Hai să bârfim!

Am citit numărul nou al 24FUN şi mi-a plăcut ce a scris Florin. L-am contactat şi i-am cerut textul, pentru a-l ataşa blogului meu. E atât de real! Bârfa poate dăuna grav sănătăţii noastre şi are efecte dezastroase: poate distruge prietenii, te poate face să îţi pierzi slujba etc …

de Florin Budea 

Rânduri despre cei ce-i f… grija

Se vorbesc despre mine vrute şi nevrute. Crezi că ţie nu ţi se poate întâmpla? Am o veste proastă, te amăgeşti! Deşi multe statistici spun că românii au o viaţă sexuală modestă, nu e nici de departe aşa. Pe 90% dintre ai noştri îi fute, mereu, grija. Suntem un popor de babe bârfitoare! Trăim într-o lume tabloidizată şi tot ce se întâmplă în ţara asta e can-can autentic. Nu cred că „ziarele de scandal” ne-au făcut aşa. Cred, mai degrabă, că acest fel de a fi ţine de „matricea” spirituală a poporului.

De mic, bunicul meu, care şi-a petrecut primii 5 ani de viaţă în America, învăţase câteva principii sănătoase. Spunea că, atunci când caşti ochii la ce fac ceilalţi, e semn limpede că nu ai de lucru. Dar atunci când ajungi să-ţi faci un mod de viaţă din a diseca ce zice, ce poartă, cu cine se iubeşte… unul sau altul? E clar că viaţa ta nu e decât un imens deşert.

Poate singurii faţă de care regulile discreţiei şi bunului simţ ar trebui suspendate, uneori,  sunt politicienii. Pentru câte suportăm din partea lor, o merită! În plus, şi-au dorit rolul ăsta şi, cei mai mulţi dintre ei, profită din plin de pe urma lui. Totuşi, nu e de trecut cu vedere o celebră replică a Regelui Soare, aşa cum a fost ea consemnată într-un roman de capă şi spadă. Fiind mustrat, apropo de nişte legături amoroase, capul încoronat a parat magistral, cerându-şi dreptul la intimitate: „regatul Franţei se termină la uşa acestui dormitor”.

 De bârfit s-a bârfit întotdeauna. Şi se va mai bârfi! Diferenţa e că, până nu demult, oamenii mai aveau măsură. Noi am făcut din asta mai mult decât o artă, o „cultură”.

Life will go on …

Gata. Am plecat. De la 24FUN. Decizia a fost luată. Astfel, după aproape 3 ani de materiale despre, cu şi pentru studenţi, editoriale mai mult sau mai puţin înţepătoare, interviuri cu diverse personalităţi, iată că povestea s-a sfârşit. A venit momentul să îmi iau rămas-bun de la această relaţie şi să privesc încrezătoare spre viitor, oricum ar fi acesta. Mereu este loc de mai bine şi la fel cum spunea Freddie Mercury “THE SHOW MUST GO ON”.

Trăim în vremuri foarte grele. Tot timpul am avut impresia că această criză economică este doar o invenţie şi că presa îi acordă prea multă atenţie, iar angajatorii dau vina pe criză atunci când nu îşi pot achita la timp datoriile. Dar, pe zi ce trece, totul pare a deveni o tristă şi crudă realitate. Se pare că ne afectează mai mult decât am fi crezut. Renunţăm la multe lucruri, firmele fac tot posibilul să supravieţuiască. Iar noi tot sperăm, căci dacă încetăm să sperăm nu ne mai rămâne nimic …

În sfârşit, LIFE WILL GO ON … revista va supravieţui cu sau fără mine.

The Store, acum la Oradea

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 3-9 iulie 2009]

Nu de puţine ori suntem puşi în situaţia de a căuta un cadou aparte pentru o zi de naştere la care suntem anunţaţi brusc că suntem invitaţi. Şi atunci întrebările de genul „Care ar fi cadoul potrivit?” nu mai contenesc. De asemenea, în cazul  în care avem de organizat diverse evenimente, nunţi, zile de naştere sau alte sărbători, băutura este una dintre principalele „probleme” cu care ne confruntăm.

