Posted in Relatari

Cadoul meu de Paşte

Anul acesta ne-am promis (eu către ai mei şi invers) că nu ne facem surprize de Paşte. Zis şi făcut. Cu toate acestea, în această seară ochii mei aveau să vadă o surpriză de proporţii: o broşură despre Muzeul La Fluturi din comuna Pietroasa, în varianta engleză – de care m-am ocupat eu. Ce o face specială este tocmai faptul că la finalul textului este trecută următoarea specificaţie: “English version: Alina Gâdoiu”.

Broşura este realizată de către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional din Bihor, sub conducerea omului de cultură, Mircea Bradu. Îi mulţumesc, şi pe această cale, pentru bucuria pe care mi-a dat-o. (fotografia nu este extrem de sugestivă, dar sper, totuşi, să fie lizibilă).

Cândva, scriam şi eu despre acest muzeu.

Descoperă România: Muzeul de Etnografie din Chişcău

În inima munţilor Apuseni, la doar 300 de metri de bine-cunoscuta “Peştera Urşilor”, în satul Chişcău (comuna Pietroasa) din judeţul nostru, soţii Flutur: Aurel şi Lucreţia, au întemeiat un senzaţional muzeu etnografic particular, pe care l-au numit “La Fluturi”. În muzeu se găsesc peste 2000 de obiecte datate încă din anul 1860. Colecţionarul Aurel Flutur povesteşte că a început să strângă obiecte vechi de mai bine de peste 30 de ani, reuşind să salveze de la dispariţie o serie de obiecte de artă populară, vestigii istorice şi etnografice. Prin 1980, pe când era taximetrist în oraşul Ştei, el a salvat un raboj agricol de la 1860, unic in Europa. Printre exponatele prezente se află şi o locomobilă fabricată în Ungaria, din anul 1910. Utilajul secular este o maşină de forţă, deplasabilă, pe roţi şi, în ciuda trecerii anilor, este încă funcţională. Acesta este una dintre cele mai valoroase piese din colecţie. Sunt multe de văzut: vase de ceramică, obiecte de uz gospodăresc, porturi populare tradiţionale româneşti, unelte agricole, căruţe sau instrumente muzicale, încă din timpul celor două războaie mondiale. Muzeul este construit într-o casă mare, cu multe camere cu diferite semnificaţii: o clasă cu băncuţe, cu tăbliţe pe care străbunii îşi luau notiţe, ba chiar ghiozdane din lemn. De asemenea se găsesc şi interioare de casă ţărănească, cum ar fi un dormitor pentru copii. Cei interesaţi de etnografie sunt invitaţi la faţa locului, mai ales că intrarea este liberă. Iar în cazul în care ajungeţi pe acolo, nu ezitaţi să-i adresaţi întrebări colecţionarului deoarece “fiecare obiect are povestea lui”, iar valoarea lor este inestimabilă. Totodată, puteţi să vă lăsaţi gândurile şi să vă exprimaţi părerile într-un caieţel de amintiri special pregătit pentru vizitatori. Aici şi-au lăsat impresii oameni din toate colţurile lumii. Am fost la Muzeul de Etnografie din Chişcău şi chiar merită văzut! Iar când astfel de locuri te lasă mut de uimire, te gândeşti câtă dreptate avea acela care frumos spunea: “Descoperă România!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s