Posted in Interviuri, Oameni deosebiti, Zile si nopti

Lucian Cremeneanu: „Paradisul e în fiecare dintre noi. Nu-l distrugeţi!”

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 25 septembrie – 10 octombrie 2009]

Pe Lucian Cremeneanu (Lulu cum îl strigă prietenii), oamenii îl ştiu din diverse locuri. Fie ca prezentator la ProTV Oradea (deşi asta s-a întâmplat în urmă cu mulţi ani), ca DJ mobil sau jurnalist independent, fie stăpânul unei căţeluşe, pe numele ei Didi, care la rându-i are un blog, „blog de dog”. Alţii l-au cunoscut abia după lansarea cărţii „Welcome to my Paradise”, care a avut loc în luna mai, şi în care cititorul este trecut prin toate etapele: de la hohote de râs până la constatări simple cum că tot ce este frumos are un sfârşit. Lucian îşi povesteşte întâmplările din vacanţa în Bali, pe care le asociază, armonios, cu amintiri din tinereţe. Însă, pe lângă talentul său de a expune, cu foarte multă uşurintă şi extrem de mult haz, momentele prin care a trecut, este pasionat şi de fotografie. De altfel, în perioadă 21-30 septembrie, a expus fotografii de-ale sale în cadrul expoziţiei „Stropi de frumuseţe în ploaie”, organizată în cadrul Lotus Center, ce are ca temă conexiuni între natura şi spaţiul de petrecere a timpului liber. Despre WTMP şi expoziţie, ne povesteşte Lulu Cremeneanu.

Lucian Cremeneanu 2

Lulu, ai lansat în primăvară o carte intitulată „Welcome to my paradise” (WTMP), care a prins foarte bine la public. Care este povestea poveştii?

„Welcome to my paradise” este o carte care s-a născut aproape singură. A început ca un jurnal al unei călătorii de trei săptămâni în Asia pe care am făcut-o în luna aprilie. Eram sigur că în cele trei săptămâni petrecute acolo mi se vor întâmpla lucruri deosebite, aşa că m-am hotărât să le notez, ca să nu le pierd. Vroiam să înmânez jurnalul celor care aveau să mă întrebe, la întoarcere „Cum a fost în concediu?” Treptat, experienţele au început să se adune şi să fie din ce în ce mai diverse. Mai mult, unele dintre ele mi-au generat amintiri din trecut, pe care le-am inserat în jurnalul meu sub forma unor flash-back-uri. Şi aşa m-am trezit că scriu o carte. Am scris-o acolo, la 11.000 de km depărtare, în timp real. Am scris în fiecare zi a concediului meu. Cuvântul „Sfârşit” l-am scris în avion, pe drumul dintre Doha (Qatar) şi Frankfurt.

Ce înseamnă, de fapt, Paradisul?

Cei mai mulţi oameni asociază ideea de paradis cu un loc anume – o plajă însorită cu nisip fin, apă albastră, umbreluţe de soare, vegetaţie luxuriantă, corpuri frumoase, bere rece etc. Eu am descoperit altceva. Şi anume că Paradisul poate fi oriunde şi în oricine. Paradisul este o stare care se alimentează cu lucruri mărunte şi aparent neînsemnate. Unii îşi doresc toată viaţa maşini de lux şi nu-şi dau seama cât de important este faptul că se pot ridica din pat în fiecare dimineaţă. Alţii vor să aibă vile de aur, şi nu se bucură de sănătatea propriilor copii. Alţii vor să câştige la Loto, fără să realizeze ce adevărată minune e o ceaşcă de cafea savurată într-o dimineaţă însorită. Ăsta e Paradisul. El e făcut din micile minuni din fiecare zi, din oamenii pe care îi iubim, din locurile de care ne ataşăm, din micile noastre pasiuni.

Descrie-ne cea mai hazlie întâmplare din cadrul experienţei tale în insula Bali.

Aş povesti-o, dar nu pot aici. Am scris-o în carte la paginile 148-149.

