Gânduri de final de an

Gândurile mele la final de 2021 le-am așternut aici:

Mătușa mea, fie iertată, Ioana, avea o vorbă “Cum te distrezi în noaptea de revelion, așa îți va merge tot anul”.

Nu știu ce îmi va rezerva noul an, dar e cert că anul ce trece a fost unul greu. Așa cum a fost pentru oamenii de pe întreaga Planetă. A fost unul plin de încercări.

Pe plan profesional a fost bine, chiar tare bine. Personal însă, am trecut prin tot felul.

La final de Februarie mi-am rupt mâna dreaptă. Au urmat luni de fizioterapie, și abia pe final de an pot zice că sunt mai bine. Tot primele luni de an au adus multe probleme de sănătate pentru Luci… Lucrurile se îndreaptă încet, sperăm.

Vara a fost mai bună și mai liniștită, am reușit să mergem la mare și la munte; iar toamna a adus-o pe Raisuca la școală. Iar eu, la scurt timp am fost confirmată pozitiv cu SARS-COV2. Au fost 2 săptămâni de izolare, în care am redescoperit lucrurile simple.

În acest an, am pierdut oameni dragi, pe tanti Vetuța, pe domnul meu diriginte, Dorel Tifor, pe mentorul meu, Mircea Bradu, pe prietenul nostru, Anthony Flagiello…

Finalul de an a fost ceva mai bun, cu bucuria sărbătorilor de an alături de cei dragi.

Anul ce vine mi-l doresc mai liniștit, mai sabatic, cu multă sănătate și bucurii pentru mine și cei dragi.

2022 fii mai bun. Rămas bun 2021!

The show must go on, post covid

M-am gândit mult înainte de a mă decide să scriu. După mai bine de un an și jumătate de cand s-a instalat pandemia, la fel ca mulți oameni din întreaga lume, am avut o perioadă grea.

Cu multe încercări, dar și cu multe învățăminte. Am trecut prin multe, dar nu le voi enumera acum, nu acesta este scopul postării. Nu zic ca nu au fost și momente faine, dar poate mai puține ca altă dată …

În mod cert nu o sa uit cum mi-am rupt mâna dreaptă prin februarie si niciodată nu-mi va mai fi la fel. Și multe altele. Mai târziu, prin aprilie și mai, m-am vaccinat. Am prins dozele de Pfizer. Era o minune, pe atunci. Am fost convinsă că încet, încet, lucrurile se vor așeza și ne vom relua obiceiurile noastre dragi. A venit vara, am circulat cu certificatul verde și părea că porțile ni se deschid atât de ușor și parcă nici teama de înainte nu o mai aveam.

Toamna a venit si ea, și Raisa a început școala. Trăiam emoțiile unui nou început. Nu a durat foarte mult, însă. Câteva zile mai tarziu, absolut aleator m-am testat rapid, pentru că micuta mea avea febră și voiam să știu dacă are ceva. A ieșit negativă. Eu însă … NU. Nu îmi venea să cred! Nu aveam simptome. M-am retestat imediat și rezultatul a fost tot pozitiv. Am cerut un PCR, care a venit a doua zi dimineață. Urma să primesc rezultatul 24 de ore mai târziu. Pozitiv și 14 zile de izolare.

• 

Deși mă așteptam că după 2 teste rapide pozitive, să fie și un PCR pozitiv, tot a fost un șoc când am primit SMS-ul. Am trecut apoi peste formalitățile, discuțiile și … lacrimile. cu DSPul. Au trecut 11 zile de atunci.

Îi mulțumesc Celui de SUS că a avut grija de noi, dar inevitabil si vaccinului care m-a ajutat sa trec peste o formă nu gravă, ceea ce le doresc tuturor celor care află că sunt confirmați.

Ca o paranteză, eu cred că vaccinarea nu este degeaba. Fiica mea are la zi toate vaccinurile obligatorii. Pe cele contracost (printre care cel pentru varicelă etc) nu i le-am făcut și adesea regret. A făcut varicelă, e drept o formă ușoară, dar cel mai grav este că a transmis-o la adulți care au făcut forme foarte urâte. Cândva, când eram noi mici, nu erau vaccinuri pentru astfel de boli și am făcut si varicelă, pojar, oreon … forme urâte. Azi sunt, și de ce să nu profităm de ele, dacă sunt gratuite și s-au dovedit științific beneficiile lor ?

