Posted in Zile si nopti

Între public speaking şi leadership, la Oradea

[articol publicat în revista Zile și Nopți Oradea, săptămâna 27 aprilie – 10 mai 2012]

Sau cum să dai valoare vorbelor tale

Conform unor sondaje, frica de a vorbi în public este pe locul I în lume. Şi pentru a o învinge, s-au găsit diverse soluţii. De-a lungul anilor şi nu numai. Cea mai cunoscută organizaţie de public speaking din lume are titlul de Toastmasters. În ţara noastră, există mai multe astfel de cluburi în diverse oraşe, iar Oradea este unul dintre ele.

Toastmasters International

Toastmasters International (TI) este o organizaţie non-profit cu scop educaţional care are cluburi afiliate în toată lumea (aproximativ. 12.800 în noiembrie anul trecut). Scopul acestei organizaţii non-profit este de a-i ajuta pe membrii săi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, prezentări în public şi leadership.

Un club de Toastmasters este un atelier de lucru de tipul “învaţă cum se face”, în care oamenii îşi perfecţionează abilităţile lor într-o atmosferă confortabilă şi prietenoasă. În general un club are între 20 şi 40 de membri, care se întrunesc săptămânal sau bilunar pentru a învăţa şi a practica tehnici de prezentare. În medie, o sesiune durează aproximativ o oră.

Nu există nici un instructor de la un Club Toastmasters. În schimb, membrii îşi evaluează între ei prezentările orale şi conducerea activităţilor. Acest proces de evaluare este o componentă integrantă a programului de educaţie în ansamblu. Membrii Toastmasters improvizează discuţii pe diferite subiecte, servind totodată ca ofiţeri în diferite roluri de conducere. Eficacitatea acestei formule simple de învăţare este dovedită şi de miile de societăţi care sponsorizează in-house cluburi Toastmasters. Aceste cluburi servesc pentru discuţii publice şi workshop-uri de training pe tema leadership-ului pentru angajaţi.

Un membru al clubului Toastmasters, de oriunde din lume, este un învingător. El reuşeşte orice îşi propune, întrucât el comunica ceea ce îşi doreşte şi astfel, el obţine ceea ce vrea, drept o consecinţă firească a modului anume de a comunica, excluzând norocul sau întâmplarea din această construcţie, dar asigurând percepţia mesajului receptat ca fiind identic cu cel care a fost iniţial gândit şi transmis.

În ţara noastră, primul club Toastmasters a fost înființat la Timișoara, cluburi similare fiind deschise la București, Cluj-Napoca, Brașov, Oradea, Iași și Brăila, iar din acest an, Satu-Mare s-a alăturat, cu mult entuziasm acestora.

Toastmasters Oradea

Oradea a intrat în acest circuit al vorbelor şi al leadershipului, în noiembrie 2010, iar din acest an este membru cu drepturi depline, având ca mentori membrii ai clubului din Timişoara sau Cluj-Napoca. Toastmasters Oradea funcţionează pe baza principiilor şi valorilor asumate personal de membri, valori promovate de către Toastmasters International – lider în „public speaking” şi „leadership”.

Ajungând aici, echipa te ajută să obţii ce vrei prin puterea exemplului, prin experienţa şi programul dedicat al toastmasterilor din toată lumea. Indiferent cât de nouă sau revoluţionară poate fi o idee, pentru a fi pusă în practică, ea trebuie comunicată şi altor oameni care trebuie să o accepte, pentru a fi considerată un succes. Să comunici convingător şi nedistructiv un punct de vedere este cea mai mare provocare a zilelor noastre. Dacă sunteţi pasionaţi de acest domeniu, Toastmasters este o foarte bună modalitate de a începe de la zero, de a vă perfecţiona şi ulterior, deveni chiar experti. În plus, este o ocazia excelentă  de a vă depăşi unele complexe într-un mediu restrâns, în care nimeni nu vă va judeca, nu vă va ironiza, ci din contră vă ofera feedback pozitiv şi încurajare.

Fiecare întâlnire, ce are loc săptămânal, aduce diversitate şi multe idei noi. Oamenii sunt dornici să se implice, să înveţe şi să se dezvolte profesional, să îşi dezvolte abilităţile de a vorbi în public şi mai mult decât atât, chiar şi cele de leadership. Preluând deja din modelul mai marilor cluburi din ţară şi nu numai, Toastmasters Oradea îşi propune prin scopul său să îşi încurajeze membrii deja existenţi să evolueze în acest sens, şi mai mult decât cei aspiranţi sunt primiţi într-o atmosferă profesionistă, alături de alţi oameni cu aceleaşi viziuni şi expectanţe, şi care vor să îşi învingă frica de a vorbi în public.

Şi dacă încă nu sunteţi convinşi de toate acestea, mai multe detalii pot fi găsite şi pe pagina web: http://oradea.toastmasters.ro, dar şi pe pagina de Facebook.
În fond, este vorba doar de ceea ce doreşti să transmiţi şi să dai glas gândurilor tal, fie că este vorba despre Toastmasters Oradea sau alte cluburi din ţară sau străinătate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s