Posted in Funny

Cum se formează caracterul la români?

[primit pe email]

1. Prima poezioară pe care o învăţăm este”Căţeluş cu părul creţ”, care ne învaţă: “Fură raţa din coteţ / şi se jură că nu fură…” 

 2. A doua poezie semnificativă pe care o învăţăm este “Mioriţa”, care ne învaţă că doi români invidioşi se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate.

 3. A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este “Luceafarul”, care ne învaţă că tânăra româncă de măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem, dar îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas.

Posted in Funny

Halal ce ziare vom citi …

Recunosc, sunt abonată pe mai multe grupuri Yahoo de discuţii: de ONG-uri, de colegi de la Calculatoare din anii mai mici, de diverse teme abordate. Mai mult, am acces la discuţiile studenţilor de la Jurnalism (anul III) din Oradea.

Un anunţ făcut de o studentă (viitoare jurnalistă cu acte în regulă) suna cam aşa (din politică de confidenţialitate voi reda doar partea importantă a mesajului):

“15.02.10-19. 02.10-!! Sesiune de restante(ve- ti trece pe la secretariat si va ve-ti interesa cand aveti programate examenele pt restante,ora, data,exacta)”

… şi se încheie cu un sfat: “pentru mai multe informatii ma puteti intreba pe mine, sau secretarele (bineinteles sa vorbiti cum trebuie ca sa puteti primi si ce doriti!)”

Mesajul de mai sus mi-a amintit de un paragraf dintr-o povestioară hazlie din cartea Welcome to My Paradise a lui Lucian Cremeneanu (pe care îl salut acum în orice loc din lume ar fi) şi anume : “Halal ce ziare vom citi”!

Posted in Funny

Prima întâlnire

Am primit o leapşă de la Laurenţiu şi i-am promis că o sa îi răspund.

Întrebarea sună în felul următor: “Cum mă prezint la prima întâlnire?”

Răspunsul meu: Cred că depinde foarte mult de persoana cu care urmează să mă întâlnesc, dar şi scopul întâlnirii. În cazul în care întâlnirea are loc în scop profesional, adopt o ţinută clasic spre business, în funcţie de cât de importantă este acea persoană. Spre exemplu, anul trecut, când aveam de realizat interviuri – pentru 24FUN de Oradea – cu diverse personalităţi, întotdeauna mizam pe ideea că “Haina îl face pe om”  astfel încât să îi las celui pe care îl intervievam  o impresie bună. Cu siguranţă că atunci când trebuie să te întâlneşti cu oameni parcă veniţi dintr-o altă lume şi atitudinea noastră trebuie să fie conformă cu situaţia, iar vocabularul personalizat pentru cazul acela. Pe aceste principiu mizez la întâlnirile tip business.

În schimb, când vine vorba de a te vedea pentru întâia dată cu o persoană care ar avea multe şanse de a-ţi deveni partener de viaţă, iubit, prieten, lucrurile se schimbă puţin. În acest sens, îmi doresc ca în primul rând să fiu frumoasă şi nu provocatoare. Oricum, nu sunt genul ţinutelor extravagante, însă prefer hainele frumoase şi pline de bun gust. Voi purta, de cele mai multe ori, pantaloni (blugi sau pantaloni eleganţi, aici depinde din nou şi de locaţia de întâlnire) şi o bluză elegantă. Desigur că accesoriile nu vor lipsi în niciunul din cele două cazuri: o pereche de cercei finuţi, un inel, o broşă sau un lanţ, dar nici o geantă cochetă sau un şal modern. Sunt pregătită de întâlnire. Voi alege un loc public, în special în centrul oraşului, şi voi porni cu ideea că indiferent ce va urma după, contează în primul rând, ce se întâmplă la această primă întâlnire. Dacă există cel puţin un lucru care nu mi-ar conveni, posibilitatea de revedere scade în mod clar.

Sper să fi răspuns întrebărilor, Balaurule.

Trimit leapşa mai departe lui: Emil Trifa, Flavius Bunoiu, Lilişor, Dan Pop şi Alexandra Irimie.

Posted in Funny

Western Union YES commercial

Într-unul din puţinele momente fără ştiri de la Realitatea TV, a fost difuzată această reclamă şi categoric că mi-a atras privirea. Iniţial am crezut că are vreo legătură cu o companie de telefonie mobilă, dar la final am înţeles că este vorba despre WESTERN UNION, deşi avea şi tentă de reclamă la pufuleţi.

Posted in Funny

Scrisoare către Moş Crăciun

[via email]

Dear Santa,

So far this year you have taken away my favorite dancer Michael Jackson, my favorite actor Patrick Swayze, my favorite singer Stephen Gately and my favorite actress Farah Fawcett.

Just so you know, my favorite politician is Traian Băsescu.

Regards.

Posted in Funny

Ali G, în triplu exemplar

Şi un ultim gând pentru această zi … Azi, am aflat, cu foarte multă tristeţe, că nu sunt UNICĂ! Da, fiindcă pare-se că în Bucureşti mai există o tânără care se numeşte la fel ca mine (probabil că iniţiala tatălui ne mai diferenţiază în ceea ce priveşte numele).

După ce am fost “avertizată” de Lulu cum că pe Facebook ar exista o persoană cu numele meu, am săpat atent şi am dat de ea. I-am găsit id-ul şi am intrat într-o mini discuţie. Eu, bulversată fiind de faptul că, deşi 25 de ani am ştiut că sunt UNICĂ, azi aflu că totul a fost o minciună. Ba mai mult, Alina Gâdoiu ţine să morţiş să facă precizarea că nu suntem doar noi două, ci că, în Craiova, mai avem o “soră”!

Cum se poate aşa ceva? Nici dacă aş fi făcut arborele genealogic al familiei nu aş fi putut să scot la iveală astfel de rezultate. Şi totuşi, internetul poate … Ali G în triplu exemplar.

Posted in Funny

Horoscopul zilei

Ce îmi spune azi horoscopul (de obicei îl citesc pentru amuzament), însă azi m-a pus enorm de tare pe gânduri:

Fii cu băgare de seamă ca nu cumva schimbările din jurul tău sau ceea ce vor persoanele cu care interacţionezi să te facă să te răzgândeşti sau, şi mai rău, să te opreşti din finalizarea proiectelor personale. Totuşi, nu pierde timp cu analiza oricărui detaliu minor, altfel vei avea pierderi oferind altora posibilitatea de a profita de stagnarea ta. Concentrează-te pe aplicarea propriilor tale idei şi încrede-te pe creativitatea ta.