Ca o concluzie vizavi de COVID, eu cred ca este și despre cum ne raportăm noi la situație. E drept că nu am avut o formă gravă, dar am încercat să îmi găsesc preocupări în aceste zile, să nu mă gândesc că am boala cea mai modernă. A fost greu câteodată, dar cred că ce a fost mai greu a trecut.

Să privim cu calm și răbdare întreaga situație, chiar dacă nu e tocmai ușor să faci asta. Să ne odihnim și să ne gândim la lucruri care ne fac existența mai bună.

Cred ca este viață și în covid, și mai ales după. The show must go on!

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Nu mai e niciun secret faptul că pandemia din acest an ne-a schimbat tuturor cursul obișnuit al vieții. Aveam fiecare din noi o rutină, un ritm alert, cu care deja rezonam, chiar dacă uneori era tare epuizant. Dar ne odihneam și a doua zi o luam de la capăt. Și tot așa de ani și ani de zile. Eram convinși că așa va fi mereu, ba mai mult, va accelera pe măsură ce anii vor trece.

2020 ne-a arătăt însă că Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg

Și ne-a schimbat întregul ritm de viață.

Am început să lucrez de acasă, lucru care cândva era imposibil de imaginat, cu copila care era cu noi zi de zi, și de care trebuia de asemenea să avem grijă, pe lângă taskurile de la job, ori treburile gospodărești.

A fost acea perioadă de redescoperire, o perioadă când am învățat mai multe de-ale gastronomie, o perioadă mai liniștită și mai centrată pe familie, o perioadă în care am descoperit și ce au făcut alții în lockdown.

Apoi a venit vara, am început să reieșim din case, să meargă din nou la grădiniță, chiar dacă pentru scurt timp, să mă reîntorc la lucru, like in old times. Am putut merge la mare, am putut să ne întoarcem la o viață cu care deja eram obișnuiți. Am fost să ne alegem primarii. Am sperat că încet lucrurile se întorc la normalitate. Raisa a mai mers o lună la grădiniță, după care, din octombrie ne-am reîntors la viața din primăvară. Mai mult lucru de acasă, fișe de făcut de acasă, și redescoperit alte taine culinare, ori renovări gospodărești.

A mai rămas o lună din acest an. A fost un an greu, cu multe încercări, multă panică, teamă, multe gânduri. A fost un an neașteptat, dar a avut într-adevăr și părțile lui bune. Poate că omenirea avea nevoie de un restart la modul cum obișnuiam să ne trăim viețile, să contemplăm mai mult, să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jur. Și cel mai important este să rămânem sănătoși, că apoi le deslușim noi pe toate.

2021 se anunță unul promițător, cu o încheiere a acestei pandemii, dar cel mai probabil o viață cum ne-am obișnuit să o avem va fi probabil în 2022. Asta dacă cumva normalitatea cu care eram obișnuiți este de fapt adevărata normalitate.

(poza preluata de pe internet)

Sunt optimistă că anii cei mai buni sunt cei care or să vină și că dacă am reușit să trecem de acest an putem trece peste multe alte greutăți.

La Mulți Ani România! La Mulți ani, Români, să fim sănătoși și să ne respectăm unii pe alții!

3 luni de stare de alertă

După mai bine de 3 luni de la ridicarea stării de urgență și instituirea stării de alertă în care, încă, ne aflăm cel puțin încă o lună de acum înainte, lucrurile nu s-au îmbunătățit, pandemia e resimțită peste tot, panta a devenit tot mai ascendentă, iar luminița de la capătul tunelului nu se vede încă. Trăim vremuri tulbure, presărate de foarte multă teamă, panică și mai ales necunoscut.

Dacă poate acum un an știam și ce voi face peste o lună, două, trei, acum nu știm nici ce va fi mâine. Dar poate că nu e rău nici așa, învățăm cu adevărat să trăim clipa. Dar pentru noi, cei cărora nu le place necunoscutul, cei cărora le place să organizeze totul din timp, aceste vremuri ne dau peste cap.

