Bunico, eu, te voi iubi mereu

Posted on Updated on

[discurs Proiectul 5 Oradea ToastMasters “Your body speaks”

Ştiu, un copil se naşte acum.
Da, ştiu, un bătrân îsi ia rămas bun.
Eu, i-am spus vremii să stea în loc.
Amintirea mea vreau să fie-a ta.
Vine o zi, vine o zi când se va sfâşi.
Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti oare când va fi.
Vine o zi, vine o zi …

Atunci când Holograf au lansat această piesă, am plâns mult. Veţi zice că întreaga mea existenţă se învârte în jurul melodiilor acestei trupe.Veţi zice să sunt o fană înfocată a formaţiei lui Dan Bittman, şi după discursul despre Lumea de dincolo de nori. Ei bine pot spune că existenţa mea se învârte cu adevărat în jurul muzicii şi mai cu seamă că această piesă îmi aminteşte de actriţa principală a discursului meu. Bunica. Bunica, din lumea de dincolo de nori şi Bunica mea, cea de fiecare zi.

Lumea mea de dincolo de nori este totuşi diferită de lumea de dincolo de nori unde se află oameni foarte dragi sufletului meu, care rămân în amintirea mea, pentru că ei sunt acum în altă emisferă. Într-o altă existenţă.

În această seară voi vorbi despre 3 tipuri de bunici:

  1. Despre bunica mea în anii în care mi-a fost alături
  2. Despre bunica din amintirea şi sufletul meu
  3. Despre bucuria de a o avea pe cealaltă bunică.

 Bunica mea, Viorica Ştrengar, sau Bunica Lili, cum îi ziceam cu toţii, era o minunăţie de femeie. Aşa cum numai o bunică poate fi. De la ea am învăţat o mulţime de lucruri extraordinare.

Îmi amintesc cu drag de serile când dormeam la ea şi dimineaţa, „cu noaptea-n cap” trebuia să mă trezesc să mă duc la şcoală, ea încerca să mă înveselească. Şi spunea răspicat „Scoală-te furnică”. Şi tot ea, dar de data asta cu o voce caldă şi duioasă, răspundea „Nu mă scol că-s mică”.

Nu voi uita nici de alte zeci de escapade la ea, atunci când pâinea cu untură, cu boia şi ceapă era cea mai bună gustare din lume.

Nu pot sâ nu îmi amintesc cu zâmbetul pe buze de plimbările pe Corso-ul nostru, când o promenadă, de aşa-zise 20 de minute, dura 3 ore. Pentru că se întâmpla să se întâlnească cu tot felul de cunoscuţi. Iar poveştile nu mai conteneau. Bunica a fost, toată viaţa ei, inspector la Banca Naţională a României.Ani de-a rândul a cunoscut tot felul de oameni, iar după ce s-a retras din activitate, a râmas deopotrivă  persoană marcantă şi respectată. Pesemne, ea a fost un model demn de urmat pentru mine. De la ea am învăţat cel mai bine cum să mă comport cu oamenii.

Şi având tot felul de experienţe în cei peste 40 de ani, desigur are şi poveşti hazlii. În mod cert una va rămâne mereu întipărită în minte. Se făcea că, la un moment dat, mergând în inspecţie cu o colegă de servici, ajung într-o instuţie. Doamna alături de care se afla bunica s-a întâlnit cu domnul cu care aveau de discutat, iar dialogul s-a purtat astfel.

Doamna: Bună ziua, mă numesc doamna Cotoi.

Domnul: Încântat, sunt domnul Mâţ.

Doamna: Dvs vă bateţi joc de mine?

Domnul: Nu, aşa mă numesc, vă arăt buletinul dacă doriţi J

Povestea devenise în următorii ani laitmotivul înaintea fiecărui somn al meu, al fratelui meu, al verişorului meu sau a verişoarei mele.

O iubeam nespus toţi 4. Uneori, nici părinţii noştri nu ne puteau desprinde de ea. Era o femeie extraordinară. Caldă, bună, sociabilă. Aş putea vorbi zile întregi despre ea şi tot nu ar fi îndeajuns.

Dar, din decembrie 2006, bunica Lili este bunica din sufletul meu. Ea este acum în lumea de dincolo de nori, unde mă veghează. De multe ori, ea apare în visele mele încercând, parcă, să mă avertizeze de un posibil pericol. În mod cert o voi iubi toată viaţă, iar poza din cameră mea îmi aminteşte mereu de chipul ei cald şi blând. Am vrut să vorbesc despre ea, pentru că fiecare septembrie, de 6 ani încoace, îmi aminteşte şi mai mult de ea, cu cât pe data de 8, ar fi urmat să împlinească 81 de ani…

Însă, bucuria mea este că o alături pe cealaltă bunică. Elisabeta Gâdoiu, sau Bunica Liza cum ne place să îi spunem, este bunica aceea care mă susţine în tot ceea ce fac. Ştie să îmi spună o vorbă bună, dar ştie să fie şi critică atunci când este nevoie. Dar bunica Liza este o bunică puternică, care ţine şi un bunic pe deasupra, este răbdătoare şi mă iubeşte necondiţionat. Bunica Liza împlineşte pe 24 octombrie, o frumoasă vârstă de 81 de ani.

Da, aşa pot fi descrise bunicile mele. În gând sau aproape de mine, le iubesc şi le voi iubi întreaga mea viaţă. Şi chiar şi după. Iar cel ce a spus „Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere”, mare adevăr a grăit. Dacă îi aveţi încă alături, nu uitaţi niciodată să le spuneţi cât de mult îi iubiţi, pentru că bunicii sunt, de cele mai multe ori, repere în creşterea noastră. Personală sau profesională. Nimeni nu poate garanta ziua de mâine, aşa că iubiţi-i mult, pentru că în  definitiv „Vine o zi, vine o zi, când un bătrân îşi ia rămas bun, vine o zi când se va sfârşi …”

În final, am compus o poezie pentru Bunica mea Lili:

Bunica mea, cu ochi de cer albastru,

Bunica mea, cu chip de porţelan,

Ai fost mereu o oază de lumină,

De bunătate şi de voie bună,

Ne-ai dus pe toţi la grădiniţă.

Ne-ai înţeles de fiecare dată,

Te-am îndrăgit aşa cum nu puteam iubi,

Şi ne-ai făcut să fim mai multe decât copii,

Te las acum în lumea ta de dincolo de nori,

Dar vreau să ştii că de cu seară şi până în zori,

Oricât îmi va fi de greu,

Bunico, eu, te voi iubi mereu. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s