă să descâlcească iţele planului lui Fenton şi să-l zădărnicească, înainte ca seara de vis a Donnei să se transforme într-un coşmar sângeros.” //

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s