Nu mai știm nimic. Nu mai știm dacă mâine numărul celor confirmați cu coronavirus nu va exploda și vom fi din nou în tot felul de stări de urgență / alertă alertate, și nu vom mai putea, din nou, să ieșim din case, ori, din contră, în caz fericit, să se găsească leacul minune și să revenim la viața noastă, normală.

Pe de altă parte, miza alegerilor locale îi face pe politicieni să uite de criza economică și sanitară generată de acest virus și să își canalizeze întregul efort spre a-și atrage alegătorii de partea lor. Și tocmai, poate, din acest considerent nu mai vor să impună restricții noi.

De curând, vestea că primarul nostru, Ilie Bolojan nu mai candidează la Primărie, m-a șocat și tulburat. Nu mă așteptam la o astfel de decizie, eram convinsă că va lua lejer și cel de-al 4-lea mandat, însă faptul că a decis să meargă mai departe spre Consiliul Județean (un interviu de calitate aici în Bihoreanul) mi-a aprins mai multe beculețe. Cred că orădenii – în marea lor majoritate – îl îndrăgesc, respectă și au încredere în el, iar eu sunt convinsă că dacă va câștiga șefia acestei instituții, lucrurile vor mai merge și mai bine, iar partea bună este că aeroportul nostru va deveni – în maxim un an de zile – locul de unde vom merge spre multe vacanțe … Poate doar pandemia ne-ar mai putea opri. 🙂

Revenind însă la timpurile noastre, vremuri tulburi cu care nu ne-am mai întâlnit nicicând, au mai rămas un pic mai mult de 4 luni din acest an, și tot ce ne dorim este să fim sănătoși și să trecem peste aceste încercări, ca mai apoi să ne bucurăm – fără temeri, așa cum o făceam cândva – de fiecare clipă, să putem planifica viitorul, trăind în prezent și amintindu-ne de trecut.

 

Altfel și cu totul altfel îmi imaginam viața după atâtea stări

Adevărul e că, mi-am imaginat cu totul și cu totul altfel viața după starea de urgență sau după cea de alertă. Sunt fix 3 luni de când s-au închis grădinițile, și mai sunt tot atâtea până se vor redeschide. Cred că niciodată – în cei 36 de ani pe care îi implinesc în 2 săptămâni – nu am mai avut atâtea luni departe de sistemul de educație, darmite cei care acum trec prin așa ceva. Cu precădere, cei care sunt prin anii terminali, au parte de niște finaluri de an cam … triste. Iar părinții sunt deja la capătul puterilor, nu ni s-a oferit nicio variantă pentru săptămânile ce vin până la redeschiderea unui nou an școlar, și dacă nu ai niciun backup … ești cam pierdut.

Altfel mi-am imaginat tot anul ăsta, așa cum cu toții visam la cu totul și cu totul alte planuri. Aveam multe de făcut, multe de pregătit, avem atâtea speranțe … ori acum nu mai știu sau am curajul să îmi planific nici ziua de mâine. Parcă totul în jur plutește în nesiguranță. Nimeni nu știe cât mai ține, cum va fi, cum va mai fi, ba ar mai fi o stare de alertă, ba nu ar mai fi. Cred că și ei, la rândul lor sunt bulversați, dar asta nu face decât să amplifice deja starea aceasta și intrăm într-un continuu cerc vicios.

Cândva, ieșeam de ziua până seara, acum sunt zile când nu mai simt nevoia, sunt zile când te gândești și te întrebi ce va mai fi mâine. Poate înainte, nu trăiai pentru azi, ci trăiai mereu pentru mâine și viitor, dar poate că acum am învățat și asta: carpe diem!

Cu totul îmi închipuiam și oamenii, care după ce au trecut printr-o astfel de perioadă, să mai fi înțeles sau să mai fi învățat câte ceva. Cu totul altfel mi-am închipuit viața după izolare. Dar poate că aveam eu așteptări nerealiste.