Însă, de curând, în Oradea, s-a deschis un depozit de băuturi alcoolice şi non-alcoolice (şi nu numai) care poate să ofere un răspuns întrebărilor noastre legate de organizarea de evenimente, dar şi în alegerea unui cadou special. The Store şi-a deschis porţile pe 20 iunie, însă inaugurarea oficială a avut loc sâmbătă, 27 iunie, la sediul de pe Calea Clujului nr. 207. În prezenţa prietenilor, dar şi a unor personalităţi locale, managerul a prezentat oferta de produse: de la whiskey, vinuri, şampanii, cocktailuri şi până la băuturi fine datând chiar şi din anii ’40, fiind o atenţie specială pentru ocazii deosebite, la parfumuri ale unor mărci deja consacrate, dar şi trabucuri, răcoritoare sau deserturi. Astfel printre specialităţi au putut fi remarcate băuturi din colecţia Richard Hennessy, Louis XIII, Rachiu românesc din 1946, Brandy din anii 1975 sau 1985, Metaxa Grand Fine – ediţie specială – , Absint, sortimente de bere, din care şi Salitos con tequilla, vinuri de România: precum Murfatlar (încă din anii 76 şi până în anii 90), Cotnari sau Recaş. Şi mai mult, Cabernet sau cele de Segarcea îmbuteliate în sticle de 3l şi 5l (care într-adevăr au conţinutul identic cu cel de pe etichetă; de altfel, The Store sunt unici distribuitori ai acestui produs) se regăsesc şi ele. De reţinut este faptul că Segarcea, în variantele roşu şi alb, a fost premiat cu medalia de argint la Bruxelles. Vinurile provin şi din ţări precum Australia, Chile, Italia sau Franţa. Nu puteau lipsi nici şampaniile, ca Moet, a cărei sticlă este ornată cu cristale Swarowski, dar şi Armand de Brignac, îmbuteliată într-o sticlă argintie cu accesorii aurii. Nici trabucuri cubaneze ca Monte Cristo, Magnum 50 sau Cohiba şi accesorii pentru trabucuri sau ţigările de foi nu au fost lăsate deoparte.

Acestea sunt doar o parte din sortimentele oferite, restul rămân a fi descoperite. Cel mai important fapt este că în cazul în care, de exemplu, pentru un anume eveniment, cantitatea cumpărată este mai mică decât cea consumată, restul poate fi returnat celor de la The Store şi se primeşte diferenţa de bani. Şi nu în ultimul rând, preţurile sunt de prima mână.

The Store face parte din reţeaua West Palace Group, în care intră West Palace Distribution, Hotel Atlantic, West Palace Imobiliare şi Raya (laptele Raya).

Man in the Mirror

Oriunde mă duc, în fiecare zi şi în fiecare seară, nu se poate să nu aud vreo melodie de-a lui Michael. Orice aş citi prin presă, orice aş viziona la TV sau asculta la radio, Michael este peste tot. El, legenda. În noul număr al 24FUN, am scris câte ceva despre el. Pentru că nu putea fi omis. Poate că este şi ultima mea apariţie în revistă şi a fost marcată de un eveniment ce a bulversat o lume întreagă …

Cel mai vândut artist pe care l-a cunoscut planeta această. Mă întreb câţi dintre cei care trăim acum vom mai avea ocazia de a cunoaşte un om măcar o treime de talentat din câte era el. Am vizionat aseară un documentar despre el. Un reporter şi-a petrecut câteva ore alături de vedeta americană, în care acesta povestea mai multe despre copilăria lui. Copilărie poate e prea mult spus, căci din câte relata Michael, acei ani au însemnat foarte multă muncă, multe lovituri primite de la tatăl său, multe înjosiri … Din tot ceea ce a declarat am înţeles că el a suferit enorm de pe urma tuturor acestor întâmplări şi se presupune că ar fi fost elemente declanşatoare în procesul de schimbare fizică pe care l-a suferit. Am împietrit când ascultam tot ceea ce spune …

Acum însă ce rost îşi mai au toate aceste dezvăluiri şi multe altele care vor mai apărea? Pentru că ştim cu toţii că se vor trezi o mulţime de oameni din aşa-zisul stuff al său care vor face mărturisiri de tot felul. Michael nu mai e acum printre noi. Amintirea lui însă rămâne veşnică.

Ar fi atâtea de povestit, dar acum mă bucur că am redescoperit piesa Man in The Mirror. Şi totul e istorie …

Un nou început la … LaDuebo

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 26 iunie – 3 iulie 2009]

Nu degeaba se spune că „Orice sfârşit are un nou început” şi că după ploaie, soarele răsăre pe strada celui care a trecut prin diverse greutăţi. Aşa poate spune şi Tavi Toderici, cel care până acum o lună de zile îşi întâmpina clienţii pe covorul roşu din Blue Monday … În prezent, lucrurile au luat cu totul şi cu totul altă întorsătură în favoarea lui desigur, pentru că se va ocupa de un nou local.

