Posted in Zile si nopti

Despre lucrurile simple

[articol publicat in revista Zile si Nopti Oradea, saptamana 2 martie – 15 martie 2012]

Despre bucuria de a citi şi a vorbi despre asta

Nu degeaba se spune despre primăvară că este anotimpul revenirii la viaţă. Totul prinde formă şi culoare şi parcă ne bucurăm şi mai mult de fiecare clipă dată.  Şi pentru că şi vremea frumoasă ne este alături, profităm din plin şi ne alăturăm diverselor manifestări care au loc în urbea de pe celebrul Criş Repede. Poate că activităţi precum “Lecturi Urbane”, “Schimb de cărţi” sau “Toastmasters” vă sunt deja cunoscute. Sau poate a venit momentul să ne reamintim sau chiar să aflăm mai multe despre acestea.

Schimb de cărţi – ediţia de Oradea

“Schimb de Cărţi” este o manifestare culturală ce se organizează în diverse ţări, dar şi în mai multe oraşe din ţara noastră. Acest “curent” a pătruns în Oradea în urmă cu aproximativ 3 ani de zile; desfăşurându-se lunar, a devenit o activitate tot mai interesantă pentru orădeni de toate vârstele. În ce constă mai exact o astfel de întâlnire? Pasionaţii de lectură se întâlnesc pentru a schimba cărţi între ei şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere, despre cărţi, autori, edituri şi orice le mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa. Nu este vorba despre vreun cerc închis, ci, din contră, este accesibil oricărei persoane pentru care cititul este un activitate periodică. De-a lungul timpului, s-au perindat diverse cărţi aparţinând atât autorilor clasici şi bine-cunoscuţi, cât şi unor scriitori debutanţi din sfera internaţională sau cea locală. De regulă, aceste întâlniri se desfăşoară în ultima duminică a fiecărei luni. Mai multe informaţii se pot găsi şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/#!/SDCOradea

Lecturi Urbane – ediţia de Oradea

Mai mult decât un schimb de carte este chiar însuşirea unei. Pe acest concept se sprijină ideea de Lecturi Urbane. Mai mult decât atât, acest proiect se sprijină pe încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. Deopotrivă, este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. Lecturi Urbane are loc, de regulă, semestrial, în mai multe oraşe din ţară, în mod concomitent, printre ele se află şi oraşul nostru. În Oradea, în acest an, Lecturi Urbane ajunge la ediţia a V-a. Mai multe informaţii se pot afla şi pe pagina web: http://oradea.orasulciteste.ro/, respectiv pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/#!/LecturiUrbaneOradea

Toastmasters Oradea

După mult citit, urmează vorbitul. Despre cărţi sau nu, dar toate acestea … în public. Sau, cu alte cuvinte, despre arta vorbirii în public la Toastmasters. Toastmasters Interantional este o organizaţie non-profit cu scop educaţional care are cluburi afiliate în toată lumea şi îşi doreşte să-şi ajute membrii să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, prezentări în public şi leadership. Un club de Toastmasters este un atelier de lucru de tipul “învaţă cum se face”, în care oamenii îşi perfecţionează abilităţile lor într-o atmosferă confortabilă şi prietenoasă; timp de o oră, o dată pe săptămână. Nu există nici un instructor de la un Club Toastmasters, dar membrii îşi evaluează între ei prezentările orale şi conducerea activităţilor. Acest proces de evaluare este o componentă integrantă a programului de educaţie în ansamblu. Membrii Toastmasters improvizează discuţii pe diferite subiecte, servind totodată ca ofiţeri în diferite roluri de conducere.

În ţară, primul club Toastmasters a fost înființat la Timișoara, cluburi similare fiind deschise la BucureștiCluj-NapocaBrașovOradeaIași și Brăila. În ceea ce priveşte organizaţia Toastmasters Oradea, fiecare întâlnire aduce cu ea lucruri inedite, nu doar că îţi dezvolţi vorbirea în public, cât şi înveţi de la oameni care au ceva de spus, care prin experienţa lor pot să te îndrume să continui. Ai şansa să fii nu doar vorbitor – poţi să îţi pregăteşti de acasă o prezentare sau poţi să improvizezi la faţa locului – dar şi evaluator al discursurilor, poţi să fii chiar şi evaluator general al întâlnirii sau gramaticianul serii, oricum ar fi este o experienţă ce merită trăită. În plus, este o ocazia excelentă  de a vă depăşi unele complexe într-un mediu restrâns, în care nimeni nu vă va judeca, nu vă va ironiza, ci din contră vă ofera feedback pozitiv şi încurajare. De regulă, întâlnirile se desfăşoară în limba română, dar şedinta din 13 martie 2012 va fi una specială şi asta pentru că va avea loc în limba engleză. Sunt aşteptaţi toţi cei pasionaţi de acest domeniu, dar şi cei curioşi sau … chiar timizi, pentru că organizatorii promit o ediţie deosebită. Informaţii în detaliu şi pe: http://oradea.toastmasters.ro/ sau pe pagina de Facebook aferentă.

În definitiv, fie că vă place să citiţi, să scrieţi, să dansaţi, să vorbiţi în public sau nu,  sau aveţi alte diverse preocupări, este bine să ştiţi că le puteţi pune în valoare. Într-o formă sau alta. Indiferent ce veţi dori să faceţi, să vă bucuraţi din plin de alegerea făcută. O primăvară caldă … în vorbe şi citit!

2 thoughts on “Despre lucrurile simple

  1. Buna ziua,

    Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere
    35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

    Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ameteli .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
    Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

    dumitru_gabriela31@yahoo.com

Leave a reply to Alina Gâdoiu Cancel reply