Queen’s

Posted on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 14-31 mai 2010

Sau feel like queen … sau king?

Încă de când şi-a făcut apariţia în rândul localurilor din Oradea, a creat vâlvă. Asta în sensul bun al cuvântului. Şi cu atât mai mult cu cât a fost ales ca local de celebrare al Zilei Bărbatului. Pe 5 mai, Queen’s a fost umplut până la refuz, fiindcă acolo avea să se dea o mare petrecere la care animatoare avea să fie Rose Marie Florescu, asistenta Andreei Marin, din cadrul emisiunii celei mai longevive din România, „Surprize, surprize”. A fost un eveniment inedit, la care a fost invitată întreagă presă locală, dar sigur, manifestarea era destinată reprezentanţilor sexului tare. Şi toate acestea doar pentru a scoate, încă o dată, în evidenţă, puterea localului. Un pub inspirat foarte mult din modelul celor irlandeze, acolo unde berea curge fără încetare, iar mâncarea delicioasă îţi este servită cât ai spune „Queen’s”.

Pentru cunoscători, localul este un aşa-zis geamăn al lui „The Bridge”, cel de pe malul stâng al Crişului Repede. Situat pe strada Primăriei, „Queen’s” ne aşteaptă zilnic cu o gamă variată de preparate, cu pizza în diverse sortimente, cu salate de tot felul, şi toate într-un local spaţios, ce poate fi oricând un loc ideal pentru revederea cu prietenii sau colegii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s