Deschiderea unui nou club în Oradea presupune nu doar un efort financiar considerabil, ci şi o concurenţă semnificativă. Prin urmare se impune inovaţia, dacă vrei sa ieşi din anonimat.

Recent lansat în oraşul nostru, localul cu un nume neobişnuit, LaDuebo (situat pe strada Nicolae Jiga – fosta Castanilor – nr. 42), îşi propune să iasă din tipar şi să fie cu totul şi cu totul inedit. Deopotrivă, calitatea va fi trăsătura definitorie, atât din punctul de vedere al clubului, dar mai ales al clientelei.

Localul se adresează unui public ţintă, adică persoanelor cu vârste cuprinse între 27 şi 54 de ani, care vor fi răsfăţaţe cu foarte muzică veche: de la şlagăre româneşti la muzică din anii ’20 şi până la ’80-’90 (oldies, but goldies) şi chiar şi folk, cel puţin o dată la două săptămâni.

Nu în ultimul rând, va exista un program special în funcţie de ziua din săptămână: joia este rezervată pentru karaoke, vinerea şi sâmbătă pentru evenimente şi muzică live, iar duminica exclusiv muzicii latino, şi mai exact trupelor orădene care ţin cursuri de dans de societate. În aceeaşi măsură, LaDuebo se doreşte să fie un club axat foarte mult pe muzică live, ocazie cu care să poată fi identificate şi tinerele talente.

Joia trecută, în local, a concertat trupa The One Minute Band, a cărui solist, Onu, cântă în diverse oraşe europene, revenind în oraşul nostru ori de câte ori are ocazia. Cuvintele serii au fost: foarte mult jazz!

Şirul evenimentelor continuă. Vineri (26 iunie) va avea loc un concert live, iar sâmbătă (27 iunie), clubul îşi propune să aducă în faţa clienţilor trei actori ai Teatrului de Stat din Oradea pentru un show de divertisment cultural, diferit de stand-up-urile cu care suntem, poate, obişnuiţi.  

În ceea ce priveşte administrarea clubului, manager este Alexandru Mateescu, un tânăr bucureştean venit în Oradea pentru a face altceva, alături de Tavi, care va fi şi gazda locului.

Să fie un nou început la … LaDuebo!

O viaţă mai bună pentru copii cu diabet

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 26 iunie-3 iulie 2009]

Timp de o săptămână, în perioada 13-20 iunie, la vila Tirol din Sânmartin, a avut loc o tabără de vară pentru copiii cu probleme de diabet. Organizatorii acestei manifestări sunt membrii ai Clubului Lions Oradea „22” printre care doamnele: Rodica Dacin, preşedinte fondator, Erica Mang, preşedinte 2008-2009 al clubului, Florina David, preşedinte 2009-2010 şi Amelia Toth, responsabilul pe relaţia cu presa.   

Proiectul, intitulat sugestiv „O viaţă mai bună pentru copilul cu diabet”, a adunat laolaltă 13 copiii din Oradea, cu vârste între 7 şi 12 ani, afectaţi de această boală, cu scopul de a le aduce mai multă bucurie, de a la da ocazia de a se juca, odihni, dar şi experimenta lucruri noi, asta în condiţiile în care majoritatea copiilor diagnosticaţi cu diabet nu au foarte des ocazia de a pleca într-o tabără şcolară alături de colegii lor. Motivele sunt multiple şi constau în dificultăţi legate în principal de alimentaţie, dar şi de lipsa unui personal medical specializat.

În cadrul întregii săptămâni, copiii au fost supravegheaţi în permanenţă de cadre medicale, meniurile fiind pregătite speciale pentru ei. Ideea de bază este aceea că diabetul apărut la vârste foarte fragede nu este doar o problemă de sănătate, ci şi una psihosocială. Clubul Lions „22” are însă o abordare specială privind această problematică la copii, fiindcă prin acest proiect s-a dorit dobândirea unor cunoştinţe şi deprinderi de stil de viaţă sănătos de către copiii diagnosticaţi cu o astfel de boală. În cadrul taberei au avut loc, zilnic, ore de art-terapie, fiind de altfel, un mijloc de dezvoltare pus la dispoziţia copiilor.

