Linişte în suflet

Posted on Updated on

Profund mişcată de povestea lui Vlad, timp de multe zile nu mi-am găsit cuvintele. Pur şi simplu nu îmi venea să cred ce i s-a întâmplat. Iniţial, citisem pe blogul lui Emil Trifa despre tragedia lui, urmând ca mai apoi să găsesc povestea lui în toate ziarele online. Nu îmi puteam reveni nicicum din şoc, iar ziua înmormântării a fost o mare încercare pentru familia lui şi noi, cel care îi eram prieteni.

După cum spuneam nu îmi puteam reveni, eram abătută şi când credeam că mi-am revenit, mă lovea din nou tristeţea. Nici acum nu pot să îmi explic de ce, de ce, de ce … a plecat atât de repede dintre noi.

Azi, de Rusalii, mă simţeam mai răvăşită decât ieri, decât sâmbătă, vineri sau în alte zile. Simţeam cum au apăsat atâtea tristeţi ce mă copleşeau. Îmi aduceam aminte de vorbele preotului Puşcaş, care a ţinut slujba pentru Vlad, cum că în momentele în care suntem plini de tristeţe şi de probleme, nu trebuie să recurgem la fapte necugetate, ci să găsim, din nou, apropierea de Dumnezeu. Fiind zi de sărbătoare, am hotărât să plec preţ de cel puţin o oră la Mănăstirea Sfintei Cruci. Am ajuns acolo. Chiar în momentul în care am călcat înăuntrul mănăstirii, primeam un telefon. Era un semn divin. Şi am înţeles foarte multe. Dumnezeu mă/ne iubeşte!

Înuntru, plin de lume. Din nefericire pentru mine, slujba se terminase, dar partea bună era că lumea se întorcea spre case, motiv pentru care locul devenea tot mai pustiu. Exact cum îmi doream: linişte. Am pus lumânări pentru Vlad, bunici şi străbunici, dar şi pentru cei dragi mie, care îmi sunt încă alături, spre bucuria mea. Am stat şi am cugetat şi m-am liniştit. Surprinzător cum un zâmbet cald mi-a apărut pe orbaji, ca din cer, şi s-a aşezat pe chipul meu fără să mai vrea să plece. M-am simţit bine, aşa cum îmi doream să fiu. Mi-am dat seama cât de mult îmi lipsea liniştea asta, departe de toată agitaţia cotidiană şi de zbuciumul care ne înconjoară zi de zi. Şi parcă totul revenea la normal. Nu am plecat fără o carte de rugăciuni şi un rozar de la magazinul din cadrul mănăstirii şi mi-am spus încă o dată că mă bucur să existe astfel de locuri minunate în Oradea noastră. E un loc minunat şi mi-am promis că îmi voi face un obicei în a-l vizita periodic.

Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Vlad şi nouă, celor vii, să ne dea puterea să trecem cu capul sus peste orice problemă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s