Posted in Cugetari

Scrisoare deschisă lui Invisible Guest

Dragă Invisible Guest,

covidDa, mă adresez ție, Covidule. Nu, filmului cu același nume (Invisible Guest = Musafirul Nepoftit). Ar trebui să te simți, pentru că doar despre tine vorbește o țară, un continent, o lume întreagă.

sursă foto: internet

Ai devenit mai celebru decât oricare altă personalitate, într-un timp atât de scurt. Ai îmbolnăvit milioane de oameni, și pe unii mai grav … ai blocat economii, ai ținut captivi atât de mulți oameni în casele lor. Unele frumoase, luxoase, cu piscine, cu spații de relaxare, alții poate doar într-o cămăruța de bloc… Chiar și așa, diferențele masive la nivel material s-au resimțit la fel de puternic ca și înainte. Poate nu au fost chiar atât de vizibile însă.

Dar pentru tine,  toate astea nu au contat, și nu ai făcut diferențe, ai luat bogați sau săraci, români sau americani, chinezi ori germani, italieni ori japonezi, nații din toată lumea, femei sau bărbați, tineri sau vârstnici, copii sau adulți. Pentru tine, toate acestea nu contează. Tu te-ai răspândit de la est la vest, de la nord la sud, de pe un continent pe altul. Nu te-ai abătut din loc și ti-ai văzut de drumul tău. Poate, alene, urmăreai ce efecte au drumurile tale necontenite.

Ai oprit lumea în loc

Atâta cât ai putut tu. Probabil cineva, care ți-a dat drumul din “cușca” ta a știut exact care va fi scopul tău final. Noi încă nu îl știm. Doar încercăm să îl întuim. Avem deja câteva piste, iar mie îmi vin în minte câteva deja de la prima strigare:

  • marile puteri ale lumii își rezolvă niște conflicte mai vechi
  • marile puteri ale lumii vor să echilibreze dominația asupra unor țări/continente
  • cineva are de câștigat din toată povestea asta. Aici pot fi: marile lanțuri de magazine, dar și micile magazine de cartier, marile lanțuri de bricolaje, diverse industrii, diverse profesii etc
  • cineva are de pierdut din toată povestea asta. Economii la pâmânt, industrii diverse care abia ies la liman …

Din toate acestea, oamenii pierd cel mai mult. Indiferent în ce industrie profesiază, cu toții sunt afectați. Iar izolarea contribuie și mai mult la starea aceasta. Distanțarea socială poate fi chiar mai periculoasă decât virusul în sine.

Însă natura nu ai reușit să o oprești în loc. Anotimpurile își văd de mersul lor, totul reînvie la viață, iar orașele se dezvoltă în continuare.

Primăvara și-a intrat în drepturi, iar Oradea se dezvoltă armonios

M-am trezit azi – după 6 săptămâni în care am mers cel mult 1 km dus-întors la câteva zile -, să fiu nevoită să merg la Leroy Merlin căci vechiul uscător de rufe mi s-a rupt în multe bucăți fără nicio șansă de a fi reparat – și să iau altul nou.

Eram surprinsă de tot ce vedeam în 3 km. Orașul se dezvoltă, liniile de tramvai se prelungesc, Sala Sporturilor se întrevede puternic, se construiește în continuare, centura se prelungește, parcurile prind viață. Nu îmi venea să cred. Primăvără, tu aduci multă speranță! Cu toate acestea, orașul era pustiu … centrul frumos era acum pustiit…

M-am întors însă plină de optimism, de încredere. Vom depăși și această perioadă. Și vor veni și altele. Mereu va fi ceva, mereu vor fi hopuri și mereu vor veni altele, și vom știi mereu că după orice furtună, întodeauna iese soarele și chiar și curcubeul.

Într-un final, tu, Covidule vei coabita cu noi, cum noi vom învăța să coabităm cu tine. Te vom învinge în final. Vei fi obosit de toate ravagiile făcute, și vei dori chiar tu să pleci din lumea noastră. Du-te te rog de unde ai venit, și niciodată, dar chiar niciodată, să nu mai calci printre noi. Drum bun spre stele!

Posted in Cugetari

Hristos a Înviat!