Ca finalitate a acestui proiect, s-a dorit ca aceşti copii să poată crea cu mai multă uşurinţă relaţiile de grup, să fie capabili să îşi realizeze singuri un meniu adecvat, să fie mai încrezători în ei, mai siguri sine, mai prietenoşi şi mai optimişti. Şi nu în ultimul rând, să dobândească unele deprinderi noi prin activităţile de dans, baschet, concursuri, activităţi organizate prin voluntariat de către membrii Lions şi partenerii lor: cadre medicale, tinerii Leo, tinerii din fundaţia Ecotop şi alţii.

Foarte important este faptul că o parte din banii necesari organizării acestei tabere s-au strâns cu ocazia concertului caritabil organizat de clubul Lions în luna noiembrie, în cadrul Filarmonicii de Stat Oradea, iar restul provine din Fondul Districtului Lions 124 România, din veniturile obţinute la Balul Lions, dar şi din diverse donaţii oferite de membrele clubului şi sponsorizări.

Orlando Balaş revine în 24FUN

Nu, nu este vorba despre un nou interviu (citeşte aici), ci de faptul că lui Orlando Balaş i s-a propus o colaborare cu 24FUN – ediţia de Oradea şi prin urmare în curând va putea fi şi citit în revistă (anunţ dat în premieră!)

Cu toate că a declarat printr-un comunicat de presă că pleacă de la Primărie şi de la universitate, cel puţin pentru următorii 2 ani, când se va afla în concediu de paternitate, dumnealui a fost de acord să colaboreze cu revista, acest lucru nu îi necesită foarte mult timp, câteva minute o dată pe săptămână.

Aşteptăm …

Răzvan Chiriac: „Radioul înseamnă, pe lângă muzică şi ştiri, oameni – cei care te ascultă”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 19-25 iunie 2009]

Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie. Făcând o astfel de analogie, putem spune că în spatele oricărui radio de succes se află un manager de succes. Răzvan Chiriac este de mai bine de 7 ani directorul staţiei locale Kiss Fm, de altfel cel mai ascultat radio din România, potrivit sondajelor, respectiv al Magic Fm. A început să lucreze în radio de foarte tânăr, experimentând toate etapele şi ajungând în final directorul celor două posturi. Pe lângă toate acestea, este şi managerul unei reviste de timp liber. Cu toate acestea, afirmă că întotdeauna este loc şi pentru timpul liber, iar printre pasiunile sale se numără fotografia şi scufundările. Departe de tot ce înseamnă viaţa profesională, Răzvan crede că marea sa realizare este familia, fiind foarte mulţumit de ceea este acum: „Nu există cu adevărat o reuşită decât dacă şi profesional şi personal eşti acolo unde ţi-ai dori. Pot spune că sunt acolo, dar ajuns aici,  îmi dau seama cât de departe pot să ajung”. Pentru prima oară în cariera sa, Răzvan povesteşte într-un interviu pentru 24FUN, despre radio, profesie şi viaţă personală împlinită.

 

Cum ai început munca în radio?

 „Era într-o primăvară a anului …” sună a poveste nemuritoare. Ideea este că începuturile mele în radio au fost la vârsta de 18 ani, când, plin de elan, urcam zilnic dealurile spre Sonvest. A fost o experienţă extraordinară pentru că atunci, erau vise, era pasiunea, era tinereţe. Am avut ocazia să-l cunosc şi să lucrez cu Mircea Bradu, Mariana Bejan, Dajka Attila, Mihai Baneş, iar mai târziu, după o pauză, revenind pentru un proiect pentru Sonvest, să-l cunosc şi să lucrez cu Cristi Tabără. Pot să spun că a fost efectiv nu un job, ci mai degrabă un ritual de iniţiere. Terminând cu partea romantică, în 2002, după o perioadă  mult mai realistă, am aplicat pentru un job la Radio Contact şi de atunci a început o nouă poveste tot atât de frumoasă, dar mult mai realistă cu ceea ce a însemnat şi înseamnă Radio Contact, respectiv Kiss Fm şi Magic Fm.

Ce înseamnă pentru tine KISSFM?