Suntem pionii unor experimente care se vor face după această perioadă, ori cred că rezultatele nu sunt tocmai cele mai fericite. Lipsa unui loc de muncă, ori supra-oboseala cauzată de orele suplimentare în combinație cu viața acasă, lipsa unor resurse financiare sau alte probleme cu care s-au confruntat oamenii în această perioadă pot duce la … situații precum cele din SUA, ori alte probleme diverse.

Poate că toate învățămintele acumulate în această perioadă ne-au ajutat pe termen scurt și parcă încet le uităm pentru a ne întoarce la ceea ce numeam ‘normalitatea’ de dinainte de pandemie. Ne bucurăm de fiecare relaxare anunțață, o exploatăm la maxim din prima zi, iar a doua zi poate nu mai este atât de importantă și o așteptăm pe următoarea ca pe o surpriză sau un bonus, pe care cândva le aveam gratuit. Dar poate că așa am putea aprecia mai mult ce avem, și nu am lua totul ‘for granted’.

Cred că am văzut ziua de 15 mai – ziua ‘eliberării – ca o zi mare, cu multe așteptări, dar cred că nu mi-am imaginat cum va fi de fapt. La fel cum nu mi-am imaginat că va fi 1 iunie sau cum va fi probabil, 15 iunie, dăți la care s-au mai ridicat restricții.

Am început să trăim într-o bulă a noastră, distanțați social, privați de multe din drepturile noastre, să învățăm să trăim departe de cei dragi, și să visăm cu ochii deschiși la zile de ridicări de restricții, la zile când ne vom întoarce la locul de muncă, la colegi, la revederile cu prietenii, la concerte și evenimente, la nunți, botezuri și alte ‘cumetrii’. Toate astea care cândva erau doar la o palmă distanță. Acum sunt doar, fie amintiri frumoase, fie dorințe pentru … mai târziu.

 

 

 

 

Ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată

Prima săptămână din viața din stare de alertă a trecut și ea. Mă întreba ieri un coleg dacă mai știu de câte săptămâni suntem remote. Ne-am dat seama că sunt deja 10. Am ajuns să mă bucur din plin să îmi revăd colegii pe stradă, zâmbitori, optimiști și încrezători. Iar azi a fost una din acele zile 🙂

Azi a fost și prima plimbare lungă prin orașul meu, Oradea. S-a dovedit a fi una plină de aer curat, de oameni cu zâmbetul pe buze, care păreau mai optimiști ca niciodată. Dar, totul se întâmplă într-un oraș în care totul este închis … sau, din loc în loc, câte un magazin are porțile deschise, dar cu toate mențiunile legate de curățenie stipulate la intrare. În rest, fie totul este în șantier, fie totul închis. Urâtă criză, urâtă de tot, ce a lovit peste tot și în toate domeniile…

Optimism din pandemie

Lucrurile par însă să se aranjeze încet, primele promisiuni pentru redeschiderea lor pe 1 iunie par să vină… Și pentru că încet-încet, ne apropiem de o nouă normalitate, închei și seria interviurilor dedicate vieții pe timp de pandemie, cu mulțumiri multe și celor 3 doamne din această săptămână:

• Ioana Mădălina Ștefănică:
  • “Indiferent de direcția în care vâltoarea vieții te duce, Călăuza Unică este iubirea”
• Diana Preda:
  • “Propun să prețuim fiecare clipă, fiecare persoană din viața noastră, fiecare moment frumos pentru că viata este al naibii de scurtă”…
• Florentina Lăzău:
  • “A fost o perioadă grea pentru noi toți, în care cred că fiecare și-a șlefuit răbdarea, și-a pus la încercare optimismul și credința și și-a dezvoltat creativitatea”

Ele se alătură astfel celorlalți invitați ai mei, așadar nu mai puțin de 18 oameni frumoși s-au alăturat proiectului meu de a afla cum e viața în pandemie și de a transmite gândurile lor optimiste celor dragi, prietenilor și cititorilor. Și le mulțumesc încă o dată, pe această cale.

