Eu cred că oricât de fericiţi ne-am dori să fim, această fericire ne este umbrită de amănunte mici, care pot strica întregul farmec.
Scriu azi din diverse motive: pentru că am foarte multe căutări cu tagul “felicitări de 1 şi 8 martie” şi “la mulţi ani, mama”. Ei bine, dacă tot vorbim de mamă, am să mi-o felicit azi pentru că schimbă prefixul şi împlineşte de 2 ori vârsta mea. LA MULŢI ANI, mama! I-am adus în dar: prăjituri de la Lăcrimioara (care sunt senzaţionale!), flori, o pereche de cizme şi o curea de piele, dar şi … un portret realizat de artistul Ştefan Postol.
Mai scriu pentru că vreau să aflu cine a fost zilele trecute la TVS la o emisiune şi a spus aşa “Mie mi-a recomandat Alina Gâdoiu”. Cel puţin, bunica mea atât a putut spune din tot ce a văzut în cadrul respectivei ediţii.
Adesea îmi doresc să pot spune cu adevărat că sunt fericită, că sunt mândră de viaţa pe care o am, că sunt sănătoasă … dar sincer, m-am săturat de toată medicamentaţia, de toţi doctorii la care mă duc şi care fiecare îmi găseşte câte ceva în neregulă …
Azi am vrut să fiu veselă, fiindcă e ziua mamei. Desigur că nu am putut fi, din mult prea multe mărunţişuri care s-au instalat uşor peste gândurile mele …
Cu toate acestea, spun cu mult drag: “La Mulţi Ani, mama mea!”