Dacă ar fi să-ţi descrii cartea „Welcome to My Paradise” în trei cuvinte, care ar fi acelea ?

 Savuroasă, incitantă, sensibilă.

 Publicul se aşteaptă la o continuare a poveştii. Pe când?

 „Welcome to My Paradise” este o carte care descrie o călătorie dublă – una în Bali şi una în propriile amintiri. Cartea s-a terminat odată cu încheierea călătoriei în Bali. O continuare mi s-ar părea inoportună sau artificială. Am comis deja cel mai mare atentat la intimitatea mea. Totuşi, dacă voi simţi inspiraţia de a scrie o altă carte, o voi face, chiar dacă nu va fi o continuare a acesteia. Mai am şi alte proiecte.

 Pe lângă faptul că scrii, te ocupi şi de fotografie. Cum coabitează în tine aceste două pasiuni?

 Cred că foarte bine. Cel mai bun exemplu este faptul că la lansarea cărţii am avut şi o mini-expoziţie cu fotografii din voiajul în Indonezia. Au completat foarte bine atmosfera şi au adus un plus de realism exotic. Atât scrisul cât şi fotografia sunt forme de expresie a unor trăiri, pasiuni, experienţe, filosofii, frustrări, poveşti, sentimente şi câte şi mai câte. Îmi place să mă folosesc de ambele pasiuni pentru a decupa din realitate lucrurile frumoase şi pentru a le împărtăşi celorlalţi.

De curând, participi cu fotografii la expoziţia „Stropi de frumuseţe în ploaie”, organizată în cadrul mall-ului orădean. Cum ţi-ai ales fotografiile?

Tema pe care ne-au cerut-o organizatorii, „Stropi de frumuseţe în ploaie”, n-a fost uşoară deloc. Am avut nişte idei drăguţe, dar nu le-am putut pune în practică din cauză că nu am avut ploaie. Timp de o săptămână am fost ca un ţăran agricultor – mă rugam să plouă. Dar cum Zeul Agriculturii s-a prins că nu sunt un agricultor autentic, nu mi-a dat ploaie. Aşa că am trecut la planul B. Am rugat-o pe prietena mea Adela Lazăr, actriţă la Teatrul de Stat Oradea, să-mi pozeze pentru câteva cadre. Problema frumuseţii fiind rezolvată, stropii de ploaie i-am făcut pe un geam cu apă de la robinet. Am avut mare noroc cu faptul că Adela are o frumuseţe naturală şi ştie să joace foarte bine cu faţa. Am improvizat amândoi şi cred că fotografiile au ieşit destul de bine. Sper să le placă şi vizitatorilor Lotus Center.

Ce te-a determinat să participi la această expoziţie?

Chiar şi pentru un fotograf amator, ca mine, contactul cu publicul este important. Este ca o auto-verificare. Îţi dai seama ce ai făcut bine, ce ai greşit, la ce trebuie să fii atent în viitor, care e nivelul tău real… De cele mai multe ori, reacţia publicului este cea care dă valoare unui act artistic. Pe lângă asta, o expoziţie este un mare act de curaj, mai ales pentru un amator. Cu atât mai mult cu cât la expoziţia „Stropi de frumuseţe în ploaie”, fotografiile mele stau alături de lucrările unor fotografi pe care îi consider adevăraţi profesionişti. E onorant. Îi mulţumesc pentru invitaţie lui Beatrice Szuhai de la Lotus Center.

Cum a început această pasiune pentru fotografie?

Trăim vremuri în care toată lumea face fotografii. Eu m-am jucat cu ideea de a face fotografie câţiva ani buni, timp în care foloseam aparate împrumutate. Acum 2 ani, când mi-am dat seama că nu e o pasiune trecătoare, mi-am cumpărat un aparat bun pentru un începător (Nikon D50) şi am devenit aspirant la titlul de fotograf amator. Încă folosesc acelaşi aparat, semn că, deocamdată, nu am depăşit acest statut. Am inventat şi o teorie: fiecare om trebuie să aibă scula pe care o merită. Rezultatele încercărilor mele se găsesc pe www.cremeneanu.ro.