Pentru mine, gândurile lor și tot ce a însemnat pozitivismul cum că “TOTUL VA FI BINE” mi-au dat putere și încredere, atunci când simțeam uneori că … nu mai puteam. Și știam că e firesc să fie așa, la fel de firesc cum va fi și de acum încolo, pentru că tot mai multe provocări vor apărea și cu tot mai multe situații imprevizibile ne vom confrunta.

Deși îl consider un an ratat, mediocru și dificil, sunt optimistă că lucrurile se vor îndrepta, că ne vom întoarce la o nouă normalitate, poate mai bună, mai curată.

 

Prima zi din noua libertate

Prima zi din noua libertate mi-am început-o cu Revelionul relaxării de la Radio ZU, pe care l-am ascultat până spre 2 dimineață. Muzica aceea care te binedispune și care îți da încredere și optimism. Dimineață, mă așteptam să fie un boom de mașini, cei de la Digi24 Oradea făceau înregistrare și nu păreau mirați de ceea ce se întâmplă. Mai târziu însă lucrurile s-au schimbat.

Pe final de program, am ieșit la plimbare și observ ceva ce era și în starea de urgență: cozi afară la Lidl și la Penny. Noi ne îndreptam spre zona Prima Shops și Lotus Retail Park. Plin de mașini și de oameni. Orașul nostru, nu demult pustiit, era din nou animat. Magazine diverse, toate deschise, multă multă lume peste tot. Unele magazine chiar arhipline, pesemne ne era tare dor de shopping…

Am plecat cu inima puțin strânsă pe de o parte, dar și bucuroasă pe de altă parte, pentru că trebuie repornit totul, nu putem continua să blocăm totul. Și cumva asta trebuie să înțelegem că nu toți avem șansa de a lucra de acasă, sunt prea puțini care au parte de acest privilegiu, și că nu putem exista unii fără alții … Va trebui să conviețuim cu acest virus, cum conviețuim cu mulți alții despre care puține știm …

Prima zi de ‘libertate’ s-a încheiat cu o ieșire binemeritată în parc și cu revederea cu colegi foarte dragi ai Raisei. Sper din tot sufletul meu să fie doar începutul libertății, care să nu ne mai fie știrbită.

Concluzia de până acum este că mi-am închipuit cu totul diferit prima zi. Dar ….am observat în continuare șoferi grăbiți și înjurând pietonul ce traversează regulamentar, oameni grăbiți și înjurând că nu sunt lăsați să intre în magazin, ori după o astfel de perioadă te-ai aștepta ca măcar un pic lucrurile să se mai schimbe …. Dar, cum ziceam, e doar începutul. Poate va fi cu adevărat o nouă normalitate, așa cum o văd și oamenii faini care mi-au scris în această săptămână:

• Timea Podina:
  • Experiențele te călesc, te învață că trebuie să cauți soluții ca să treci de obstacole.”
• Raluca Gherga:
  • Am învățat că dacă avem destulă răbdare, putere de acceptare și creativitate, ne suntem suficienți nouă înșine și mai ales copiilor noștri
• Eliza Vaș:
  • În perioade din acestea dificile, ne gândim și mai mult la învățăturile pe care le-am primit de acasă și încercăm să le aplicăm în interacțiunea cu ceilalți.
• Cristina Pușcaș:
  • Aștept să ne vedem la muzeu, pentru început, apoi, mai încolo la Teatru și Filarmonică. E bine să apreciem ce avem și să ne gândim că am scăpat ușor în acest „WWIII”.
• Remus Toderici:
  • În fiecare zi sunt multe lucruri pe care nu le putem controla și putem să ne adaptăm sau să renunțăm atunci când ni se pare că lucrurile sunt împotriva noastră

Le mulțumesc și lor mult mult, până acum sunt 15 orădeni frumoși care au acceptat să se alăture proiectului meu și continuăm și săptămâna viitoare. Să trecem cu bine peste toate!

Liberté, égalité, fraternité.

 

Și simt miros de libertate

România iese astăzi la ora 0.00 din starea de urgență. După 2 luni, în care am fost opriți, am fost restricționați să ieșim din case, am fost puși să facem tot felul de declarații pentru orice ieșire, iată că a sosit momentul … libertatea revine încet, economia se repornește, oamenii ies din nou afară și se întorc probabil … la o nouă viață.

