Posted in Relatari

Bine ai venit dragă 2011, te aşteptam cu atâta nerăbdare!

Am intrat în 2011 plină de optimism şi încredere că va fi un an deosebit. Am lăsat în urmă 2010, probabil unul dintre cei mai grei ani pe care i-am trăit până acum. Cu toate că au fost multe clipe speciale alături de oameni deosebiţi, în mod firesc, au avut loc şi evenimente mai puţin plăcute umbrind, adesea, frumuseţea momentelor de neuitat.

Însă în acest an, mi-am propus să revin la zâmbete, la încredere, să creez lucruri mari. Am redescoperit pasiuni vechi, prieteni dragi, natura şi tot ceea ce ne înconjoară cu frumuseţile ei, şi sunt convinsă că va fi ceva special din toate punctele de vedere.

Voi continua colaborarea cu revista Zile şi Nopţi, mă voi implica activ în job, activităţi variate, în pasiunea mărgelitului, în excursii şi poate nişte concerte mari … şi voi iubi în continuare cu toată inima. Dar mai întâi de toate, îmi doresc sănătatea să fie alături de mine şi toţi cei dragi sufletului meu, că apoi le vom desluşi pe toate şi restul vine de la sine. Dacă avem sănătate, avem şi linişte şi fericire şi tot ce ne dorim.

Fie ca 2011 să ne găsească împliniţi din cât mai multe puncte de vedere şi să regăsim mereu zâmbetul pe chipurile noastre pentru a avea puterea de a depăşi orice obstacol pe care viaţă ni-l pune la cale.

Bine ai venit dragă 2011, te aşteptam cu atâta nerăbdare!

One thought on “Bine ai venit dragă 2011, te aşteptam cu atâta nerăbdare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s