Aşa cum spuneam şi în urmă cu câteva postări, îmi pare atât de rău că nu avem niciodată timp să facem anumite activităţi care ne plac, să ne petrecem timpul alături de cei dragi fiindcă suntem, mereu, prinşi în cu totul şi cu totul altceva …
Nimeni nu mi-a spus ce greu e a iubi. Deşi am încercat să aflu, am încercat să trăiesc, dar şi să citesc, am înţeles că A IUBI înseamnă foarte mult. Trebuie să încerci să păstrezi mereu un echilibru între nevoile tale şi ale celuilalt, uneori să lăsaţi unul de la celălalt, să depăşiţi momentele critice şi să vă bucuraţi de clipele pline de fericire.
Sunt momente când radiez de fericire, când nimic nu pare să mai conteze, şi altele când am impresia că tot ce este între noi … pare să se năruie. Toată dorinţa noastră de a rezolva cumva lucrurile parcă este prea mică pentru problema ivită. Apar supărările şi durerea. Încerci să comunici, să îţi spui ofurile şi să găsiţi, împreună, o rezolvare. Şi … cumva, cumva, lucrurile se limpezesc. Şi sunteţi iarăşi fericiţi.
Nu credeam că iubirea poate fi atât de complicată. Deşi totul ar trebui să fie ROZ, mereu, poate dacă lucrurile ar sta astfel ne-am plictisi, aşa că, din când în când, avem nevoie şi de puţin GRI. Dacă ai puterea să depăşeşţi momentul critic, soarele cald şi bun reapare. Ceea ce este foarte important este să existe comunicare şi … iubire multă. Restul trece de la sine.
Nimeni nu mi-a spus ce greu e A IUBI …
EFEMERIDE 