După 8 ani, complet diferit 

În fiecare an de Paște – de 8 ani încoace de când suntem un cuplu – așa cum de altfel făceam la fiecare mare sărbătoare, aveam tradiția ca în ajun să îi vizităm pe părinții mei, iar în prima și a doua zi să mergem să petrecem alături de socrii mei. Anul acesta este complet diferit, rămânem acasă. entru prima dată în aceaști ani, am luat micul dejun de Paște împreună, acasă. Am ciocnit ouă în familie, și nu am renunțat la preparatele culinare clasice sărbătorii, și ne-am continuat viața așa cum suntem obișnuiți deja de peste 5 săptămâni.

Ori scriu. Așa cum se întâmplă pe blogul meu de mai bine de 10 ani. Mulți ani i-am acordat maximă atenție, apoi au venit perioade diverse când din lipsa timpului nu am mai apucat să scriu, și făceam asta o dată la câteva luni.

Perioada asta însă, mi-a reamintit că aici e locul meu unde îmi exprim cel mai bine gândurile și ideile, și este un mod foarte bun de a depăși această perioadă. Mă simt și mai inspirată.

9 ani de Qubiz

Tot azi, în prima zi de Paște, se împlinesc 9 ani (wow, aproape un deceniu!) de când mi-am început viața în Qubiz. 9 ani foarte plini, în care m-am dezvoltat foarte mult profesional, dar și personal, am început să văd lucrurile cu alți ochi. Îi sunt recunoscătoare pentru toți acești ani, pentru faptul că, chiar și în acestă perioadă dificilă, a avut deschiderea față de noi și ne-am continuat munca de acasă. Suntem o familie mare, azi la 9 ani, de 10 ori mai mulți decât atunci când am veniti în firmă, dar ce mă bucur este că am reușit să păstram mereu “căldura locului”.

5 săptămâni de izolare

Sunt deja peste 5 săptămâni de izolare, în care poate cu toții am conștientizat o mulțime de lucruri. Aseară, pe balcon, ascultam liniștea. Mă minunăm că în cea mai importantă seară creștinească din an, era liniște deplină, și undeva în zare se auzeau clopetele ce anunțau Învierea Domnului.

Mă uit și acum pe geam și văd un oraș pustiu. Oradea, care este considerată în ultimii ani o perlă a României, este azi pustiită. Din când în când, dar foarte rar, un om își limbă câinele, un taxi trece grăbit. Parcă trăim într-un oraș abandonat. Dar asta e cel mai bun lucru ce oamenii îl pot face în aceste Sărbători, pentru că atunci când pandemia va trece, să ne putem bucura din nou, unii de alții.

Până atunci, să ne bucurăm unii de alții și să cântăm: Hristos a Înviat! (poză preluată de pe internet)

 

Posted in Cugetari, Uncategorized

Sărbători de Paște Binecuvântate!

Printre pregătirile de bucate în ziua de AJun a Paștelui, la mijlocul zilei azi, au venit voluntarii Bisericii noastre care au împărțit Paște. Emoționată de moment, mi-au dat lacrimile, care au izbucnit tot mai tare … ce vremuri, ce situații .. nu mi-am văzut familia de nici nu mai știu câte săptămâni, ce trist e câteodată totul în lume. Mi-e dor și doare.

Apoi, m-am ridicat din nou, și mi-am continuat treaba, resemnată de situație și conștientă că altora le este și mai greu.

Am pregătit ouă de diverse culori, pe care le-am pictat și accesorizat și diverse preparate specifice Paștelui. Știm că Paștele în acest An este cel mai diferit de până acum și trebuie sărbătorit ca atare.

Sărbători de Paște Binecuvântate! Multă sănătate tuturor! Doamne ajută, Hristos a Înviat!

Hristos a înviat din morți / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le…

Posted in Cugetari

Sărbători de Paște în vremea coronavirusului

În România, marti, 14 aprilie a fost prelungită starea de urgență cu încă o lună de zile.

