13 idei noi pentru succes inevitabil in 2013

Posted on

Aseară, în calitate de nou Preşedinte ales al Oradea Toastmasters, am fost invitată să iau parte la un eveniment inedit.

“13 ide! noi pentru succes inevitabil in 2013!”, organizat de Business4Business alături de Asociaţia Comunia, af ost locul unde mediul de business s-a întâlnit cu cel social, adică oamenii de afaceri au dăruit şi au primit.

Au oferit cadouri unor copii şi familii nevoiaşe şi în schimb au primit 3 traininguri susţinute de 3 oameni foarte faini: Eugen Antal, Ionuţ Breb şi Mircea Chira.

Timp de aproape 2 ore am ascultat nişte idei grozave, am învăţat multe şi am rămas cu câteva lucruri foarte interesante.

13 ideiPrimul vorbitor, Eugen, ne-a prezentat 13 idei pentru succes inevitabil în 2013. În stilul său caracteristic, ingineresc şi romantic laolaltă, am reţinut exact ce aveam nevoie să aflu. Continuarea a fost dată de Ionuţ Breb, care ne-a făcut recomandări despre cum să creştem pe plan personal, profesional şi social în noul an, făcând apoi o remarcă de final, pe care nu am lăsat să îmi scape:  “Oamenii care ştiu să comunice în public, le sunt superiori celorlalţi, precum cei vii sunt superiori celor morţi”.  Toate ca toate, dar încheierea a fost memorabilă “A-ţi trăi viaţa este ca şi cum ai conduce o maşină”.

Ultimul, dar nu şi cel din urmă, Mircea Chira, ne-a îndemnat să continuăm să pilotăm, oricât de greu ne-ar fi. Orice am face sau am vrea să facem, să fie precedată de următoarele 3 întrebări “ce”, “de ce” şi “cum”?. Mircea este un exemplu mare, care deşi în urmă cu mai mulţi ani a pierdut tot ceea ce putea pierde, a avut puterea de a o lua de la început şi a face lucrurile chiar mai bine decât înainte. La final, ne-a oferit o carte despre arta de a vorbi în public şi o imagine optimistă asupra vieţii.

Am plecat de la seminar încărcată de optimism, de dorinţa ca 2013 să fie şi mai plin, şi de a face încă multe lucruri în anii ce vin.

“13 ide! noi pentru succes inevitabil in 2013” a fost cu adevărat de succes. Sper să pun în aplicare toate îndrumările făcute. 🙂

Felicitări speakerilor şi abia aştept un nou astfel de eveniment !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s