Regreţi ceva anume, din trecut ?

Regret că nu m-am apucat de chitară acum 10 ani, regret că n-am reuşit să-i conving pe unii oameni de bunele mele intenţii, regret că m-am dus să lucrez în 2001 la Radio Transilvania, regret că am fost intim cu unele persoane care nu meritau.

Ce  mesaj le transmiţi orădenilor?  

Paradisul e în fiecare dintre noi. Nu-l distrugeţi!

Posted in 24FUN Oradea, Interviuri, Oameni deosebiti

Lucian Cremeneanu: „Mi-era dor să fiu incognito”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 6-12 martie 2009]

 Afişând o tăietură războinică pe obrazul stâng, stil Al Capone, Lulu Cremeneanu este, paradoxal, printre cei mai paşnici jurnalişti locali. Tăietura nu provine de la cine ştie ce încăierare de la vreun mall sau club, ci “o am de la 2 ani, am avut un chist subcutanat care a fost operat cu mâna stângă … “

„M-am născut în 23 august 1973, la Beiuş. În prezent locuiesc în Oradea. Pe vremuri, de 23 August, Ziua Naţională, se puneau steaguri şi se făceau serbări. Până pe la 7 ani am ştiut că toate astea se întămplă pentru că e ziua mea de naştere. Aflarea adevarului mi-a provocat prima depresie”. Lucian Cremeneanu este DJ mobil din 1988: ”Sunt DJ de petreceri, fac şi muncă de producţie audio şi video. Muzica este plăcerea mea cea mai mare. M-am făcut DJ pentru că nu suport să ascult muzică fără să o împart cu alţii”. A lucrat ca inspector la Oficiul de Pensii din Beiuş pentru că îşi dorea să ajute oamenii. Salutul lui din acea vreme: „Vă salută în extensii / Cremeneanu de la Pensii”. Apoi, pe rând, a experimentat viaţa la radio, la televiziunea locală, dar şi la cea naţională. În 1997 a început cursurile Facultăţii de Jurnalism Tibiscus din Timişoara. La sfârşitul celui de-al doilea an, profesoara de franceză i-a dat 4 la examen. La re-examinare i-a spus profesoarei că, daca nu îl trece, nu mai merge la şcoală. Nu l-a trecut. Nu s-a mai dus. Totuşi recunoaşte că şcoala aceea i-a fost de folos: „Dacă nu aveam un an de jurnalism, nu prindeam „trenul” la ProTV”. Anul trecut a absolvit Universitatea din Oradea – Facultatea de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării, specializarea Jurnalism şi în prezent este masterand al secţiei Politici Europene. Acum se autodefineşte ca fiind un jurnalist independent. De curând şi-a descoperit noua pasiune: fotografia. Are un site personal (www.cremeneanu.ro) şi un blog – Blogul cu prostii (cremeneanu.wordpress.com). Nu doar el are blog, ci şi căţeluşa lui, Didi (www.cremeneanu.ro/didi.php). Dar este unul special: blog de dog. Se consideră cel mai mare fan Seinfeld şi oferă şi argumente: „Ştiu aproape pe de rost serialul, îl vizionez ori de câte ori am ocazia, folosesc replici din serial în viaţa reală”. Despre toate acesta ne povesteşte chiar el, pentru că invitatul special din acest număr este Lucian Cremeneanu sau Lulu, cum îi spun prietenii. 

lucian-cremeneanu

Cum a început cariera ta şi cum îţi aminteşti de perioadele din radio şi din televiziune ?