Libertatea de mâine

RadioZU a anunțat pentru astă seară: “<<Revelionul Relaxării>> bate la ușă. Ne dorim să rămâi în #StareaDeBine până când începe cea mai tare petrecere on air din România, așa că lăsăm aici un nou episod de #MuzicaAia. ⏳💃🏼🕺🏻 Mihai Morar Daniel Buzdugan EMMA “

Doamne, parcă nu îmi vine să cred ce vremuri am avut să trăim. Să o citez pe Cristina Liana Pușcaș, invitata mea de pe blog de azi, care frumos mi-a mai zis: “Frumos proiectul și să păstrezi toate răspunsurile, poate peste ani cineva le va documenta.”

Poate peste ani când se va învăța la istorie despre aceste vremuri, când poate copiii sau nepoții noștri vor vrea să afle adevărul despre ce a fost cu adevărat această perioadă, să caute mai mult, să sape ma adânc și să descopere cine știe ce adevăruri despre care poate noi nu vom știi niciodată …

Concluziile celor 2 luni

Mă gândeam și azi că parcă aceste 2 luni nu au fost atât de groaznice pe cum credeam că vor fi. Din contră, a fost o perioadă – așa cum deja am tot spus – în care am învățat tot felul de lucruri de una singură, fie pentru acasă, fie pentru job. Am fost privilegiați să avem așa un loc de muncă fain și flexibil și înțelegător. Am fost privilegiați că am rămas sănătoși alături de ai noștri.

Personal, după 2 luni din vremea coronavirusului, pot trage niște concluzii:

• Nu tot ce spune media este și adevărat = Nu tot ce zboară se mănâncă
  • Mai demult, acum peste 12 ani, am participat la Școala Națională de Jurnalism, loc unde i-am cunoscut și ne-au vorbit jurnaliști precum Dan Diaconescu, Lucian Mândruță, Cristian Tudor Popescu, Cornel Nistorescu sau Mihai Tatulici. Pe atunci, Diaconescu prevedea că în scurt timp toate televiziunile vor deveni scandaloase, vânătoare de telespectatori și audiență. Nu îmi venea să cred, însă iată că timpul a dovedit că avea dreptate. M-am simțit îndobitocită în această perioadă, asaltată de tot felul de știri, de care am fost privată până la această pandemie. Da, recunosc, nu mai citeam presa – decât poate cea locală – iar la TV mă uitam foarte rar pentru că nu simțeam că învăț nimic nou. Însă acum am fost nevoită. Și simțeam tot mai mult cum mă cuprinde frica și  incertitudinea! Trăisem tare bine fără atâtea știri, îmi dădeam seama … dar pe de altă parte știam și că am nevoie de informații să văd ce ne mai așteaptă. Acum nu mai eram niște spectatori la dezastrele lumii, eram chiar noi, martori a tot ce se întâmplă.
• Am avut șansa de a vorbi cu mulți oameni faini
  • Să le cer părerea despre ce au simțit și au învățat în această perioadă, cum văd lucrurile, ce vor face după ridicarea restricțiilor și altele. Și am fost foarte plăcut surprinsă să aflu că fiecare vede lucrurile în mod foarte asemănător. Nu mai există vechea normalitate, în care eram într-o grabă continuă, ci vine noua normalitate, în care sperăm că am devenit mai înțelepti, că am descoperit adevăratele valori, că vom prețui diferit libertatea
• Am avut șansa de a învăța lucruri noi
  • Despre multe am vorbit deja în postările mele din această perioadă. Zilnic am învățat câte ceva. Ori în ziua de azi dacă ai acces la informații, la videouri, dacă știi să cauți ce ai nevoie, poți face orice.
• Am avut timp mai mult pentru mine și ai mei
  • Nu am trăit în continua agitație din vechea normalitate, ci am luat totul mai calm, mai liniștit. Am stat mai mult cu ai mei și am făcut multe împreună.