Eu cred că după ce ne vom întoarce la rutina noastră zilnică, după un timp vom uita această perioadă, considerând-o una crudă pentru existența noastră. Dar tot la fel de tare cred că ne va și lipsi această perioadă. Probabil că nu des ne vom întâlni cu atâtea restricții și vom aprecia diferit libertatea. Probabil că nu des ne vom întâlni cu perioade în care să fim mai mult alături de familie, dar în același timp să lucrăm pentru casă și pentru job. Nu des ne vom mai întâlni cu perioade în care casa înainte de Paște ar fi curată lună și bec. Nu des ne vom mai întâlni cu perioade în care Paștele nu va mai fi petrecut cu cei dragi și cu prietenii, dar va fi doar cu cei din familie, cei ai casei. Pentru că așa cum am mai tot zis, în orice rău trebuie să vedem și un pic de bine. Și în mod cert, trebuie privită și cu optimism această perioadă. Ca să nu mai zic faptul că ești poate mai productiv, mai creativ, mai inventiv. Și te poți redescoperi.

Cine va fi responsabil pentru toată această poveste?

Însă, pe lângă toate acestea, cineva va trebuie sa fie responsabil pentru tot ce s-a întâmplat în lume. Multe din pandemiile din istorie au pornit din Asia. E cazul ca cineva să fie își asume vina pentru tot ce s-a întâmplat. E ok, putem tăcea o perioadă, ne adăptăm și respecta regulile, dar la un moment dat și limitele noastre sunt atinse, și nu mai tot putem răbda. Avem nevoie de un răspuns la tot ce s-a întâmplat. Nu poți lua sute de mii de vieți de oameni, să pui la pământ sisteme medicale, să distrugi economia atâtor țări, să oprești oamenii să își vadă de viața lor normală, și totuși să închizi ochii ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu, așa ceva nu mai putem tolera!

Criza din țara noastră

Țara noastră are deja peste o lună de carantină. 1 milion de oameni care au intrat în șomaj tehnic, o economie care resimte tot mai puternic această criză, în special în domeniul turism, Horeca, Retail; un sistem medical puternic afectat de la cadre medicale la pacienți. Și asta nu e tot! Răul de abia începe …

Noi, Oradea, suntem un caz mai izolat, căci aici se repornesc mai multe sectoare, se iau măsuri, echipamente necesare, și treptat se repornește economia, iar cei care încă aplică telemunca, sunt o mină de aur pentru oraș, iar acolo unde este nevoie de support, Primăria se implică și ajută. Însă ce ne facem cu restul țării? Cum vor răzbi la finalul celei de-a doua lună de carantinare?

Mereu îmi amintesc de criza din 2008 și de efectele ei … A fost o criză economică foarte grea, sper să fi învățat ceva din ea și să fim acum mult mai atenți să ieșim mai repede din ea, însă …

Aici intervine ceea ce spuneam mai sus, despre responsabilii care acum ar trebui să ajute aceste țări și pe oamenii lor să își revină din acest șoc medical și economic.

Sigur că ne așteptam să apară o nouă criză, căci așa se întâmplă mereu, o dată la circa 10 ani, dar nu ne așteptam poate și la o pandemie. Mereu au fost pandemii de-a lungul istoriei, dar trăind într-o eră a tehnologiei, când totul se rezolvă atât de repede, parcă nu ai fi crezut că nu se va găsi un leac pentru ea mult mult mai repede decât ceea ce se preconizează.

pasteMai sunt atât de multe de spus și văzut, rămână să urmărim situația în mod curent, dar în același timp să nu fim pasivi, să respectăm regulile, dar și să ajutăm oameni în nevoie ori, să susținem cadre medicale, industriile afectate, precum și producătorii locali, să ne facem treaba cât mai bine la locul de muncă, și nu în ultimul rând să avem grija de sănătatea noastră și a celor dragi.

Până atunci un sfârșit de săptămână plăcut, Sărbători de Paște Binecuvântate și multă sănătate! (poza este de la Paștele de anul trecut)

 

Posted in Cugetari

Patru săptămâni de meditație

A patra săptămână de carantină se încheie. Mai aduce cu ea probabil două – trei, sau cine știe … Probabil acestea este încă un lucru care ne frământă, cât va mai dura, câte se vor mai întâmpla … În țara noastră, numărul cazurilor a ajuns la aproape 6.000 într-o lună. Probabil că autoritățile sunt foarte mulțumite căci spre deosebire de alte țări, numărul cazurilor de la noi are decât 4 cifre … și că situația este sub control.

