Omul de lângă noi

Posted on

Scriam zilele trecute despre cei 7 ani din Qubiz. Ani în care am învățat o mulțime de lucruri și prin prisma jobului, am interactionat si interactionez zilnic cu zeci de oameni. Deja cunoști tipologiile.

Și m-au ajutat și în viața de zi cu zi. Eram probabil datoare și cu o continuare a povestii mele cu ISTA, Termoficare, Asociație. După multe discuții și negocieri (asta aproapo de cum ajungi sa cunoști oamenii), factura pe februarie a fost vizibil micșorata. Am plătit in luna ianuarie suma aceea exagerata, iar în februarie o sumă mult mai mica, ca urmare a negocierilor. Păcat că noi oamenii avem tendința să credem că dacă avem o oarecare autoritate putem prosti pe oricine după bunul plac. Carevasazica, încerci până nu ești prins. Vorba ceea “Hoțul neprins, negustor cinstit”.

Ori eu nu suport asta. Nu suport minciuna. Tatal meu ne-a crescut mereu după principiul “Minciuna are picioare scurte”. Și oricum mai devreme sau mai târziu, adevărul tot iese la iveală…

Probabil că toate aceste aspecte de mai sus mi-au fost utile în a reuși aceste discuții. Însă cine și-a asumat acele plati, fără a avea drept de apel, au rămas doar cu regrete…

Eu cred că dreptatea și corectitudinea au mereu de câștigat. Cu argumente solide, cu calcule matematice corect făcute și prezentate, cu încredere, nu ai cum sa nu reușești. Trebuie doar să îți dorești…

Ori dacă cineva crede că asta este doar o chestiune de noroc, îl invit să încerce. Sa mergi pe ploaie, pe vânt, cu toate ciornele la tine, cu emailuri peste emailuri si alte telefoane date peste altele… nu este o rețetă de succes, este doar un mod de a nu lasă pe alții să creada ca pot conduce cu lucruri murdare, cu “facturi umflate”, cum însăși le numeau.

Mie nu îmi plac lipitorile. Genul de oameni care Îți intra în grații doar când au nevoie. Cred că oricum nu iți dai seama, pentru că ei sunt drăguți cu tine. Nu te întreabă niciodată cum ești, dar apar cu câte o chestie și dispar imediat dacă nu ai reușit să îi ajuți, ori i-ai ajutat și nu mai au nevoie de tine, ci mai mult Îți impută ca nu ai făcut bine ce ai făcut. Really? Pai de ce nu ai făcut atunci tu?

Mă amuza și mă supăra în același timp. Dar tocmai pentru că am ajuns să îi cunosc, îmi trece repede, mă conformez cu gândul că așa sunt ei și merg mai departe. Sunt conștienta de limitele lor și mă gândesc că nu mi-as dori să fiu la fel ca ei.

Sunt sigură că fiecare din noi are cel puțin unul pe lângă el. Cu care merge sau nu mai departe. Dar tocmai un astfel de om, te poate ajuta într-un fel. Să fii cea mai bună versiune a ta.

Și dacă nu ai fi, nu aș fi avut ce povesti.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s