Unde ieşim în Oradea?

Posted on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 25 iunie – 8 iulie 2010]

Numărul mare de localuri care au apărut, par să fi dat Oradiei, un aspect extrem de modern

În ultimii ani, în Oradea, au apărut tot mai multe localuri şi cluburi, ca şi cum criza există doar în mass-media, şi nicidecum printre noi. Mai mult decât atât, indiferent de anotimp, în unele părţi ale zilei nu există chip să îţi găseşti loc undeva. De multe ori o rezervare într-un club cu o zi-două înainte nu prezintă şanse de reuşită, de aceea pentru siguranţă, cu cel puţin o săptămână înainte de a ieşi în oraş este bine să contactăm clubul pentru a ne anunţa apariţia. La fiecare sfârşit de săptămână, localurile par neîncăpătoare pentru multitudinea de petrecăreţi.

Mai mult, cum anotimpul estival şi-a făcut din nou prezenţă printre noi, Corso-ul a devenit un mic centru de lux, ce abundă de terase care mai de care mai atrăgătoare, gata să-şi primească clienţii cu diverse promoţii, aşa-zise „de criză”.

Schimbarea Corso-ului

Aşa se face că marea majoritate a localurilor sau restaurantelor de pe strada Republicii care până mai ieri, îşi desfăşura activitatea doar în interior, s-a extins cu eleganţă, amplasând micile sau marile terase, extrem de primitoare şi cochet aranjate.

De cum porneşti dinspre fosta Librărie Eminescu (astăzi Farmacia Sensiblu) şi o iei agale spre magazinul Crişul, privirea îţi este îndreptată în diverse locuri, mai moderne şi mai inspititoare, ademenit fiind şi de dorinţa de a-ţi avea prietenii aproape, într-o atmosferă caldă, tipică de vară.

Partea bună din întreaga poveste este că graţie concurenţei mari, preţurile sunt accesibile oricui. Acesta este probabil motivul pentru care nu ne mai surprinde numărul mare de persoane de toate vârstele care petrec ore bune la terase, indiferent că este dimineaţă, prânz sau seară. În fond, ce poate fi mai plăcut decât să savurezi un ceai, o cafea sau mici gustări, în plin centru al oraşului, când căldură nu ne mai dă pace?

De la Marco Polo, la Irish, Terasa de Vară, Napoli, Louis, la Cyrano, Ra, continuând cu Taverna sau Living Room, dar lista poate continua, avem din ce alege. Dacă şi timpul ne-ar fi atât de îngăduitor precum mulţimea de oferte puse la dispoziţie, am avea timp pentru toate.

În mod cât se poate de firesc, Oradea este acel tip de oraş mereu în continuă dezvoltare şi expansiune. Clădiri vechi primesc o nouă înfăţişare pentru a înviora aspectul oraşului, şi parcă locul 8 în topul celor mai bune oraşe de locuit în România nu este chiar unul de neglijat.

Cu toate acestea, dacă eşti orădean, familiarizat deja cu peisajele locului, nimic nu ţi se mai pare spectaculos. Şi totuşi nu ar trebui să fie aşa. Fiindcă în fiecare zi este loc pentru a descoperi ceva nou. Din păcate însă, grăbit fiind mereu, prins în diverse activităţi, uităm să remarcăm frumuseţea Oradiei, şi parcă o redescoperim doar atunci când suntem puşi în ipostaza de a fi ghizi preţ de o zi … sau mai multe. Iar atunci este foarte interesant ce se întâmplă: în cele mai multe situaţii, rămâi fascinat de multitudinea de schimbări care au loc.

De la accesorii la … terase

La polul opus se află tocmai situaţia în care cele mai multe magazine – cândva de lux – care îşi găseau rostul pe pietonală, au dispărut treptat, ca şi cum o ploaie ar fi luat cu ea tot ce îi stătea în cale, curăţând totul … În locul lor, au apărut treptat aceste localuri, care par să fie o soluţie net superioară unui magazin de îmbrăcăminte, încălţăminte sau accesorii.

A fost o vreme când o plimbare pe Corso-ul orădean era o sursă reală de tristeţe prin prisma faptului că se renovau foarte multe clădiri, iar totul părea să-şi revină după un război şi nimic nu părea că mai poate înveseli ceea ce pentru noi înseamna pietonala.

Timpul însă a demonstrat contrariul, astfel că azi avem parte de cu totul şi cu totul altceva, iar centrul Oradiei este de multe ori asemuit cu centre ale unor oraşe europene de prestigiu.

Astăzi, o promenadă pe strada Republicii te poate umple – fără îndoială – de mult optimism şi bucurie.

Dinspre Corso spre Pasaj

Pe de altă parte, dacă este să privim şi partea cealaltă a centrului, constatăm încă o dată că numărul mare de localuri şi restaurante deschise sub Pasajul Vulturul Negru sau pe strada Vasile Alecsandri sau Traian Moşoiu, dar şi în apropierea lor, sunt o altă sursă de bună-dispoziţie şi revedere cu prietenii în toi de vară.

Linişte, sus, la Ciuperca

Departe însă de toată aglomeraţia oraşului, îmi place să cred că avem un loc de destindere, tot în Oradea, care poate fi locaţia perfectă atunci când vrem să zăbovim preţ de câteva clipe şi a admira frumuseţea urbei, de la înălţime! Cu siguranţă că despre Ciuperca este vorba, acel minunat loc ce conferă o privileşte superbă a întregului oraş. Mai mult, graţie restaurantului recent modernizat şi a terasei, şederea acolo nu poate fi decât una agreabilă!

Oradea, oraşul pe care îl iubim (?)

Nimic nu poate fi mai frumos decât să te simţi bine în oraşul în care trăieşti. Să fii mândru că ai posibilităţi variate de a-ţi petrece timpul, fie cu familia, cu prietenii sau poate … rudele de departe! Iar Oradea are cu ce să se poate lăuda.

Să aveţi parte de o vară plină de Zile şi Nopţi de neuitat!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s