Frumuseţea a constat în faptul că începând cu Radio Contact, datorită unui management (să îi spunem „interesant”) am fost „nevoit” să cunosc toată activitatea de radio de la partea redacţională, producţie, emisie, marketing, vânzări şi management. Pot să spun acum că a fost o experienţă care m-a ajutat foarte mult să înţeleg viaţa, pentru că am învăţat că nu poţi pretinde cuiva să facă un lucru până nu poţi să îl faci tu. Vorbind, acum, de Kiss Fm, radioul a însemnat şi înseamnă o atitudine care se transmite în toate aspectele lui: înseamnă un puls şi o trăire la o turaţie înaltă.

De curând s-a schimbat grila de programe a postului, la nivel naţional şi implicit la nivel local. S-a simţit vreo diferenţă fată de ce a fost înainte?  Mă refer, desigur, şi la audienţa postului.

Radioul înseamnă, pe lângă muzică şi ştiri, oameni- cei care te ascultă. Lumea se schimbă şi evoluează, oamenii cresc şi te trezeşti că cei care îţi erau până acum ascultători au trecut în altă categorie, iar cei nou „intraţi” în target au alte vise, alte perspective asupra vieţii, prin urmare radioul se reinventează. Soluţia de succes a unui radio constă în identificarea celui mai bun program pentru un anumit target. Publicul este constant în cea mare majoritate a lui şi mereu există noi veniţi sau persoane care renunţă să asculte un anumit tip de radio.. Trebuie să te poţi adresa acelei majorităţi şi să-i fidelizezi cât mai mult. Un radio de succes formează trenduri, schimbă mentalităţi şi setează un ritm de viaţă.  De aceea, Kiss Fm în existenţa lui a dovedit că este un radio de succes.

Pesemne eşti foarte încântat de Kiss Fm şi Magic Fm. Totuşi, dacă ţi s-ar propune să fii managerul unui alt post de radio (ţi s-ar promite diverse facilităţi şi bonusuri), ai accepta? Şi dacă da, de ce şi care ar fi postul de radio ales?

Ceea ce nu se vede sau nu se aude , este ceea ce este în spatele produsului de radio, ceea ce înseamnă ,  analiză de piaţă, marketing, parte administrativă, vânzări, fără de care orice radio poate fi doar de succes doar ca audienţă şi nu ca afacere. Deoarece, în ziua de azi, radioul este o afacere. Dacă are succes, rămâne pe piaţă, altfel dispare. Dacă mi s-ar propune o altă afacere, un alt radio, ar trebui să-mi ofere pe lângă aspectele financiare şi o stare care să mă facă să trăiesc la o anumită intensitate. Dar să nu uităm că, în primul rând şi din păcate, un radio înseamnă o afacere.

Care este evoluţia radioul românesc (plan local, plan naţional)?

Radioul, în forma pe care o cunoaştem azi, este pe moarte. Pare surprinzătoare afirmaţia, dar din păcate aşa este, fiindcă de o la o vreme încoace, cuvintele de ordine ale noii generaţii (cei care intră în targetul radioului sunt tinerii) sunt: internetul, mp3 playere-le etc. Asta înseamnă că ei ascultă o muzică a lor, selectată după preferinţele lor şi nu după ce stabileşte un director de program sau altul: „ascult unde doresc, când doresc, acasă, la şcoală, pe Internet, pe stradă …” , şi din ce în ce mai rar la radio. De aici rezultă şi succesul radiourilor online, cu un simplu click alegi dintre miile de radiouri, putând să-ţi faci propriul playlist.

Cât de mult pierde radioul în faţa televiziunii?

Radioul se ascultă pentru muzică şi informaţie succintă, iar televiziunea este sursa principală de informaţie detaliată şi divertisment.

Care a fost cea mai neplăcută experienţă pe care ai trăit-o în anii de manageriat ai postului de radio KISS FM?

Lucrul cu autorităţile statului!

Fiindcă sunt mulţi ani de când te ocupi de conducerea unui radio, pe „mâna” ta au trecut tot felul de tineri, dintre cei care nu mai sunt alături de tine, ce fac ei acum?

Am avut ocazia în cei şapte ani să lucrez cu mai mulţi animatori, care au devenit, să le spunem aşa, nume în showbizzul autohton, experienţă pe care o consider interesantă şi constructivă. Aş oferi şi nişte nume: oameni ca Mihai Dacin, Lucian Oros sau Adrian Hădean.

Ai timp să te uiţi la televizor? Numeşte programul preferat şi televiziune favorită.

Am câteva emisiuni preferate pe Discovery. Sunt de 20 de ani dependent de SF şi de seriale cu această tematică.

Cum merge revista ZILE şi NOPŢI (pe care de asemenea o conduci)? Dar faţă de concurenţă?