Ce e sigur este că oamenii sunt nerăbdători să iasă din case, să se reîntoarcă la normalitate, că și-ar dori Sărbători liniștite, alături de familie și prieteni, că s-au săturat de tot ce a lăsat și lasă în continuare acest inamic nevăzut și atât de vehement apărut peste noi.

Oamenii nu mai au răbdare să stea în casă, nu suntem obișnuiți să facem ce ni se zice (mai ales când ne-am obișnuit cu așa-zisa democrație) și foarte mulți găsesc tot felul de pretexte pentru a ieși din casă (se știe deja despre omul și peștișorul său și alte situații), iar pe măsură ce vremea începe să se încălzească, tot mai mulți …

Ne trec prin minte versurile lui Tudor, care parcă anticipa ceva acum mult timp:

“M-am săturat de patul meu de-acasă…
(Nu mai suport, pe cuvânt… nu mai suport… mi-e cald, nu…)
Cearșeafurile nu mai îmi zâmbesc…
(Si ce vrei să fac? Ce pot să fac? Nu mai pot, nu mai pot…)
Aceleași haine zac tăcut pe masă…
Și parcă-mi spun că nici nu mai trăiesc
Si-atunci ies afară,
E vânt și este vară
(Nu, plec… pa)
Și ceru-mi spune: <<Fugi, că eu plătesc!>>”

primavaraMi-e dor, mi-e tare dor de magnoliile de la Palatul Baroc (foto: ebihoreanul.ro), de Piața Unirii, de mers la lucru și de colegii mei faini, de mers la plimbare cu Raisa cu busul, ori de vizitele de weekend la bunicii ei …

Mi-e dor de lansări de carte, piese de teatru cu Raisa, plimbări pe Corso, sau ieșirile noastre cu familia, evenimentele cu colegii, întâlnirile cu prietenii.

Mi-e dor de Sărbătorile împreună, mi-e dor de atât de multe lucruri, încât încât …aș reseta ca mulți alții acest an.

Nu îmi pot scoate din minte artificiile din noaptea de 31 decembrie / 1 ianuarie, luminoase, mari și plini de speranță pentru un an mai bun. Și poate că în felul lui, cumva în adâncul sufletului lui este un an bun, un an al schimbărilor, un an al momentelor de meditație și reflecție asupra a ceea ce este cu adevărat important în lume.  Un an pe care îl promite cu precădere naturii și refacerii ei, un an pe care îl promite și oamenilor, să fie mai buni, mai empatici, mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor.

Patru săptămâni de meditație s-au scurs parcă precum patru ani. Pline, greoie, uneori și bune, alteori apăsătoare, alteori fericite. Patru săptămâni diferite de orice poate am trăit mulți dintre noi vreodată. Și când credeam că le-am văzut pe toate … nici chiar atunci nu încetăm să fim surprinși.

În continuare aștept cu sufletul la gură ziua 0, și mai ales cum o vom lua de la capăt cu toții…

Posted in Cugetari, Uncategorized

Totul va fi bine

Finalul celei de-a treia săptămâmi de izolare, ne regăsește cu tot mai multe cazuri confirmate în România, cu mult mai stricte măsuri de prevenire a multiplicării virusului, cu mult mai mulți oameni rămăși fără loc de muncă, cu magazine asaltate atât în offline, cât și în online, cu mult mai mulți oameni care poartă măști și mănuși atunci când se deplasează în afara domiciliului. Pare un scenariu desprins dintr-un film, însă din păcate, așa este realitatea în aprilie a lui 2020. Cu două săptămâni înainte de Marea Sărbătoare a Paștelui, în întreaga lume dăinuie panica, tristețea, disperarea, și tot mai puțini ne gândim la bucuria sărbătorilor …

