Posted in Cugetari

Patru săptămâni de meditație

A patra săptămână de carantină se încheie. Mai aduce cu ea probabil două – trei, sau cine știe … Probabil acestea este încă un lucru care ne frământă, cât va mai dura, câte se vor mai întâmpla … În țara noastră, numărul cazurilor a ajuns la aproape 6.000 într-o lună. Probabil că autoritățile sunt foarte mulțumite căci spre deosebire de alte țări, numărul cazurilor de la noi are decât 4 cifre … și că situația este sub control.

Ce e sigur este că oamenii sunt nerăbdători să iasă din case, să se reîntoarcă la normalitate, că și-ar dori Sărbători liniștite, alături de familie și prieteni, că s-au săturat de tot ce a lăsat și lasă în continuare acest inamic nevăzut și atât de vehement apărut peste noi.

Oamenii nu mai au răbdare să stea în casă, nu suntem obișnuiți să facem ce ni se zice (mai ales când ne-am obișnuit cu așa-zisa democrație) și foarte mulți găsesc tot felul de pretexte pentru a ieși din casă (se știe deja despre omul și peștișorul său și alte situații), iar pe măsură ce vremea începe să se încălzească, tot mai mulți …

Ne trec prin minte versurile lui Tudor, care parcă anticipa ceva acum mult timp:

“M-am săturat de patul meu de-acasă…
(Nu mai suport, pe cuvânt… nu mai suport… mi-e cald, nu…)
Cearșeafurile nu mai îmi zâmbesc…
(Si ce vrei să fac? Ce pot să fac? Nu mai pot, nu mai pot…)
Aceleași haine zac tăcut pe masă…
Și parcă-mi spun că nici nu mai trăiesc
Si-atunci ies afară,
E vânt și este vară
(Nu, plec… pa)
Și ceru-mi spune: <<Fugi, că eu plătesc!>>”

primavaraMi-e dor, mi-e tare dor de magnoliile de la Palatul Baroc (foto: ebihoreanul.ro), de Piața Unirii, de mers la lucru și de colegii mei faini, de mers la plimbare cu Raisa cu busul, ori de vizitele de weekend la bunicii ei …

Mi-e dor de lansări de carte, piese de teatru cu Raisa, plimbări pe Corso, sau ieșirile noastre cu familia, evenimentele cu colegii, întâlnirile cu prietenii.

Mi-e dor de Sărbătorile împreună, mi-e dor de atât de multe lucruri, încât încât …aș reseta ca mulți alții acest an.

Nu îmi pot scoate din minte artificiile din noaptea de 31 decembrie / 1 ianuarie, luminoase, mari și plini de speranță pentru un an mai bun. Și poate că în felul lui, cumva în adâncul sufletului lui este un an bun, un an al schimbărilor, un an al momentelor de meditație și reflecție asupra a ceea ce este cu adevărat important în lume.  Un an pe care îl promite cu precădere naturii și refacerii ei, un an pe care îl promite și oamenilor, să fie mai buni, mai empatici, mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor.

Patru săptămâni de meditație s-au scurs parcă precum patru ani. Pline, greoie, uneori și bune, alteori apăsătoare, alteori fericite. Patru săptămâni diferite de orice poate am trăit mulți dintre noi vreodată. Și când credeam că le-am văzut pe toate … nici chiar atunci nu încetăm să fim surprinși.

În continuare aștept cu sufletul la gură ziua 0, și mai ales cum o vom lua de la capăt cu toții…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s