Am văzut un anunţ de angajare la Radio Sonvest în 1993, în tramvai, în ziarul pe care îl citea un domn. Radioul se pregătea de prima emisie, mi-am notat pe mână numărul de telefon. Ţin minte că era vară şi am făcut tot posibilul să îmi păstrez mâna uscată, ca nu cumva să se şteargă (numărul) până ajung acasă. Am sunat, dar când le-am spus că trebuie să plec în armată, mi-au recomandat să încerc din nou după ce mă întorc. Din fericire, am nimerit la o subunitate sanitară din Oradea, unde ascultam … Radio Sonvest. Am terminat armata într-o vineri, iar luni m-am dus la probe la Sonvest. Joi am avut prima intrare în direct în emisiunea lui Daika Attila. Sâmbătă m-au pus să fac o emisiune de muzică, care a durat toată noaptea, iar de lunea următoare m-au angajat. Despre cei patru ani de la Sonvest pot spune că au făcut parte dintr-o perioadă frumoasă. Au fost anii de pionierat ai radioului local în România. Le sunt recunoscător ascultătorilor, pentru că mi-am făcut şcoala pe urechile lor. În 1998 mi-am dat demisia şi am plecat la Pro TV (editor voce, reporter, prezentator, producător). În 2001 m-au dat afară. Începuseră să ne ceară să facem ştiri şi noaptea, pentru jurnalul de dimineaţă al Bucureştiului. Am zis că nu muncesc în plus dacă nu mi se măreşte salariul. M-au trimis într-o noapte la un reportaj, dar am refuzat. Când au început reducerile, am fost primul pe listă. M-am simţit uşurat. Aveam oricum senzaţia pedalatului în gol – alergi toată ziua după o ştire, oamenii o consumă frugal, iar a doua zi o uită. Tot în 2001 am avut cea mai tristă experienţă profesională din viaţa mea, la Radio Transilvania. Apoi între 2001 şi 2003 am fost corespondent local Europa FM. În 2003 am pornit în Oradea Radio Special, devenit mai târziu Mix FM. În 2004 am prezentat emisiunea săptâmanală „Duelul poeţilor” de la TVR2. Emisiunea a durat 7 săptămâni.

Te ocupi de 3 bloguri: al tău, blog de dog şi blogul Radio Sonvest. Cum ţi-au venit toate ideile?

Celui care mi-a făcut site-ul (www.cremeneanu.ro) i-am cerut să-mi facă o pagină şi pentru Didi, căţeluşa mea. Ca să nu fie ceva banal, m-am gândit să-i ţin un fel de jurnal zilnic. Şi s-a născut conceptul „blog de dog”. Aşa am creat personajul Didi, un câine frumos, deştept, hazos, critic, ironic, ba chiar sarcastic. Când ai un personaj câine, îţi permiţi să spui multe despre oameni. În prezent, căţeluşa mea are fani! Cât despre scrierile mele personale, pot să spun că jurnalismul pe blog presupune multă responsabilitate. Dacă un articol trece proba timpului poate fi considerat o scriere bună. Blogul Sonvest l-am făcut după ce am descoperit că tastând „sonvest” pe Google nu se găseşte nimic. Aveam ceva materiale strânse, deoarece vroiam să fac un documentar Sonvest, care urma să fie lucrarea mea de diplomă la Jurnalism. A apărut însă documentarul despre Europa Liberă, făcut impecabil, şi mi-am dat seama că n-am cum să fac un astfel de film în Oradea. În cele din urmă lucrarea de licenţă n-a mai trebuit făcută, pentru că s-a dat doar examen. Aşa a apărut Blogul unui post de radio care nu mai există (sonvest.wordpress.com).

… în acelaşi timp eşti guest-post pe blogul lui Alexandru Seres.

Am fost onorat că mi-a propus să scriu pe blogul lui. Alexandru Seres are o gândire limpede şi puncte de vedere foarte argumentate. 

Cum şi de când a început colaborarea cu publicaţia „Şapte Seri” şi de ce nu ai ales alta? Cum îţi alegi temele?

Scriu la Şapte Seri pentru că ei mi-au propus. Alegerea temei este liberă. Încerc să abordez subiecte care să suscite un minim de interes. Sunt adeptul unei exprimări clare şi concise, pe înţelesul tuturor. Am început în octombrie 2008. Înainte am mai scris şi în Jurnalul Bihorean, în Crişana, la rubrica de tineret a lui Ovidiu Dan. Am scris şi în Bihoreanul, dar doar două materiale: unul despre pasionatul consumator de concerte Daika Attila şi unul despre profesorul Viorel Codreanu de la Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” din Beiuş, care are o poveste specială.