Dacă atunci când clopotul bătea de ora 0.00 în Noaptea de Revelion, visam la un an și mai bun, la 3 luni de atunci, lucrurile stau atât de diferit … cred că nu multă lume și-a imaginat un astfel de an. Aveam fiecare planuri, pe plan personal, pe plan profesional, care iată acum, suntem nevoiți să le punem deoparte, și să regândim totul, cu alți ochi. Să ne dorim cu totul și cu totul altceva. Cred că prioritatea tuturor în aceste momente de încercare, este să își păstreze sănătatea fizică, dar și cea psihică, pentru că astfel de zile nu pot decât să te încerce în cele mai neobișnuite moduri.

totUnii avem noroc să avem familia aproape, să avem un loc de muncă, să putem fi remote, să fim bine, alții însă sunt loviți crunt de această pandemie, iar în aceste clipe este foarte important să îi ajutăm pe cei care sunt mai greu încercați, să ajutăm dacă putem, cât mai mult posibil.

Întotdeauna, dar fără excepție, în tot răul există și un bine. Sigur că și această pandemie, cu toate relele ce le-a semănat în lume, a lăsat și lucurile bune. Oamenii se ajută mai mult, furnizorii fac mai multe livrări din casă în casă, oamenii stau mai mult cu cei dragi, își fac ordine prin casă, și prin viață, Planeta respiră, stratul de ozon al pământului se regenerează.

Dar poate cel mai important lucru este că oamenii au înțeles ce înseamnă de fapt adevăratul lucru important în viață: sănătatea. Cât timp o avem, toate celelalte le rezolvăm de la sine. Când această lipsește, nimic nu mai contează cu adevărat.

Visez și eu, la fel ca multă lume, la ziua 0, când dăm restart la totul. Ziua când lucrurile vor reveni la normal, vom putea să răsuflăm ușurați, să stăm la aer, să putem desena, juca, să ne plimbăm, să vizităm … Dar până atunci visez, îmi găsesc tot felul de treburi de făcut, și visez în continuare.

Și îmi spun mereu …TOTUL VA FI BINE.

Posted in Cugetari

Mi-e dor, mi-e tare dor … de libertate

De la prima mea postare legată de cea mai actuală temă a vremurilor noastre, au trecut două săptămâni. Două săptămâni de stat acasă, de reorganizat taskurile, mintea și poate și viața.

Mă uit zilnic pe geam, amintindu-mi de zilele când eram liberi, când puteam merge oriunde și oricând fără să dăm cuiva vreo explicație ori să purtăm la noi o declarație pe proprie răspundere pentru ce avem de gând să facem o dată cu ieșirea din casă.

Mă mai uit și văd că sunt încă destui oameni și destule mașini care patrulează zi de zi. Și da,  economia trebuie să funcționeze în continuare, căci în mod sigur ne așteaptă o criză financiară cum nici nu ne așteptăm, probabil că aceea din 2008 a fost doar un mic copil pe lângă ce va urma…

Mi-e dor, mi-e dor de libertate, de părinții mei, de bunica mea, fratele meu și prietena lui, să îi văd live, nu doar prin online, de colegii mei dragi de la firmă, de coleguții și doamnele Raisei de la grădi, de prietenii și prietenele mele … Și scriu asta când deja lacrimile mă năpădesc.

În timpul zilei din timpul săptămânii, lucrând nu ai timp așa mult să te gândești, dar la final de zi, ies pe balcon, și mă apucă iar plânsul. Oricât de mult ai dori să faci și altceva, să îți găsești mereu preocupare, gândurile te năpădesc din nou. Câtă durere în lume, câte probleme … Cum va fi lumea după ce această nebunie va trece? Poate că:

  • vom iubi mai mult
  • vom prețui mai mult clipele alături de cei dragi
  • vom sta mai mult cu familia
  • (îi) vom plânge pe cei plecați pe nedrept de lângă noi
  • vom fi mai responsabili la locul de muncă
  • vom munci mai mult pentru ca economia să renască
  • vom aduce mereu ceva nou în domeniul în care lucrăm
  • vom iubi mai mult libertatea
  • vom călători mai mult în propria țară
  • vom fi mai altruiști
  • vom fi mai înțelegători
  • vom iubi și îngriji mai mult Natura și mediul înconjurător
  • vom sta să medităm mai mult
  • vom face cumpărături câte ne sunt necesare
  • și cine știe câte alte lucruri minunate vom face?

