Posted in Relatari

1 an în Qubiz

A venit vremea unui nou examen. Sincer, îmi lipsea. De această dată, nu îl dau nicidecum la şcoală. Ci altundeva. La firmă. Este vorba despre evaluarea mea. Evaluarea mea la un an de zile de când am păşit pentru prima dată, oarecum temătoare şi totuşi entuziasmată de tot ceea ce urma să se întâmple. Deşi, aveam o durere în suflet, ştiam că în timp se va diminua şi va fi bine. Şi pentru ei, şi pentru mine.

A venit deci momentul în care voi afla mai multe despre tot ce au însemnat ultimele 12 luni. Cu rele. Cu bune. Am emoţii, e ca la un examen, când cumva simţi că eşti pregătit şi totuşi nu eşti sigur. Mâine va fi o zi importantă pentru mine, pe care o aştept cu multă nerăbdare.

Pe 19 aprilie, voi avea chiar 1 an în Qubiz. Chiar dacă am fost temătoare la început, acum sunt 100% convinsă că am luat o decizie înţeleaptă pentru mine, atât pe plan profesional, cât mai ales personal.

Acest loc chiar există şi mă duc de fiecare dată, cu drag la el. Şi deşi sună ciudat, chiar cred asta. Vezi foto.

Întotdeauna, locul de muncă în care mi-am început carieră profesională va avea propriul loc călduţ în inima mea. Dar, aşa cum este firesc, mergem mai departe, pentru că viaţa nu stă în loc, nici măcar o clipă.

În mod cert voi reveni cu mai multe detalii despre ce a însemnat vineri, 6 aprilie 2012.

 

One thought on “1 an în Qubiz

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s