A fost o perioadă, pe care la început am considerat-o grea. De fapt, era ceva nou. Și ca orice lucru nou, trebuie să ne obișnuim cu el. Azi, însă, am înțeles că aceasta va fi noua normalitate. Mai mult timp de calitate cu familia, mai mult timp pentru aprofundare de cunoștințe, mai mult timp pentru acasă, mai mult timp pentru reflecție.

Bob Sinclair (video mai jos) este unul din cei mai tari DJ-i ai lumii și cel care m-a binedispus de atâtea ori în această perioadă. De origine franceză, a intrat live pe Facebook timp de 54 de zile cât a fost starea de urgență în Franța, mixând timp de o oră. Iar la finalul stării de urgență, a postat un video ca o concluzie a ce a fost această perioadă.

Cam așa trebuie privită, ca o perioadă pe care în mod sigur nu o vom uita curând. Mulțumesc Doamne că ne-ai dat putere și sănătate să mergem mai departe, Doamne ajută în continuare! 🙂

Și simt miros de libertate … au mai rămas doar 5 ore.

Play

Autoizolare cu final optimist

Au trecut 8 săptămâni de carantină, în care fiecare din noi am încercat să respectăm în limita posibilităților, cerințele impuse de autorități. Ne apropiem de finalul perioadei de stare de urgență. [foto: internet]

A fost o perioadă … interesantă, și în același timp provocatoare, dar pe alocuri și monotonă, în care am am putut să fac foarte mult, pentru că zilele și nopțile au fost parcă mai lungi decât de obicei.

Am învățat poate să mă organizez și mai bine:

• să îmi îndeplinesc task-urile de la firmă
• să o pregătesc pe Raisa pentru întâlnirile de la grădiniță, frumoase și educative
• să învăț să fac tot felul de preparate noi (langoși, pizza de la A la Z, biscuiți de casă, cheesecake, pate din ficăței de pui etc…)
• să am grijă de căsuță, să îmi amenejez balconul și să am o mini florărie, cu niște flori de care sunt tare mândră
• să mai scriu măcar o dată pe săptămână pe blog și să am onoarea și de a citi interviurile unor oameni foarte frumoși din Oradea
• să îmi petrec mai mult timp cu ai mei
• să ieșim câte un pic la aer curat, cu declarația pe proprie răspundere după noi
• și multe altele.

Săptămână această 5 doamne deosebite au acceptat să ne vorbească despre această perioadă și cum au reușit să treacă mai bine de ea:

1. Codruța Vancea, mi-a fost o dragă doamnă profesoară, în prezent scrie poezii și se ocupă de firma sa de IT:
   • “Aș vrea să continuăm să facem bine. Să ne pese. Cred ca sună simplu, dar să ne intereseze să fim bine, din toate punctele de vedere”
2. Alina Morar, o prietenă dragă mie, lucrează la DGASPC, și pasionată de bucătărit:
   • “Trebuie să învățăm că nimic nu e întâmplător în viață și că trebuie să apreciem mai mult ceea ce avem”
3. Loredana Kokes, mămică pasionată de călătorii, deține o agenție de turism:
   • “Turiștii adevărați rămân tot turiști, vor călători în continuare pentru ei călătoria rămânând un lucru esențial în viața lor.”
4. Andreea Ionescu, the Wedding Planner, și-a descoperit pasiuni noi:
   • “Căutați frumusețea și bucuria în tot ceea ce vă înconjoară. Încercați să vă cunoașteți mai bine, găsiți-vă menirea și faceți lucruri care să vă aducă bucurie.”
5. Carina Florin, de profesie psiholog, și pedagog la o școală cu copii cu nevoi speciale, o foarte dragă prietenă de-a mea:
   • “Știu că fiecare dintre noi are, mai mult sau mai puțin conștient, un dar pentru care există în această lume.”

Le mulțumesc și pe această cale că au acceptat și s-au alăturat celorlați 5 oameni frumoși care ne-au încântat cu o săptămână în urmă. Și lista continuă și săptămână viitoare cu alți oameni cu povești delicate și impresionante.

Mă bucur că am reușit să trecem peste această perioadă, cu multe încercări, pare că soarele răsăre și la propriu și la figurat și “totul va fi bine” 🙂

12 ani și mii de gânduri

În această lună, blogul meu împlinește 12 ani de existență. Au trecut anii, au rămas gândurile.

