Lici

Posted on Updated on

Reporter: Alina, care sunt fructele tale preferate? Alina: Lici, evident!

La ce vă duce cu gândul cuvântul “Lici”? În primă instanţă, nu la foarte multe lucruri. Ei bine, Lici sunt în fapt nişte fructe deosebit de gustoase, zemoase şi sănătoase.

În urmă cu câţiva ani, în timpul unei excursii a mele în Germania, am degustat pentru întâia dată aceste fructe denumite Lici. Învelite într-o pieliţă roşie, plină de ţepi, de formă rotundă şi un diametru de circa 1 cm, aceasta se îndepărtează şi rămâne fructul propriu-zis, de culoare albă şi extrem de fin la palpare. În mijloc se află şi un sâmbure, de culoare maro închis care este interzis a fi consumat. 

Lici este delicios! Se vinde la kg, însă din păcate în Oradea nu am găsit. Aproape că îi uitasem gustul, până când într-o sâmbătă fusesem în Ungaria, la Lidl, şi l-am redescoperit. 100 de gram de lici costau 90 de forinţi (un pic mai mult de 1 RON). 

Chiar dacă în oraşul nostru nu le-am găsit, în schimb, am descoperit la METRO, că au lici în compot (fructul decojit şi fără sămânţă, în compoziţie cu zahăr şi apă) şi costă circa 3 ron/borcan. Un desert excelent, ca de o zi de duminică!

Advertisements

15 thoughts on “Lici

    Radu-Mihai said:
    7 February 2010 at 21:47

    De abia astept sa merg in Ungaria sa-mi iau! Mie-mi place sa gust tot ce e nou si comestibil; sunt gurmand! 🙂

      Alina Gâdoiu responded:
      7 February 2010 at 21:49

      UPDATE: cica s-ar gasi si in Oradea, in supermarketuri! Eu, personal, nu am vazut, dar au vazut altii!

    Radu-Mihai said:
    7 February 2010 at 21:52

    Unde? Unde?

      Alina Gâdoiu responded:
      7 February 2010 at 21:54

      Nu stiu sa iti spun exact. Cred ca poti incerca la Real sau Carrefour.

    Radu-Mihai said:
    7 February 2010 at 22:10

    OK; daca aflu te anunt!

      Alina Gâdoiu responded:
      7 February 2010 at 22:12

      Super. Sa nu uiti! Eu am mancat din acelea in compot si sunt delicioase!

    dNy said:
    9 February 2010 at 11:30

    Am mancat acum ceva timp, si mi-au placut foarte mult. Le-am cumparat din supermarketul Gima ( mall Vitan ). Chiar o sa ma duc sa mai caut, stiu ca se vindeau la kg, si erau destul de scumpe.

      Alina Gâdoiu responded:
      10 February 2010 at 16:18

      In Oradea, Lici se vand la preturi bune.

    adina_munteanu said:
    2 July 2010 at 16:49

    Buna. Eu am avut un iubit care avea porecla aceasta:Lici. Il cheama de fapt Lucian, Luci…si inca un pas si ajungem la Lici. Plecand de la ideea ta..cred ca o sa scriu si eu despre fructul asta. Mersi.

    […] un post destul de interesant. Ne poveste ea despre niste fructe, dar cu un nume destul de ciudatel: lici. Citesc articolul…si imi zic cum de nu am mai auzit eu de asa fruct? Mai ales ca cunosc pe […]

    paul bacosca said:
    8 February 2011 at 20:18

    Sigur se numesc lici?

    Rodica said:
    9 February 2011 at 10:12

    am cumparat azi 2 kg de la PLUS cu 6,5lei/kg
    Am mancat in 2004 la New York si tot “LICII” se numeau.

    aurelia alexandru said:
    3 November 2012 at 19:39

    hello …i never ate this fruit , never saw …but i will look for it

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s