E doar un posibil scenariu. Poate că peste un an, tot ce am trăit acum, va fi dat uitării și ne vom reîntoarce la vechile obiceiuri. Sau poate nu … depinde doar de noi …

Știu doar că vreau să vină din nou ziua în care mă pot bucura alături de fiica mea de stat afară și bătut mingea fără să ni se spună că ar cam trebui să ne oprim căci poliția dă amenzi. Fără să mai purtăm măști și mănuși. Să fim din nou liberi.

Și a doua zi o luăm de la capăt. NU avem ce face, trebuie să luptăm și să ne rugăm că TOTUL VA FI BINE și că ziua aceea magică și mult dorită, se apropie pentru noi.

Viața ne dă zi de zi, lecții. Important este să știm și să putem învăța din ele. Ori din când în când ne mai dă și lecții la nivel mondial, din care cu toții ar trebui să învățăm ceva. Să ne reorganizăm prioritățile, să ne reorganizăm modul în care petrecem timpul cu familia, să ne reorganizăm cu toate, fie la nivel individual sau profesional.

Și postez și aici poezia care a devenit celebră în această perioadă, deși scrisă în anii 1800, “Vindecarea”

“Vindecarea”: minunata poezie a lui Kathleen O’Meara (1839 – 1888)

Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Si s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.

Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfarsi,
iar oamenii se regăsiră,
se întristara pentru morți
și au facut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fusesera vindecați. (Kathleen O´Meara)

 

Posted in Cugetari

10 concluzii ale primelor 10 zile de carantină

Sigur că perioada aceasta, cel puțin interesantă  și tristă prin care trecem, lasă multe urmări asupra noastră, atât la nivel mondial, național, dar mai ales personal.

Afectați de amploarea evenimentelor, oamenii se roagă unii pe alții să nu iasă din casă, ci să rămână izolați pentru că doar astfel se stopează efectul răspândirii coronavirusului. Și fiindcă noi suntem ascultători, suntem deja de zile bune în casă (ieșim doar pentru strictul necesar). Noroc mare, însă, că avem ce face și timpul trece bine. Astfel că în aceste zile am tras câteva concluzii vizavi de primele zile de carantină:

