Festivalul Luminii revine la Oradea

Posted on

 [articol publicat în revista Zile şi Nopţi Oradea, săptămâna 13-26 aprilie 2012]

Despre lumini şi lectură în zile de primăvară

După ce ne vom fi bucurat de magia Sărbătorilor de Primăvară, a venit vremea să întâmpinăm din nou, un festival devenit deja tradiţie la Oradea, şi anume Festivalul Luminii, ediţia locală. Acestei manifestări culturale, i se alătură, la fel ca în anul precedent, Lecturi Urbane, ediţia de Oradea.

Festivalul Luminii revine la Oradea, în luna mai

Festivalul Luminii este un alt fel de festival, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă creată timp de două ore, o idee, zeci de mii de lumânări. Viaţa de zi cu zi a devenit o adevarată cursă contra-cronometru pentru cei mai mulţi dintre noi. Suntem mereu în lipsă de timp, împarţiti între multe responsabilităţi, slujbă şi familie, uităm cu desăvârşire de sufletul nostru, uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Lumea în care trăim ne obligă să ne planificăm cu atenţie fiecare clipă pentru a reuşi în ceea ce ne propunem şi de multe ori uităm să ne oprim din când în când pentru a-i privi pe cei din jur, pentru a simţi vântul, pentru a asculta oamenii, pentru a zâmbi la zâmbetul copiilor, pentru a redescoperi frumuseţea lucrurilor mărunte. Şi acestea fiind spuse, scopul festivalului este de a oferi comunităţilor locale un eveniment în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin diferite forme de artă iar participanţii se pot deconecta timp de 2 ore, de la problemele şi stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată.

Istoria festivalului debutează în anul 2004, când, câțiva cercetași din Cluj Napoca au încercat să le reamintească oamenilor de fumusețea lucrurile mărunte din viața lor. Unindu-și forțele, au realizat prima ediție a evenimentului, intitulată pe atunci „Seara Viselor Împlinite”, când, clujenii prezenți au așezat pe lacul din Parcul Central, aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie, cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele și visele lor cat și dorința de a deveni realitate. Festivalul a continuat şi în următorii trei ani, fiind foarte bine primit și crescând în timp exponențial, din toate punctele de vedere, de la câteva sute de lumânări, la mii. În 2008, apare pentru prima dată ideea, extinderii lui, de la Cluj, la nivel naţional, acesta urmând să fie preluat de cercetașii din 9 orașe. Era pentru prima dată când avea loc la nivel național, dar şi prima dată când întâmpina serioase probleme legate de condițiile meteo și precipitațiile prezente. Condițiile meteo nefavorabile îngreunează desfășurarea evenimentului și chiar determină amânarea lui în două orașe, cu toate acestea, se dovedește a fi un succes iar atmosfera creată, este deosebit de bine primită de membri comunităților locale, prezenți. În 2009, se ia decizia schimbării lunii decembrie, ca perioadă de desfășurare, cu luna martie, astfel a II-a ediție a evenimentului ajuns la nivel național, este stabilită să se desfășoare în anul următor.

Şi astfel se alătură şi Oradea, acestui proiect. În acest an, Organizaţia Naţională Cercetaşii României vă invită la această acţiune, sâmbătă, 19 mai 2012, cu începere de la ora 21.00. Timp de două ore, cei care se vor afla în Parcul 1 Decembrie, vor fi părtaşi la un proiect inedit, ce se desfăşoară concomitent cu alte peste 20 de localităţi din ţară, precum: Alba-Iulia, Bacău, Bistriţa, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Iaşi, Lieşti, Miercurea Ciuc, Paşcani, Pildeşti, Rădăuţi, Râmnicu Vâlcea, Seini, Sibiu, Suceava, Timişoara, Târgovişte, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş şi Tulcea. Detalii mai multe despre tot ceea ce înseamnă Festivalul Luminii se poate găsi şi pe pagina web: http://www.festivalul-luminii.ro

Lecturi Urbane se alătură Festivalului Luminii

Ineditului eveniment Festivalul Luminii, ediţia de Oradea, i se alătură, la fel ca în anul precedent, manifestarea culturală cunoscută sub numele de Lecturi Urbane.

Cu alte cuvinte, este vorba despre un proiect de implicare socială, ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. Aşadar, Lecturi Urbane, ediţia de Oradea, se va afla la cea de-a 5-a ediţie în oraşul de pe Crişul Repede. Cei prezenţi vor primi din partea organizatorilor, în mod gratuit, cărţi, care au fost colectate din diverse puncte din oraş, de la anticariate, biblioteci sau chiar oameni care şi-au dorit să le ofere din biblioteca proprie.

Privind puţin în retrospectivă, prima manifestare de acest gen, în oraşul nostru, a avut loc în luna iulie 2010, în Parcul Magnoliei, cea de-a doua, în octombrie 2010, în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea, a treia, în mod concomitent cu Festivalul Luminii Oradea, în mai 2011, în Parcul 1 Decembrie, iar cea de-a 4-a în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea în cadrul evenimentului „Noaptea Bibliotecilor”, în octombrie 2011. Iar acum se pregăteşte ediţia mai 2012. În final, dacă doriţi să contribuiţi la acest proiecte sau pur şi simplu sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe despre  Lecturi Urbane, ediţia de Oradea, veţi găsi informaţii şi accesând pagina: http://oradea.orasulciteste.ro/.

Vă dorim lectura plăcută în cadrul Festivalului Luminii, şi nu numai.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s