Posted in tata

Gânduri la ceas de seară

Peste câteva zile, vor fi fix 3 luni de când TATA nu mai e printre noi.

Rememorez ades ziua plecării lui, sunt conștientă că nu mai e, dar alteori îmi spun că e doar un vis urât. Trec zilnic pe lângă giganticul Spital Județean din Oradea și mă gândesc mereu cum de s-a dus tata, de ce poate nu am făcut mai mult, de ce s-a dus atât de brusc, cum și multe alte întrebări…

În tot acest timp, am fost prinși cu tot felul de probleme și confruntați cu tot felul de situații.

Una din ele va fi referința acestei postări. Spuneam la un moment dat că după ce presa mi-a fost alături și a publicat povestea plecării lui TATA, am primit și mult așteptatul raport. Si nu doar atât, ci chiar și o invitație pentru o discuție cu șeful SMURD, domnul doctor Hadrian Borcea. Am acceptat invitația sa, astfel că pe 24 octombrie, am făcut un tur al urgențelor și am aflat și ce înseamnă ZONA DE RESUSCITARE.

Ei bine, pe 21 august, când am aflat că TATA e pe zona de RESUSCITARE, am crezut – cu mintea mea de non-doctor și doar cu noțiuni basic de medicină – că a facut stop-cardiac și i se fac manevre de RESUSCITARE. Dar nu, pe 24 octombrie am aflat că această zona este de fapt o încăpere cu 3 paturi, în care sunt aduși pacienții foarte gravi și care trebuie stabilizați. Ori în ziua în care TATA a fost dus acolo, pe lângă El, mai erau 4, adică vorbim despre 5 pacienți care trebuiau reabilitați, deodată, și în timpi de reacție foarte scurți.

Am discutat apoi cu dl Dr Borcea despre aspecte ale situației tatei, despre procedurile de comunicare între spital-aparținători, rolul asistentelor în comunicare, dar și despre unele sancțiuni aplicatie unor cadre medicale de la urgențe în urma situației mele. Mi-a spus că am dreptate în tot ce le-am comunicat, ba chiar s-au luat măsuri. Eu nu aveam nevoie de confimări, ci doar de rezolvări. De confirmări suntem probabil sătui, de fapte bune avem cu toții nevoie.

După circa o oră de discuții, mi s-a oferit ocazia de a participa în calitate de speaker la SARTISS, o conferință adresată medicilor, în care puteam să le vorbesc celor din sală despre experiența noastră, oferind totodată și soluții de îmbunătățire. Am acceptat, chiar cu un nod în gât. Dar mi-am pregătit discursul, amintindu-mi de tot ce am învățat în public speaking, și am pășit încrezătoare în Sala Orhideea a Hotelului Internațional din Băile Felix pe 29 octombrie.

Am povestit tot ce s-a întâmplat, tot ce am simțit, tot prin ce am trecut, dar și de ce am ajuns în presă pentru că ni se refuza dreptul de a primi un raport al zilei de 21 august. Am avut apoi un dialog liber despre ce sugestii concrete putem avea, pe lângă doctorii care au prezentat câteva elemente utile despre cum se poate comunica mai bine sau cum se poate dezvolta mai bine relația dintre doctor-pacient și doctor-aparținător.

Dacă ma uit un pic în urmă, cred că TATA nu a murit degeaba. Cred și sper că un pic din tot ce am trăit noi, a contribuit la o îmbunătățire a acestui sistem medical. Mai cred cu tărie și vă susțin să nu lăsați lucrurile nespuse. Ca atunci când întâmpinați o problemă la spital, aveți nelămuriri și sugestii, să nu vă lasați coplesiți și să nu le spuneți.

Cu o floare nu se face primăvară, dar cu multe se face chiar vară! Cautăm soluții de comunicare mai bine, pentru că doar așa putem să rezolvăm problemele.

Per aspera, ad astra.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s