Rămas bun 2010, bun venit 2011!

Posted on Updated on

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 25 decembrie 2010 – 6 ianuarie 2011]

A sosit, încă o dată, vremea să întâmpinăm un nou an

Fără regrete, ne apropiem de un sfârşit de an şi o dată cu acesta, ne pregătim de un început nou, de un an nou. Este vremea bilanţului, vremea în care fiecare dintre noi îşi aminteşte toate lucrurile bune, dar şi cele mai puţin plăcute, de care a avut parte în 2010. Iar 2011 bate la uşă mai repede decât am crede. Cu toţii ni-l dorim şi mai bun, pentru că, la drept vorbind „anii care trec nu au cum să revină, anii cei mai buni sunt cei ce o să vină”.

Mai mult spus, vine o perioadă deosebită încărcată atât de primirea noului an, cât şi de sărbătoarea Sfântului Ioan, şi toate acesta trebuie primite într-un mod special. Despre ce înseamnă anul nou, obiceiuri, tradiţii, dar şi superstiţii, revelionul şi unde ne putem petrece noaptea dintre ani în Oradea, vom găsi în cele ce urmează.

Despre Anul Nou, obiceiuri și tradiții

Anul Nou este ziua care marchează atât sfârșitul de an, cât şi începerea următorului an calendaristic. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou. În prezent, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.

În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot, pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Se spune, de asemenea, că până la miezul nopţii, trebuie să vă achitaţi toate datoriile, pentru a nu intra în noul an imprumutaţi sau restanţi, riscând, astfel, ca în tot anul ce tocmai se anunţă să vină să aveţi datorii. La miezul nopţii, uşile vor fi larg deschise în întreaga casă, pentru a primi cum se cuvine noul an înzestrat cu noroc. O altă superstiţie spune că obiectul sau persoana pe care o ţineţi de mână va constitui o prioritate în noul an şi veţi avea noroc în domeniul respectiv. Astfel, dacă vă ţineţi persoana dragă în braţe la cumpăna dintre ani, veţi avea noroc în dragoste, iar dacă ţineţi bani în mână, veţi avea noroc pe plan financiar. În ceea ce priveşte vestimentaţia, obiceiurile recomandă să aveţi cel puţin un articol nou şi neapărat unul de culoare roşie. Se consideră un semn rău dacă în noaptea de Revelion se sparg farfurii sau pahare.

În dimineaţa de 1 ianuarie, într-un bol, amplasaţi bănuţi de argint în apă, cu care se vor spală pe faţă toţi membrii familiei. În plus, se mai zice că nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în această primă zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion).

Petreceri în cluburi şi multă distracţie de Revelion, şi în Oradea!

Pornind de la toate aceste obiceiuri şi superstiţii, şi pentru a avea o noapte cu adevărat specială dintre toate, trebuie celebrată în mod festiv. Iar dacă încă nu v-aţi decis unde să vă petreceţi noaptea dintre ani, nu vreţi nici să staţi acasă, iar oferta prin ţară sau străinătate nu este una tocmai accesibilă, noi vă oferim câteva ponturi pentru a vă face alegerea cât mai uşoară cu putinţă. Vă oferim câteva sugestii de a petrece în mod plăcut, în Oradea, această noapte magică.

Gustări, supă, sorbet picant de mango, feluri principale şi desert, dar şi o gamă diversificată de băuturi rafinate, cocktailuri sau răcoritoare sunt câteva dintre ingredientele de succes care vor fi pe masa de revelion pentru cei care vor să fie în noaptea dintre ani, la Ramada. Doritorii pot afla informaţii şi pe www.ramadaoradea.ro, şi vor ştii că vor fi două feluri de petreceri: atât pentru cei tineri, dornici de distracţie, cât şi pentru cei cu gusturi rafinate.

La Yellow Submarine va fi “Primul Revelion sub apă”. Preţul unui bilet şi include bufet suedez (popota submarinului), respectiv un voucher consumaţie de 50 Lei!

Nici la Bali Club, oferta nu este una de refuzat. Aceasta cuprinde un bufet suedez şi diverse delicateţuri, respectiv câteva dulcegării pentru a intra îndulciţi în 2011.

De asemenea, la Jail House, avem Open Bar (all you can drink), iar biletul de intrare este 100 lei. Rezervările se fac la bar.

Acestea sunt, însă, doar o parte din varietatea de oferte care ne sunt puse la dispoziţie pentru Revelionul 2011 în oraşul de pe Crişul Repede. Indiferent de ce veţi alege să faceţi în noaptea dintre ani,  noi vă dorim să aveţi parte de un an nou mai bun decât cel de care ne despărţim şi toate cele bune să se adune în 2011!

După revelion … Sfântul Ion!

Abia ce credeam că ne-am luat rămas bun de sărbătorile de iarnă, când, pe 6 ianuarie avem Boboteaza, iar pe 7 ianuarie, Sfântul Ion, astfel că vă dorim multe bucurii, împliniri şi speranţe de mai bine celor ce poartă nume de Ioan, Ion, Ioana (adică peste 2.500.000 de români). Iar în cazul în care nu ştiaţi, numele de Ion este de origine evreiască şi înseamnă “Dumnezeu este milos”. La Mulţi Ani de Sfântul Ion!

Rămas bun 2010, bun venit 2011!

Advertisements

5 thoughts on “Rămas bun 2010, bun venit 2011!

    Catazx said:
    16 January 2011 at 15:42

    Salut! Daca nu te deranjeaza, pot sa te trec in lista de bloggeri oradeni?

    Sau poti sa o faci tu direct printr-un comentariu la adresa de mai sus. Multumesc!

      Alina Gâdoiu responded:
      16 January 2011 at 16:42

      Da, sigur, poti sa ma treci. Multumesc.

    zoltybogata said:
    17 January 2011 at 13:23
    free music said:
    19 January 2011 at 14:47

    Very well written and intresting post. Big thumbs up! buy i can’t find your RSS! Please help me…

      Alina Gâdoiu responded:
      21 January 2011 at 12:22

      Thank you for your words. Unfortunatelly, I don’t have RSS.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s