Zile şi Nopţi a început ca o afacere. Practic, e un alt produs media (ca şi radioul, televiziunea, presa scrisă), care are un target, o „linie de program” şi doreşte să facă profit. În timp, s-a schimbat deoarece implicarea în acest proiect a crescut pe latura de produs. Am investit foarte mult în grafica revistei, calitatea materialelor, diversitate, creând un produs de cultură şi informare şi m-a interesat mai mult să-l dezvolt decât doar să aduc publicitate. Am ajuns, azi, după 3 ani, să avem cel mai bun produs în piaţa de reviste de timp liber din Oradea. Există o structură bine definită, o parte a revistei este susţinută de informaţii naţionale (interviuri, rubrici de autor, cum ar fi cea a lui Mihai Găinuşă, multă cultură muzicală), iar local: teatru, film, cărţi, manifestări culturale. Fiind singura revistă de timp liber din Oradea, cu 64 de pagini ( şi creştem) , am menţinut mereu un raport între publicitate şi conţinutul redacţional., rezultând un produs cultural şi de informare, şi nu doar o alăturare de reclame cu 2-3 articole de umplutură.

În ceea ce priveşte concurenţa, aceasta este foarte bună, mai ales că suntem prieteni (24FUN). Ce este foarte important este ca fiecare să aibă un stil bine definit, iar cine alege o revistă sau alta, să primească ce caută în ea. Nu mi-am dorit să fie totuna ce iei din stand (Zile şi Nopţi, 24 Fun, Şapte Seri etc), ci fiecare să ofere ceva diferit şi special. Ştiu că noi am reuşit să facem acest lucru, de aici şi poziţia noastră pe piaţă.

De la radio şi reviste, trecem la bloguri. Ştiu că ai şi un blog (http://razvanchiriac.blogspot.com), din care am descoperit că eşti pasionat de fotografie. Spune-ne, te rog, mai multe despre această pasiune.

Mereu am fost o persoană mai deschisă spre aspectele artistice ale vieţii, dar nu am avut foarte mari tangenţe. Dar, trăind de 14 ani în casă cu o artistă, soţia mea (a terminat Artele), respectiv de 8 ani, şi cu  fiica mea,  la rându-i artistă (este elevă în clasa a doua la Liceul de Artă), am ajuns să am o tangenţă mai mare cu partea artistică. Fotografia mi-a plăcut dintotdeauna, dar nu am avut tangenţă cu ea şi ce m-a împins spre fotografie au fost nişte hoţi care mi-au furat camera foto şi de nevoie a trebuit să îmi cumpăr altceva. Am făcut pasul mare: de la aparate Point&Shot, la aparate DSLR. De aici, a început o aventură în care am trecut de la a fotografia tot ce mi se părea interesant, la foto de compoziţie, portrete, fotografie de produs etc. Încerc să fac fotografii care să transmită o stare. Dacă într-o şedinţă foto găsesc maxim 2-3 fotografii care exprimă ceva, sunt mulţumit. Nu sunt adeptul lucrărilor pe bandă (nu fac fotografii de nuntă, de final de liceu etc). Din păcate şi în fotografie există manele, cocalari şi piţipoance şi de asta am preferat această abordare. Am avut ocazia să lucrez cu modele  care au pozat în reviste cunoscute şi am reuşit să le fac poze în care să apară alte trăsături decât cele surprinse de acestea. Blogul a început ca o modalitate de a arăta  unor prieteni ce poze făceam, iar acum încerc să fac din el un mijloc de promovare ale unei alte abordări  a actului fotografic..

Cum te descrii ?

Un caracter este suma părţilor bune şi mai puţin bune din el. Fiecare contribuie într-o măsură mai mică sau mai mare la acel tot, fiecare aspect defineşte o anumită parte a acelui tot. Nu pot spune că există lucruri bune sau rele, totul ţine de raportarea la un anumit sistem de valori. Ce nu mă încântă pe mine legat de propria persoană este faptul că sunt dezordonat şi uneori prea  impulsiv. Totuşi, încet-încet, pot să spun că începe să-mi placă de mine! Prefer să mă evaluez după cât  bine sau poate, uneori cât rău fac celor din jurul meu.

Ce dispreţuieşti cel mai mult?

Perfidia, oamenii care nu-şi exprimă emoţiile şi răul făcut cu intenţie.

Ce mesaj ar primi orădenii de la tine?

