Posted in Cugetari

Gânduri de final de an

Gândurile mele la final de 2021 le-am așternut aici:

Mătușa mea, fie iertată, Ioana, avea o vorbă “Cum te distrezi în noaptea de revelion, așa îți va merge tot anul”.

Nu știu ce îmi va rezerva noul an, dar e cert că anul ce trece a fost unul greu. Așa cum a fost pentru oamenii de pe întreaga Planetă. A fost unul plin de încercări.

Pe plan profesional a fost bine, chiar tare bine. Personal însă, am trecut prin tot felul.

La final de Februarie mi-am rupt mâna dreaptă. Au urmat luni de fizioterapie, și abia pe final de an pot zice că sunt mai bine. Tot primele luni de an au adus multe probleme de sănătate pentru Luci… Lucrurile se îndreaptă încet, sperăm.

Vara a fost mai bună și mai liniștită, am reușit să mergem la mare și la munte; iar toamna a adus-o pe Raisuca la școală. Iar eu, la scurt timp am fost confirmată pozitiv cu SARS-COV2. Au fost 2 săptămâni de izolare, în care am redescoperit lucrurile simple.

În acest an, am pierdut oameni dragi, pe tanti Vetuța, pe domnul meu diriginte, Dorel Tifor, pe mentorul meu, Mircea Bradu, pe prietenul nostru, Anthony Flagiello…

Finalul de an a fost ceva mai bun, cu bucuria sărbătorilor de an alături de cei dragi.

Anul ce vine mi-l doresc mai liniștit, mai sabatic, cu multă sănătate și bucurii pentru mine și cei dragi.

2022 fii mai bun. Rămas bun 2021!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s