Dintre radio şi televiziune, care îţi este mai apropiat de suflet?

Personal, sunt în război cu televizorul. Radioul spre deosebire de televiziune îşi păstrează decenţa şi eleganţa. Oamenii de radio au fără discuţie bun simţ, bun gust şi naturaleţe superioare celor din televiziune. Păcat că pe unii îi tentează ecranul şi comportamentul lor se schimbă. Regret teribil că radioul local este pe cale de dispariţie.

Spuneai că îţi place fotografia. De ce, ce şi unde ?

Cu ideea de a fotografia m-am jucat mai mulţi ani. Când m-am convins că nu e ceva trecător mi-am luat un aparat foto. Apoi am făcut un curs de fotojurnalism cu Teodor Radu Pantea, un profesionist desăvârşit. Mă consider aspirant la titlul de fotograf amator. Unealta mea preferată este teleobiectivul, cu care decupez lucruri frumoase din jurul meu. Dintr-un peisaj urât poţi să selectezi ceea ce îţi place şi să-ţi creezi o lume proprie, frumoasă. În 2008 am avut o expoziţie de fotografie la Lotus, pe o temă la alegere. Am expus o serie de 9 fotografii cu instrumente de muzicieni reprezentativi din Oradea.

Ai vreun model de om de radio sau TV ? Pe cine respecţi din media locală şi cine îţi sunt prieteni ?

Mă înţeleg bine cu oamenii din presa locală şi le apreciez munca. De la Mircea Chirilă, Călin Ardelean, Cristi Tabără, Mircea Jacan şi Alexandru Şereş am învăţat multe şi stăm la discuţii când avem ocazia. Îmi place cum scrie Florin Ardelean şi îl citeam cu atenţie pe Florin Budea, pe vremea când când scria la Bihoreanul rubrica ”Politrucuri”. În anii 90 îmi plăcea mult Ray Cokes de la MTV, îl apreciam teribil pe Andrei Vornic de la BBC şi eram fan Traian Ungureanu, pe vremea când era la BBC Londra. Din cei de azi, îi apreciez foarte mult pe Richard Guest de la CNN şi pe Luca Niculescu de la Radio France International.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce ai retrăi şi ce nu ?

Nu aş mai vrea să trăiesc revoluţia şi nici ziua în care a câştigat din nou Iliescu în 2000 (când am avut de ales între el şi Vadim). Aş vrea să retrăiesc câteva momente din copilărie, ultima zi de liceu, ziua când am terminat armata şi cea în care i-am văzut pe U2 la Barcelona. Aş mai vrea şi o zi cu mama (am pierdut-o în 1999).

Dacă nu erai DJ, om de radio sau televiziune erai …? Ce ţi-ar mai plăcea să faci în viitor ?

Eram tot în radio şi tot în televiziune. Cu siguranţă aş fi rămas DJ. Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist, dar părinţii nu m-au lăsat. Cred că mi-ar plăcea să predau. Sau să lucrez la o agenţie de publicitate, la partea de creaţie. Nu mai vreau să apar la TV. Mi-era dor să fiu incognito. Expunerea publică devine în timp apăsătoare.

Cu cine ai vota dacă maine ar trebui să alegi un primar şi un preşedinte ?

Nu comentez. Doar prietenii mei foarte apropiaţi ştiu care este opţiunea mea de vot.

Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ? Părţi bune, părţi rele ?

Să încep cu părţile rele: mă supăr cam uşor pe oameni, am tendinţa de a fi conservator, dar mă lupt cu ea. Sunt un pic orgolios şi câteodată îmi scapă lucrurile evidente. Am memorie vizuală slabă, uneori sunt cam vulgar – doar în mediile în care îmi permit. Părţi bune: sunt un tip serios, adică te poţi baza pe mine, am simţul umorului, sunt creativ, generos, un bun prieten şi confident.

Ce faci în timpul liber ?

