Posted in Oameni deosebiti

Povești pentru îngeri cu Dorel Tifor și Mircea Bradu

La ora aceasta, când scriu aceste rânduri, încă nu îmi pot stăpâni lacrimile … În doar câteva zile, i-am pierdut pe cei mai buni doi mentori ai mei pe care viața m-a binecuvântat cu ei.

In memoriam, Dorel Tifor

Domnul meu diriginte, Dorel Tifor, a plecat la cele Sfinte în urmă cu două săptămâni. A murit singur, dar a fost iubit de atâția absolvenți, foști elevi, oameni de cultură, oameni din diverse domenii selecte în care activa și dumnealui. Ne-a răscolit toate amintirile de liceeni gojdiști și ne-a apropiat din nou, clasa lui. Ultima clasă la care a mai fost diriginte. “Cât inima bate …” cum spunea în poezia sa, îl vom păstra în amintiri și îl vom iubi necontenit.

Cu siguranță cuvintele lui îmi vor rămâne mereu întipărite în inimă și gânduri. Per aspera ad astra!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

In memoriam, Mircea Bradu

La doar câteva zile, s-a dus să le spună vorbe calde și îngerilor, Mircea Bradu, cel care a fost ca un tată pentru mine, care m-a susținut în orice inițiativă sau demers pe care îl făceam, avea mereu o vorbă bună și caldă pentru mine.

Acum un și ceva, înainte să vină pandemia, a avut o lansare de carte fastuoasă, cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire. Și eram sigură că vor mai urma multe altele. Am sperat prea mult însă ….

Știu că îmi va lipsi. Știu că nu voi mai avea curajul ce îl aveam să mai lansez o carte, să mai scriu gânduri în care el avea atâta încredere, știu că nu voi mai avea acel imbold pe care el mi-l dădea de fiecare dată. “Fata tatii, tu pentru mine ești ca fetele mele!”, îmi zicea asta de atâtea ori. L-am iubit cum ne-a iubit și el pe noi. Prietenia lui cu tatăl meu are vârsta mea, pe care am împlinit-o ieri, unde ne-a lipsit atât de mult! Nu era an să nu mă sune ori să mă felicite, nu era moment fericit din viața mea la care el să nu fi fost. Îl vom iubi mereu necontenit și neîncetat.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, inclusiv Isabella Sofia şi Lucian Popa, persoane în picioare şi interior

Încă nu am reușit să îmi opresc lacrimile, și nici nu mă voi strădui. Deși știu că el și-ar dori să ne vadă mereu doar cu zâmbetul pe buze, mereu puternici și dornici de a duce mai departe cultura orădeană. Ce bucurie că a lăsat în urmă atât de multe talente care să ne amintească mereu de el și de harul cu care știa să ne cizeleze atât de frumos pe fiecare din noi!

Nu îmi pot lua rămas bun pentru că îl voi purta mereu în sufletul meu, va avea mereu colțișorul lui așa cum îl merită. Drum lin spre stele!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s