Există un citat după care încerc să-mi trăiesc viaţa: „Darul este binecuvântarea celui care dă” (Frank Herbert în „Dune”).

Review

Aşa cum s-a întâmplat şi pe 1 martie, am hotărât să îi trec din nou în revistă toţi invitaţii mei de până acum:

1)  Tamas Lunca: „Nautilus nu e doar un simplu club de scufundări, ci şi o mare familie” – aici 

2)  Dava de Raluca David – aici

3)  Mircea Jacan: „În mintea lui Tăriceanu, Palme D’or la Cannes reprezenta mai puţin decât Oscarul de care a auzit tot manelistu’ – aici  

4)  Lucian Oros: „Frumuseţea e o valenţă a compatibilităţii noastre genetice, la fel şi iubirea. Perpetuarea speciei inteligente” – aici

5)  Orlando Balaş: – „România are nevoie de oameni cu caracter şi de legi bune şi respectate”  – aici

6)  Mircea Bradu: „Fără cultură, viaţă nu există” – aici

7) Lucian Silaghi: – “Vom avea cel mai frumos şi modern teatru din ţară” – aici

8)  Mandinga: „Dacă ar fi să ne mutăm, ne-am muta aici în Oradea. E multă linişte şi oameni calzi” –  aici

9)   Direcţia 5: „Oamenii simt la fel peste tot” – aici

10)   Ioana Silaghi: „Omul trebuie să fie demn de haina care o poartă” – aici

11)  Anca Sas: „Orădenii trebuie să îi acorde mai mult credit lui Bolojan” – aici

12)   Florin Ardelean: „Nu am timp să fiu nostalgic” – aici

13)  Mirela Vaşadi: “Nu sunt o celebritate” – aici

14)  Lucian Cremeneanu: “Mi-era dor să fiu incognito” – aici

15)  Mihai Dacin: “Vreau să fiu primul la Naţional TV” – aici

16)  De vorbă cu Flavius Bunoiu – aici

17)  Kiss by Kiss cu Emil Trifa  – aici

18)  “Rotiseria politică” cu Daniel Meze –  aici

19)  “Oradea fără perdea” cu Ioana Iuhas şi Daniel Meze –  aici

20)  Un supermarket cu o super Romana Fărcaş – aici

21)  Înapoi în anii copilăriei cu Ştefan Postol – aici

22)  Tales of the forgotten shapes cu Laura Ciobanu – aici

23)  În paşi de modă cu Laura Ciobanu – aici

24)  Dintotdeauna pentru totdeauna cu Florin Budea – aici

25)  Politrucuri de Florin Budea – aici

26)  La o şuetă cu Carmen Popa şi Renata Szilagyi – aici

27)  Despre A-Live cu Andras Dutka – aici

Săptămâna această urmează Răzvan Chiriac, de la KissFM Oradea. Sper că vor mai urma şi alţii.

Tamas Lunca: „Nautilus nu e doar un simplu club de scufundări, ci şi o mare familie”

[articol publicat în revista 24FUN, săptămâna 12-18 iunie 2009]

În ţara noastră, conceptul de scufundare este încă foarte vag cunoscut, existând doar trei oraşe unde sunt cluburi de scufundări: în Oradea, Bucureşti şi Constanţa. În Oradea, clubul de scufundări se numeşte „Nautilus” şi a fost înfiinţat în urmă cu 6 ani de zile de Tamas Lunca. De curând, el a anunţat deschiderea primei baze româneşti de scufundări din Egipt, de altfel şi prima bază românească de scufundări din străinătate. Despre toate acestea şi alte lucruri interesante din lumea de sub ape, într-un material cu Tamas Lunca.