Mă bucur de micile plăceri ale vieţii: citesc, caut muzică, îmi plimb câinele cărturar, savurez filme grozave. Pentru ca fiecare zi să fie o bucurie, trebuie să cauţi în fiecare zi o bucurie.

Ce ar trebui să ştie tinerii care vor să intre în media locală: presă scrisă, radio şi televiziune?

Tinerii să nu urmărească glorificarea personală. Mulţi sunt atraşi doar de mirajul de a fi vedetă. Mie mi-a plăcut să fac radio, nu am vrut doar să devin cunoscut. Îi rog să fie corecţi, în primul rând faţă de ei înşişi, şi să respecte regulile meseriei. Dar, mai ales, să fie responsabili cu mesajele pe care le emit în spaţiul public.

Posted in 24FUN Oradea, Oameni deosebiti, Relatari

Lucian Cremeneanu în 24FUN

A apărut noul număr al 24FUN ediţia de Oradea. Nu îl pierde! Afli lucruri interesante despre Lucian Cremeneanu, invitatul meu din această săptămână. Afli de ce îi era dor să fie incognito, cum şi-a început cariera, care sunt blogurile pe care le administrează (căţeluşa lui are un blog: blog de dog!), ce îi mai place, cum se descrie, cu ce se ocupă mai nou … Sunt multe lucruri de ştiut despre el. Interviul cu Lucian Cremeneanu sau Lulu, cum îi spun prietenii, îl voi posta pe blog curând. Cu Lucian m-am întâlnit pe 18 februarie la restaurantul vegetarian din Oradea, de pe strada George Enescu. Am povestit nu mai puţin de 4 ore, timp în care mi-a povestit o mulţime de lucruri interesante.

Nici ceilalţi colegi locali de la 24FUN: Alina Brihan, Mircea Chirilă sau Florin Budea nu se lasă mai jos. Recunosc că la editorialul lui Mircea Chirilă am râs cu lacrimi. Merită savurat! De asemenea, bunul meu prieten Florin Budea are un editorial de excepţie: Portret. Cred că revista prinde cu fiecare număr, tot mai multă culoare.

Săptămână viitoare aduce noi invitaţi supriză. Mult FUN cu 24FUN! 🙂

Schimb de cărţi

Poveştirile de duminică ale lui Florin Ardelean, comentate astăzi la “Schimb de cărţi”

de Claudia Vidican

publicat în Adevărul de Seară, 19 decembrie 2010

În era internetului, un grup de circa douăzeci de orădeni se încăpăţânează să rămână fideli cititului şi cărţilor. Ultima ediţie din acest an a evenimenului “Schimb de cărţi” are loc astăzi la Oradea, printre operele dezbătute fiind “Poveştiri de duminică”, noua carte lansată joi de către orădeanul Florin Ardelean.

Aproximativ douăzeci de tineri orădeni se întâlnesc pentru ultima dată în acest an, pentru a face schimb de cărţi şi de idei. “Eu voi participa cu cea mai recentă carte a jurnalistului Florin Ardelean, lansată joi la Oradea, care are ca subiecte întâmplări petrecute duminica”, a spus Alina Gâdoiu, una dintre orădencele care participă, de circa un an, la schimburile lunare de cărţi.

Ultimele apariţii

Până în prezent, reprezentanţii orădeni ai comunităţii “Schimb de cărţi” au dezbătut pe marginea unor volume precum “Cu Mănuşi”, de Mihaela Nicola, “Despre lucrurile simple”, de Mihaela Rădulescu, “Welcome to my paradise”, de Lucian Cremeneanu, “Dintotdeauna pentru totdeauna” şi “Politrucuri”, de Florin Budea, “Istoria caselor” de Liviu Borcea, “Care pe care” de Alice Năstase şi mai multe volume semnate de către Paulo Coelho.

La taclale 

Orădenii care vor să-şi petreacă duminica la o tacla, la o cană de ceai fierbinte, sunt aşteptaţi astăzi, de la orele 15.00, la Floris Café, în incinta magazinului Crişul. Următoarea întâlnire a iubitorilor de carte va avea loc în penultima duminică din luna ianuarie.

