Voi fi aproape, voi fi acolo, voi fi mereu în urma ta, eu voi fi în orice zi … Obsesia …
Ca în fiecare an, de ani mulţi încoace, la Toamna Orădeană, de ziua Oraşului Meu drag (a se observa literele mari), sunt prezentă – în ciuda oboselii, tristeţii sau orice alţi factori disturbatori care ar putea apărea – la concertele ce aniversează această zi, de mare importanţă pentru noi, orădenii. La fel s-a întâmplat şi în seara precedentă când ştiam că pe scenă vor urca dragii de ei, Direcţia 5 şi Vama. Îmi doream atât de mult să îi revăd încă nu mai conta puhoiul de lume adunată, cu acelaşi scop.
Am pornit spre Parcul 1 Decembrie, locul de desfăşurare al evenimentului, cu legitimaţia de presă în buzunar şi speranţă că voi ajunge acolo în faţă. Mi-am dorit atât de mult încât … am reuşit. Am convins oamenii de pază să mă lase şi pe mine să fiu acolo aproape de trupe, lângă bloggerii acreditaţi şi organizatorii Toamnei Orădene 2012. Şi iată cum a mai fost o ediţie a Toamnei Orădene în care am ajuns acolo.
Numaidecât i-am văzut pe cei de la Direcţia 5 şi cei de la Vama, pregătiţi, emoţionaţi, încântători. Ne-au cântat piese mai noi şi mai vechi. Nu au lipsit “O fată ca ea”, “Şi ce dacă”, “Ai un loc”.
dar nici “Vama Veche” sau “Vara Asta”.
La final, am făcut cunoştinţă cu Marius Keseri (Direcţia 5). Mulţumesc Diana Iovan ! 🙂
M-am bucurat enorm că am mai participat la un concert de calitate, că muzica îmi va fi mereu alături, oriunde şi orice aş face. În final, vreau să remarc că a mai fost o ediţie de Toamnă Orădeană excelentă, chiar dacă nu s-a terminat, pentru mine momentele importante sunt bifate.
Şi iată cum mai trece o Toamnă Orădeană peste noi. Şi vor mai veni altele noi. Sau cel puţin asta sper.
foto şi video: http://www.toamnaoradeana.com
Mă bucur că ţi-a plăcut. Pe de o parte, asearâ la Queen‘s s-a discutat cu Tudor Chirilă şi trupa Vama, pe de altă parte de pe mobil nu găsesc butoane de expediat pe twitter şi facebook…. ar cam trebui adăugate… 🙂
Mi-au placut foarte mult. Am fost la toate concertele Directia 5 in Oradea. Ii iubesc 🙂