Tamas Lunca lucrează ca instructor de scufundări. În 2001 a început scufundările cu ISU Crişana (Pompieri), ca scafandru salvator, domeniul de activitate fiind degajarea persoanelor înecate. În 2003, a înfiinţat clubul de scufundări Nautilus, cu scopul de a-i aduna la un loc pe toţi fanii pasionaţi de scufundare. La început au fost o mână de oameni, membrii ai Pompierilor, Salvamontului şi ai Poliţiei, treptat numărul lor a crescut, ajungând în prezent la peste 200 de membri. „Clubul de Scufundări Nautilus a fost înfiinţat în urma experienţelor profesionale dobândite în cadrul meseriei de pompier militar. Printre membrii clubului nostru se numără atât scafandrii amatori cât şi profesionişti (pompieri, Salvamont, poliţie), din toate categoriile de vârstă şi sex” susţine Tamas. Sediul „Nautilus” se află pe Şoseaua Borşului, nr. 17, complexul Master. Astfel de cluburi există momentan în ţară, doar în Constanţa şi Bucureşti, cu care însă are colaborări bune (dar pe care nu îi consideră concurenţi): „Noi acoperim activitatea pe Bihor. Am avut şi cursuri în Arad şi Timişoara şi ne dorim să deţinem întreaga parte vestică. Totul a început ca o pasiune şi în final a ajuns o adevărată afacere. Colaborând cu mai mulţi scafandrii (2 parteneri), înfiinţarea unei astfel de baze este o iniţiativă curajoasă, iar în România începe să se promoveze această disciplină. Spre exemplu, în Ungaria fiecare oraş are club de scufundare, aici această disciplină fiind una foarte populară. În Egipt, ungurii au 6 astfel de baze.

„Funcţionăm ca un club pentru membrii clubului şi le oferim şi excursii de scufundări în Marea Neagră, Croaţia, Thailanda şi Mexic. Clubul îţi oferă nu numai un brevet şi nişte cunoştinţe ci şi un anturaj în care te poţi regăsi şi integra cu care ulterior te poţi scufunda. Cursurile teoretice şi practice (piscină) le facem pe plan local (Oradea), iar cele din aer liber în lacurile din preajma Oradiei, după preferinţe chiar şi în mare. Dispunem de mai multe echipamente complete pe care le punem la dispoziţia cursanţilor, deservindu-i la potenţial maxim, aceştia primind din primul moment tot ce este necesar pentru buna desfăşurare a cursului” mai completează el. Putem vorbi despre scufundări, încă de la începutul anilor 60, când au început primele scufundări de agrement pentru oameni.

Experinţe de sub ape

În 2005, Tamas a făcut un curs de instructori de scufundări, în Ungaria. Din experienţa de scafandru, poveseşte despre întâlnirea cu rechinii tauri în Mexic, care se aflau la o distanţă de 3-4 metri de ei. Înainte de scufundare au fost surprinşi să afle că nu vor fi protejaţi de cuşti speciale şi se vor expune doar în echipamentul adecvat. A văzut o mulţime de specii de peşti, de la cei galbeni, portocalii, la pisici de mare, rechini sau delfini. Lumea de sub ape i se pare una de-a dreptul fascinantă!

Condiţie pentru membri

Pentru a putea deveni membru al clubului una din condiţiile impuse este vârsta minimă este de 12 ani. De asemenea, pentru a se înscrie, o persoană are nevoie de o adeverinţă medicală pentru scufundare (ce se obţine de la medicul de familie) şi achitarea unei taxe, contravaloarea a 230 de euro, care include şi echipamentul pe perioada cursului, intrările la bazin alături de brevetul de scufundare. Această taxă include 9 şedinţe (adică 18 ore), ce presupune 3 şedinţe de teorie, 3 şedinţe la bazin (în Bazinul Crişul) şi 3 ore în aer liber (fie în lacul din Borş, fie în barajul Tileagd). Primul curs permite proaspătului scafandru să coboare până la 18 metri, dar doar însoţit! Apoi poate coborî până la chiar 40 de metri! Pentru membri clubului, Nautilus este ca o familie, în care an de an se organizează excursii: cel puţin de două ori în Croaţia, o dată în Egipt, o dată într-o ţară exotică (urmează Insulele Maldive).

Prima bază românească de scufundări în Egipt!

Pe 8 iulie anul acesta, Nautilus va inaugura în Hurgada (Egipt), prima bază românească de scufundări, loc în care turiştii (români în special) vor avea parte de cursuri de scufundări în limba română. Pe 18 iulie va avea loc o excursie în Egipt, alături de Kartago România. Vor participa 32 de membrii ai clubului din Oradea, dar şi alţii din ţară.  Cu această ocazie, cei care nu sunt brevetaţi vor primi brevet de scufundare. Baza de scufundări „Nautilus” din Egipt are în dotare un vapor privat, echipamente noi, un staff de români bine pregătiţi, care aşteaptă turiştii la orice oră pentru a-i ghida la scufundări şi a le preda cursuri în limba română.

Clubul Nautilus din Oradea îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi să li se alăture la sediul din Şoseaua Borşului, nr. 17, complexul Master. Mai multe detalii se găsesc şi pe site-ul www.scufundare.ro.