Posted in Recomandari, Zile si nopti

Schimb de cărţi – ediţia de Oradea

[articol publicat în revista Zile şi Nopţi, săptămâna 30 aprilie – 14 mai 2010]

În oraşul nostru, au loc, lunar, întâlniri ale pasionaţilor de literatură

Primăvara pare a-şi intra în drepturi. Gândul la zilele calde de vară, la posibilitatea de a zăbovi preţ de zile sau săptămâni într-un loc magic, plin de soare şi multă apă, parcă nu ne mai dă pace. Însă, mai avem un pic de îndurat, motiv pentru care sfârşitul de săptămână ar putea fi prilejul ideal pentru odihnă, mini-excursii sau de ce nu … pentru literatură. Şi pentru că vorbim despre lectură, vom afla despre tot ce înseamnă „Schimb de cărţi” în Oradea.

 „Schimb de cărţi” în lume

“Schimb de Cărţi” constă într-o serie de întâlniri lunare ce se desfăşoară în mai multe oraşe din România, dar şi din străinătate, simultan. Pe scurt, pasionaţii de lectură se întâlnesc pentru a schimba cărţi între ei şi a discuta într-un cadru cât mai liber şi cât mai puţin rigid, la un ceai, un suc sau o bere, despre cărţi, autori, edituri şi orice le mai trece prin minte. Intrarea este liberă şi oricine poate participa.

„Schimb de cărţi” în Oradea

Pornind de la acest model, de mai bine de doi ani de zile, în Oradea, au loc lunar, asemenea întâlniri ale pasionaţilor de lectură, prilej cu care orădeni de toate vârstele discută despre cele mai noi apariţii din lumea cărţilor, despre cărţi citite şi pe care doresc să le citească în viitorul apropiat.  „Schimb de cărţi” poate fi asemuit cu o întâlnire între prieteni: „Aşezăm cuminţi cărţile pe masă, cercetăm înfometaţi ce au adus ceilalţi şi, astfel, se leaga conversaţii” susţine Liliana Ianculescu, organizator al întâlnirilor din Oradea. Discuţiile devin, cu fiecare  ediţie, tot mai animate. Fiecare participant este liber să intre în discuţii sau doar să stea şi să asculte, savurând un ceai, o cafea, chiar şi o pizza sau ce îi place.

Continue reading “Schimb de cărţi – ediţia de Oradea”

Posted in Funny

Halal ce ziare vom citi …

Recunosc, sunt abonată pe mai multe grupuri Yahoo de discuţii: de ONG-uri, de colegi de la Calculatoare din anii mai mici, de diverse teme abordate. Mai mult, am acces la discuţiile studenţilor de la Jurnalism (anul III) din Oradea.

Un anunţ făcut de o studentă (viitoare jurnalistă cu acte în regulă) suna cam aşa (din politică de confidenţialitate voi reda doar partea importantă a mesajului):

“15.02.10-19. 02.10-!! Sesiune de restante(ve- ti trece pe la secretariat si va ve-ti interesa cand aveti programate examenele pt restante,ora, data,exacta)”

… şi se încheie cu un sfat: “pentru mai multe informatii ma puteti intreba pe mine, sau secretarele (bineinteles sa vorbiti cum trebuie ca sa puteti primi si ce doriti!)”

Mesajul de mai sus mi-a amintit de un paragraf dintr-o povestioară hazlie din cartea Welcome to My Paradise a lui Lucian Cremeneanu (pe care îl salut acum în orice loc din lume ar fi) şi anume : “Halal ce ziare vom citi”!

Posted in Interviuri

Didi: „Dacă aş fi om, i-aş pune pe oameni să se joace mai mult şi să nu mai facă pe maturii.”

Didi, singurul câine cu blog (blog de dog), a aniversat pe 4 noiembrie 2 ani de existenţă ai blogului, motiv pentru care am vizitat-o  să o felicit. Cu această ocazie i-am adresat câteva întrebări despre ea, blog şi IMS (Lucian Cremeneanu).