  1. Lucrul remote, între productivitate și lipsa colegilor
    • Pentru că, Doamne ajută!, avem norocul să lucrăm de acasă, am observat că timpul de lucru este mult mai mare decât dacă am fi în birou. Fiind acasă începi dis-de-dimineață – căci timpul cu pregătirea pentru lucru și drumul efectiv până la lucru se diminuează simțitor – și termini mai târziu. Dar, este foarte bine și așa!
    • Totuși lipsa colegilor se simte. Însă grație tehnologiei, ne putem auzi și vedea via aplicaților specializate. Trecem și peste hopul acesta!
  2. Stăm mai mult cu familia
    • În mod cert, în tot răul este și un bine. Faptul că stai mult mai mult cu familia decât în mod obișnuit este un lucru fantastic. Raisei îi lipsește grădinița, dar încercăm zi de zi să găsim activități diverse și variate. Va trece și perioada asta și vin altele.
  3. Puzzle-uri cât pentru o viață
    • PuzzleFiindcă petrecem – ceea ce numesc unii “Quality time” – mult cu familia, puzzle-urile au devenit foarte atractive. Astfel că în aceste zile am făcut atâtea puzzle-uri cât nu am făcut toată viața.
  4. Casa este mult mai curată
    • Dacă tot vine Paștele, și tot avem atât de mult timp, zilnic câte un colțișor de casă este mai curat, mai îngrijit. Avem grijă să nu mai păstrăm lucrurile inutile și să păstrăm armonia în casă. Chiar și balconul l-am redecorat cu flori colorate în ghiveci, în așteptarea primăverii. Nu e ușor întotdeauna să îți păstrezi calmul când urmărești tot ce este în jurul tău, dar știi că doar optimismul te poate ajuta să treci și peste gândurile mai puțin bune.
  5. Aruncăm lucrurile care nu ne mai sunt utile sau le donăm în scop caritabil
    • Fiindcă suntem în proces de curățenie generală, aruncăm lucrurile care nu ne mai sunt utile. Ori dacă sunt încă în bune condiții și pot fi date altora, facem și asta. Însă, recomand și mai tare ca în cazul în care aveți lucruri bune, care ar putea fi date sau donate, să apelați la grupul de Facebook Licitații pentru Noel, unde se strâng bănuți pentru cazul lui. Citiți mai multe despre el, aici.
  6. Ne îmbunătățim abilitățile de bucărit
    • orezÎn mod clar, stând acasă ne gătim mai mult și facem tot felul de preparate. Mergem o dată pe săptâmănă să ne luăm cele necesare pentru săptămâna ce vine. Nu ne umplem nici frigiderul sau congelatorul până la refuz. Oricum știm că nimic nu durează o veșnicie, si nu are rost să se strice mâncarea.
    • Mai ales că acum, mai mult ca niciodată, mâncarea mai veche o reciclăm. Spre exemplu am găsit 2 metode faine pentru a recicla pâinea uscată, fie a o face pesmet, fie a o reface din nou caldă și proaspătă. Sau când ai mai multe adunate prin frigider, o pizza sau o shaorma sunt tare binevenite. Nu mai aruncăm mâncarea.
    • Vom sprijini însă și business-urile locale, ne-am propus ca măcar o dată pe săptămână să comandăm de la un restaurant local. Ei au nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de ei.
  7. Ne mutăm în online la Oradea Toastmasters
    • La 7 ani după chartarea Oradea Toastmasters, a venit momentul mutării în online. Astfel că miercurea trecută, am participat și la prima ședință online via Zoom (o nouă aplicație pe care o învăț, folosită pentru comunicarea online). M-am bucurat să revin la ședință (cu codița după mine) după mulți ani în care nu am mai reușit să particip. Știm că acesta este doar începutul erei online la clubul de comunicare și leadership.
  8. Ne uităm la teatru online pentru mari și mici
  9. Facem tururi virtuale prin muzeele online
    • Vreau să fac în zilele ce vin niște tururi virtuale prin marile muzee din România și din străinătate. Aici găsim o listă impresionantă de muzee care dau această ocazie. Aștept ziua în care o voi putea face și live.
  10. Medităm mai mult
    • Și nu în ultimul rând, meditez mai mult. Mă gândesc la toate lucrurile importante, dar și mai puțin importante din viață. La ce contează de fapt, și ce nu. La toată graba zilnică ce este compensată acum de un timp calm și liniștit. La cum se oprește lumea, pentru ca Planeta să respire și ea în sfârșit. Ne- tras prea multe semnale de alarmă de-a lungul timpului, pe care le-am tot ignorat. Iar acum e timpul ei.

Știu că acestea sunt doar primele concluzii ale unei perioade ce se va mai prelungi, însă doar de noi depinde cât va dura. Probabil că doar atunci când Armata va intra pe străzi (modelul Italiei, ieri) ne vom liniști și vom opri această circulație a virusului. Mă bucur totuși că suntem mulți care înțelegem situația și ne auto-izolăm, pentru că știm că e doar o perioadă.

Aș minți să spun că nu mi-e frică, dar mai tare decât de acest virus, mi-e frică de consecințele sale, spre exemplu de criza economică și de tot ce va rezulta din ea. Iar criza din 2008 – prima din calitatea mea de angajat – am resimțit-o pe deplin pe proprie piele.

Tot ceea pot spune este că doar speranța și gândurile pozitive ne pot ajuta să trecem peste toate. Asta pe lângă celebra “Stai acasă”. Aștept cu nerăbdare ziua în care lucrurile vor deveni normale, și să văd cum va arăta lumea peste un an, cel puțin.

 

Posted in Cugetari, Uncategorized

În vremea coronavirusului, în vreme de ieșit afară, noi stăm acasă

– “Vine sfărștul lumii!” – îmi spuse doamna de la caseria magazinului Penny Ioșia Oradea.

imagineIar eu confirmam, dând din cap, plină de supărare, de frustrare, de neînțelegere. Era plin de lume, dimineața la 9, azi dimineață. De regulă, noi mergem sâmbătă la Penny și numărul oamenilor este redus spre minim. Azi însă depășea orice așteptare. La Lidl în parcare, nici nu aveai loc să arunci un ac.

