Dincolo de nori

Posted on Updated on

[discursul de la lecţia nr. 4, Oradea Toastmasters]


În ziua ce vine, poate mă vei asculta.
Am ales şi rău şi bine.
O parte din mine las în grija ta.
Nopţi fără vise, întrebări fără răspuns,
Îmi trezesc din amintire sufletul ascuns.

Nu cer iertare pentru tot ce am făcut.
Cer o raza de iubire s-o iau de la-nceput.
Am puterea acum să schimb ceva în lume.
Am puterea de-a vïsa.

Dincolo de nori, e o rază de lumină!

Dincolo de nori, e lumea mea!

Îmi amintesc cu mult drag de anii ’90. Deşi eram prea mică să înţeleg lumea aşa cum este ea, ştiam să mă bucuram din orice. La fel ca şi acum, muzica era pentru mine ca o oază de linişte şi bucurie. Nu pot uita cum, în anul 1994, băieţii de la Holograf şi piesa „Dincolo de nori” au reprezentat pentru prima dată România la EUROVISION, în capitala Irlandei, Dublin. Atunci, demult, nu puteam înţelege de ce „dincolo de nori e lumea mea”. Dar acum ştiu.

În această seară, voi încerca să vorbesc puţin despre lumea noastră de zi cu zi, dar şi despre lumea aceea pură şi caldă de … dincolo de nori, precum şi despre revenirea la viaţa cotidiană.

Aşadar despre:

  1. O incursiune într-una dintre cele mai frumoase capitale ale lumii, Londra
  2. Lumea mea de dincolo de nori
  3. Revenirea la realitate

1.   O incursiune într-una din cele mai frumoase capitale din lume, Londra

În urmă cu doar două săptămâni, am avut privilegiul de a vedea Londra. Una din cele mai frumoase capitale ale lumii. Schimbarea gărzii la Palatul Buckingham, Big Ben, London Eye. Tower Bridge sau London Bridge au fost câteva din atracţiile turistice dorite de mine. Şi le-am văzut cu proprii ochi. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie magia din privirea mea. Totul părea de vis. Iar Londra, de acolo de sus, din London Eye, este magnifică. Pe lângă Londra, am vizitat şi celebrul oraş Cambridge, despre care, de asemenea, am doar cuvinte de laudă. Şi ce poate fi mai frumos de atât de a fi alături de cei mai dragi oameni din viaţa ta, prezenţi şi ei în sală, de această dată, într-una din cele mai frumoase capitale din lume. Londra.

2.   Lumea de dincolo de nori

Azi, ştiu foarte bine la ce se referea Dan Bittman când vorbea despre lumea de dincolo de nori. E de fapt lumea privită  de la înălţime. La propriu. De acolo de sus, lumea care pare atât de mică, este privită cu totul şi cu totul cu alţi ochi. După 3 zile pe tărâm britanic, sosea timpul să mă întorc pe pâmântul românesc. Era o zi de marţi, aşa cum poate fi o zi de marţi cu cele 3 ceasuri rele. Dar nu mai conta. Pentru că mă regăseam, pentru a multa oară în această viaţă, printre nori. Şi din senin, am început să  fredonez, în şoaptă, piesa lui Bittman: „Dincolo de nori …”.

Am redescoperit magia din albul norilor şi minunatele locuri privite de sus. Găseam, încă o dată, un rost în cuvintele piesei sale. Priveam în stânga şi în dreapta mea. Doar nori albi, mari şi pufoşi, alături de un soare cald şi prietenos, care printre obloanele mici, încearca să-mi lumineze şi încălzească faţa. Orice văzusem până în acel moment nu a fost niciodată mai fascinant decât imaginea pe care o aveam în faţa ochilor. În avion linişte. Mai toţi dormeau. Pe alocuri, câte un pasager era şi el uimit de privilegiul oferit de mama natură, într-o zi de marţi. Din când, un însoţitor de bord, mai mult sau mai puţin amabil, se perinda printre noi, încercând să facă o atmosferă caldă şi primitoare. Erau acele elemente care mă legau de lumea de jos …

Însă, eu eram în lumea de dincolo de nori. Acolo unde, printre norii mari se ivea câte un oraş, atât de mic, precum cartierele în miniatură de la expoziţiile de construcţii. Trecuse mai bine de două ore în lumea de dincolo de nori, timp în care am străbătut peste 2000 de kilometri. Nu îmi venea să cred cum distanţe atât de mari pot să fie parcurse în timpi atât de scurţi. Şi am început să meditez la diverse probleme existenţiale. Mă gândeam atunci la suftele despărţite de distanţe şi care, în ciuda tuturor, rămân atât de aproape. Deşi îi despart sute şi mii de kilometri, pot să se apropie în doar câteva clipe.

3. Revenirea la realitate

Şi acum revenirea la realitateVisul cel frumos, departe de lumea mea de zi cu zi, ci într-o altă eră, se apropia de final. Brusc, am fost anunţaţi că ne apropiem de aeroportul destinaţie. Niciodată nu credeam că Londra poate fi atât de aproape de Budapesta sau …de casa mea dragă. Momentul în care trebuia să îmi iau rămas bun de la lumea mea de dincolo de nori se apropia mai repede decât îmi puteam imagina. Cu greu conştientizam ceea ce mi se întâmplă. Trebuie să mă îndrept spre casă…

Momentul în care trebuia să revin cu picioarele pe Pământ era mai aproape ca niciodată. Dar nu-l doream. Am coborât, totuşi, din avionul gri şi am fost conduşi spre autobuzul care ne-a lăsat în aeroport. De acolo, un alt microbuz m-a condus spre Oradea. În doar trei ore eram din nou acasă. Însă mintea îmi rămase doar la lumea de dincolo de nori, la o altă lume, acea lume care mi-a redat o altă viziune asupra vieţii de zi cu zi, în care încercăm să rezolvăm situaţii, să ne câştigăm existenţă, să zâmbim, să iubim, să urâm, să călătorim şi să facem atâtea şi atâtea lucruri.

Am realizat în final că dacă avionul ar fi un mijloc de transport în comun l-aş folosi negreşit. Pentru că voi trăi mereu cu speranţa revederii cu lumea mea de dincolo de nori…

Advertisements

One thought on “Dincolo de nori

    Eliza said:
    26 July 2012 at 23:34

    Aşa frumos ai descris totul. Şi eu aş folosi avionul ca mijloc de transport în comun.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s