Didi

De unde vine numele tău, Didi ?

De la sora lui Dexter, personaj de desene animate. Când stăpânul mi-a pus acest nume, nu a ştiut că voi avea aceeaşi personalitate cu a ei.

Cum ţi-a venit ideea de a-ţi concepe propriul blog?

L-am primit cadou de la stăpânul meu care, atunci când şi-a făcut site-ul, a făcut o secţiune Didi şi m-a pus să îmi fac blog.

Ai mulţi vizitatori unici pe zi?

Cifrele sunt variabile. Cei mai mulţi vin să citească blogul meu, care este, practic, o locomotivă a site-ului. Numărul maxim de vizitatori unici s-a înregistrat când mi-am făcut prima freză.

Care a fost cel mai drăguţ mail pe care l-ai primit?

Nu ştiu cine este persoana care l-a scris, însă era un mesaj de „La Mulţi Ani” de revelion.

Azi (4 noiembrie), blogul tău a împlinit 2 ani. Cum crezi că va evolua blogul tău peste încă un an?

Într-un mod absolut surprinzător. Stăpânul vrea să schimbe designul site-ului, dar sper că mă voi regăsi în el. Poate va exista şi o rubrică de comentarii.

Ce argumente ai pentru a afirma că eşti un câine aparte?

Faptul că am blog, că înţeleg multe lucruri,  că mă exprim, că nu am muşcat pe nimeni. Stăpânul chiar voia să pună pe uşă mesajul „ATENŢIE! Câine bun”

Dacă nu erai câine, erai …

Mi-ar fi plăcut să fiu pisică pentru că mi-ar plăcea să urc în copaci.

Cum se prezintă căţelul ideal în viziunea ta?

Să fie vesel, să nu mănânce din gunoaie, să ştie traversa strada, să fie tandru şi jucăuş, dar şi manierat.

Dacă ai fi om, ce ai schimba în viaţa oamenilor pentru ca ei să ducă o viaţă mai bună?

I-aş pune să se joace mai mult şi să nu mai facă pe maturii.

Identifică 3 calităţi şi 3 defecte ale tale.

Calităţi: sunt credincioasă, deşi nu mă duc la biserică, nu latru decât atunci când am ceva de spus, socializez uşor cu orice formă de existenţă (câine, pisică, om şi chiar arici!)

Defecte: depedentă de scărpinatul pe piept, uneori sunt răzbunătoare pentru că mă lasă singură acasă şi cel mai mare defect: nu îmi place cum cântă IMS la chitară!

Care este locul ideal, unde îţi place să îţi petreci timpul?

În comuna primitivă Biharia. Aici nu există reguli, mâncare este cât este ziua de lungă – adică bufet suedez -, pisici la discreţie şi să nu uit de găinile CFR-istului!

Care este idolul tău uman? Dar animal?

Nu am un idol uman. Nu mă cobor chiar atât de jos … Cât despre idolul animal, acela este Brian, câinele din Familly Guy, care bea, fumează marijuana, dar este foarte deştept şi sensibil.

Ce le transmiţi cititorilor (fanilor) tăi?

Să se bazeze pe sinceritatea mea de câine, chiar dăcă nu le convine întotdeauna ce le spun. Să fie convinşi că o să îi iubesc întotdeauna necondiţionat!

Posted in Zile si nopti

Zile şi Nopţi, 132

În noul număr al revistei Zile şi Nopţi, acum în 132 de pagini, citiţi un interviu cu Lucian Cremeneanu, de această dată despre cartea sa Welcome to My Paradise, dar şi despre pasiunea sa pentru fotografie.

De asemenea, în rubrica “Din lumea voluntariatului”, aflaţi informaţii utile despre Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO). Şi nu în ultimul rând, haideţi să redescoperim împreună Oradea, un articol informativ despre biserica romano-catolică “Sfântul Spirit”.

Multe alte informaţii în noul număr al acestei reviste, disponibil începând de duminică, 27 septembrie.