Atunci, în 2008, când am l-am creat, aveam gândul acela că aici va fi în sfârșit locul unde voi putea scrie oricât și oricând, fără limitări, fără opriri. Am început pe aunci când să ai blog era un lucru inedit și deosebit.

Am scris despre oameni, am făcut interviuri cu formații, cu personalități locale, dar cel mai mult ce am făcut a fost să îmi împărtășesc gândurile vizavi de aspectele vieții sau de momentele prin care treceam.

Au fost ani în care am scris necontenit, dar au fost și ani cu hopuri, când poate timpul meu a fost alocat spre alte direcții. Dar a venit un moment în viața noastră, a tuturor, când ne-am oprit, și ne-am reorientat, când a trebuit să facem altfel lucrurile decât oricum le făceam până acum.

Au trecut 7 săptămâni de carantinare, nu aș zice deloc că au trecut “pe nesimțite”, chiar din contră, pentru prima dată după foarte mulți ani, timpul a trecut mai lent, mai înțelept, lăsându-ne pe noi să tragem concluziile de rigoare.

La 12 ani, am încercat să îmi reînviu blogul după o lungă perioadă de stagnare. Să scriu despre tot ce am simțit și am învățat în această perioadă. Iar mai apoi, să rog oameni faini să mi se alăture, să ne împărtășească și ei simțirile lor din perioada coronavirusului.

Prima săptămână de interviuri, ni i-a adus în față pe:

• Adrian Andor – el deține o cofetărie dragă mie, Cookie Monkey – Sweets and More, și în mod cert perioada aceasta a fost o provocare pentru ei și au venit cu noi idei de a face altfel lucrurile.
  • “Noi, ca popor, avem darul de a fi adaptabili și de a găsi soluții creative atunci când e nevoie.”
• Laura Pașcalău – șefa mămicilor din Oradea, având un grup de peste 12.000 de mămici și viitoare mămici: Sunt mămică, ce să fac?, le-a ajutat cu multe sfaturi (desigur și pe mine), și pentru care perioada aceasta este una de provocări alături de fiicele ei, ne-a povestit și despre activitățile lor împreună.
  • “Să nu mai fim atât de negativiști, să încercăm să ajutăm dacă putem, iar dacă nu, să încercăm să nu facem rău”
• Adela Lazăr – actriță a Teatrului Regina Maria, artistă, mămică și un om plin de optimism, ne vorbește despre viața din carantină, izolați la câțiva kilometri de Oradea, unde își retrăiesc viața la țară, alături de soțul ei, Sebi, și fetița ei, Anabela și fac tot felul de activități … colorate 🙂
  • “Am avut și noi momente dificile până ne-am adaptat, am mai plâns pe la colțuri, recunosc, suntem oameni normali, ideea e cum faci să treacă momentele astea și să îți păstrezi speranța”
• Ionuț Breb – vicepreședinte al primului club Toastmasters din lume, Smedley Toastmasters, ne vorbește despre viața profesională și viața personală la un singur loc, dar și despre viitorul comunicării și al leadershipului.
  • “Cred că generației mele i-a fost facută cadou această perioadă, pentru a putea dezvolta un gram de empatie pentru înaintașii noștri.”
• Crina Matei – profesor de biologie, dar și o mare pasionată de bucătărit, deținătoarea unui grup de peste 25.000 de pasionați de bucătărie, mămică, dar și iubitoare de natură, ne vorbește despre dorul de natură și de copiii de la școală.
  • “După această perioadă, ar trebui să învățăm sa trăim cu mai multă responsabilitate, respect si iubire”

Ei sunt primii mei invitați, mă bucur tare mult că mi-au făcut onoarea de a ne scrie gândurile lor, și le mulțumesc și pe această cale. Prima săptămână de interviuri o închei cu mult optimism, și abia îi aștept pe următorii invitați ! 🙂

La 12 ani de blog, sunt bucuroasă că îl pot celebra într-un mod special cu oameni frumoși și plini de optimism. La Mulți Ani blogule!