Poate că omenirea avea nevoie de o astfel de zguduire, pentru că poate rutina noastră se transformase în monotonie. Poate că aveam nevoie să ne reorganizăm prioritățile. Să ne petrecem mai mult timp cu familia, în casă, să ne amintim cum este să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții. Să ne reorganizăm și să curățăm casa, sa mâncăm mai cumpătat și să nu mai facem risipă inutilă. Cu alte cuvinte, să ne reorganizăm viața, dar și munca la serviciu. Să devenim mai responsabili indiferent că lucrăm de acasă sau de la birou, să fim mai altruiști și mai empatici. Să ajutăm la rândul nostru pe cei în nevoie. Și cel mai important să stăm acasă. Măcar până trece valul.

Atunci când răul se întâmplă în lume, acolo departe, în China, Iran, Italia sau cine mai știe unde, noi, românii, privim, ne iumim, și mergem mai departe. Fără să ne gândim că răul ajunge și la noi. Iar atunci când ajunge, în loc să ne ferim, ne punem în pericol și mai mare. Am fost șocată să văd azi atâtă lume în vârstă plimbându-se nestigherită pe afară sau golind magazinele. Dacă nu ar fi trebuit să iau câte ceva de-ale gurii, cu siguranță nu aș fi crezut ce vedeam în imagini, rafturi goale … ca și cum Apocalipsa este mai aproape decât credem.

Când au anunțat că vor închide școlile și grădinițele, am plâns. La 3 zile după decizie, sunt mai liniștită, am înțeles apoi că este o măsură foarte bună de prevenție. Apoi, treptat, instituții, localuri au anunțat întreruperea activității pe o perioadă limitată de timp. Priveam cum în țară apar cazuri și încă mai respiram ușurați că în Oradea, nu avem cazuri. Până ieri, iar de atunci …

Viața și lumea este plină de surprize. Uneori, ne trezim la realitate abia atunci când ne lovește ceva și ne pune pe gânduri, ne schimbă percepția asupra vieții, asupra a tot. Și poate acesta este încă un motiv.

Să fim sănătoși e cel mai important, că restul le rezolvăm pe toate.

Posted in Cugetari

Toamna orădeană a adus un centenar gojdist

Toamna orădeană, în toată spledoarea ei, ne aduce cu fiecare an tot felul de surprize, care mai de care mai frumoase și mai demne de bucurie. Recunosc, de departe cel mai frumos anotimp pentru mine, este toamnă. Ne reîntoarcem după o vară caldă, și cu multe vacanțe, într-un anotimp plin cu tot felul de debuturi.

Anul acesta, toamna a adus mai mult decât un FestiFall, a adus un centenar, cel al liceului pe care l-am absolvit acum 17 ani, al Colegiului Național “Emanuil Gojdu”. Mi-a adus emoția revederii cu foarte mulți dragi profesori, cu foști colegi sau pur și simplu, retrăirea anilor de liceu. Am avut norocul să avem parte de ani de liceu frumoși, cu colegi faini, cu care încă și azi ne revedem și suntem prieteni.

X_7jurnal-12-k-e1570178514999Probabil una din cele mai mari bucurii ce mi-a fost date a fost aceea de a-mi fi publicat materialul meu despre anii de liceu într-un “Jurnal de Gojdist” (sursa foto: bihon.ro), la care o contribuție însemnată o are chiar dirigintele meu, cel care a fost desemnat chiar de Ziua Orașului Oradea – Cetățean de Onoare, domnul profesor Dorel Tifor – alături de alți câțiva foști absolvenți ai liceului.

Mai apoi în Monografia liceului (sursa foto: oradeaindirect.ro), să regăsesc foștii mei colegi, prieteni, membri din lansari-de-cartefamilie, și alți apropiați.

Finalul zilelor centenare gojdiste a culminat cu un concert de excepție al trupei Direcția 5, la care mă duc de fiecare dată cu foarte mult drag și încântare.

Mă bucur de fiecare dată când mă întorc la acei ani, mă emoționează și mă fac să mă simt mândra de liceul care m-a format și care mi-a dat aripi pentru anii viitori.